Cronica de local

Un os de ros la Vilacrosse

de Mantzy     HotNews.ro
Joi, 6 noiembrie 2008, 23:55 Life | Prin oraş

restaurant vilacrosse
Foto: Hotnews
De cand lucrez aproape de centru, tot caut locuri unde sa pot manca bine si, pe cat se poate, ieftin. De cand s-a desfiintat pasajul de la Universitate, a devenit aproape imposibil. City Grill-ul din centrul vechi mi se pare prea scump, la Red Lion nu prea ai de unde alege, cantinele-s jegoase, iar de fast food-uri m-am saturat pana peste cap.  

Recent, insa, am descoperit o alternativa destul de avantajoasa la cele de mai sus: restaurantul Vilacrosse, din pasajul omonim din centrul vechi, vizavi de cafeneaua Valea Regilor. Restaurantul are specific unguresco-ardelenesc (nu stiu sigur, nu ma pricep, cred ca ar trebui intrebat Vadim) si va propune cateva feluri de mancare destul de inedite.  

Eu, sincer, incerc sa ocolesc ineditul atunci cand mi-e foame, asa ca incep, de obicei, cu o ciorba de fasole cu afumatura, la care vi se serveste (gratis, uraaa!) o farfurioara cu ceapa maruntita. E multa, buna si costa 8 lei. Hai sa zicem 9, cu tot cu painea.  

Apoi, cand simti ca esti suficient de satul multumita ciorbei incat sa-ti permiti sa faci experimente la felul doi, poti sa si risti un pic asa, de amorul artei gastronomice. Eu va recomand orice preparat care are la baza friptura, pentru ca toate pe care le-am mancat mi s-au parut delicioase. Preturile pentru o portie cu tot cu garnitura graviteaza undeva in jurul a 20 de RON, mai ieftin, deci, decat la oricare alt restaurant din zona.  

Servirea e aproape ireprosabila. Ciorba vine, de obicei, in cel mult zece minute, iar felul doi aproape ca te ia pe nepregatite, imediat dupa ce l-ai terminat pe primul. Mai uita chelnerul cateodata sa-ti aduca sarea, oliviera sau bautura, dar asta doar asa, ca sa nu exagereze cu politetea si profesionalismul si sa creada lumea ca e ceva putred, mai ales tinand cont de preturi.  

Despre atmosfera se poate vorbi din doua perspective: eu, pana acum, mancam afara, la terasa, sa-i zicem. Nu se aude vreo muzica, dar e placut. Cersetorii trec si ei destul de rar, iar pasarile care au cuiburi prin acoperisul pasajului nu ti se gainateaza in fasole decat foarte rar, cam o data la zece ciorbe. Mai nou, insa, de cand s-a facut frig, stam inauntru. Si acolo e la fel de placut. Decorul nu e exagerat, grija pentru detalii se opreste exact la timp cat sa nu devina kitchos, iar fundalul sonor e asigurat de o muzica placuta, in surdina, numai buna de digestii tihnite si conversatii lungi cu prietenii.  

Ah, am uitat! Vinul la carafa este excelent! Costa 14 lei jumatatea de litru si bate, dupa parerea mea, porcariile imbuteliate pe la noi. Prin urmare, daca vreti sa beti un vin bun si sa mancati pe masura si sunteti dispusi sa lasati 30 – 40 de RON in nota, cu tot cu bacsis, treceti pe la Vilacrosse.  

Atmosfera: 8 din 10, cam inghesuit, totusi.
Servire: 9 din 10, dar data viitoare sa-mi aduci si sarea, te rog!
Preturi: mici, tinand cont de zona si de noile cresteri salariale prefigurate de dulcea campanie electorala.   























2474 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    melly's cafe (Vineri, 7 noiembrie 2008, 0:41)

    serban [anonim]

    cel mai ieftin se mananca in centru la Melly's cafe, pe Academiei, imediat dupa SpringTime. Micul dejun costa 16 lei :)

    nu e foarte cunoscuta, s-a deschis de curand
    • 0 (0 voturi)    
      ieftin? (Vineri, 7 noiembrie 2008, 6:46)

      x [anonim] i-a raspuns lui serban

      poate daca castigi 70mil...
  • +1 (1 vot)    
    merge (Vineri, 7 noiembrie 2008, 13:36)

    vasile [anonim]

    e ok restaurantul. e destul de vechi in bransa si accesibil..
  • 0 (0 voturi)    
    care vin? (Vineri, 7 noiembrie 2008, 17:17)

    barfly [anonim]

    Nu stiu ce vin bea autorul de obicei, dar cel de la Villacrosse e execrabil. Frecventez locul de mult si garantez dureri de cap de la vin.
    • 0 (0 voturi)    
      vinul ghiurghiuliu (Vineri, 7 noiembrie 2008, 19:20)

      oana [anonim] i-a raspuns lui barfly

      :)
      pai da mantzy se duce acolo sa pape de pranz nu sa se turmenteze cu prietenii.

      glumesc acum, sunt sigura ca nemultumirea ta legata de calitatea vinului are si alte motive decat durerea de cap.
  • +1 (1 vot)    
    salariul autorului (Vineri, 7 noiembrie 2008, 18:39)

    Eu Insumi [anonim]

    mantzy, am auzit eu bine ca tu ridici o mie de coco la salariu? pai de-aia ti se pare putin 30-40 ron un prinz :))
  • 0 (0 voturi)    
    nu prea e ieftin (Luni, 10 noiembrie 2008, 16:10)

    Diva [utilizator]

    ce-i drept nici nu locuiesc in Bucuresti (daca asta e orasul) dar nu prea mi se pare ieftinn 16 RON doar pentru o mada,sau cum a spus Mantzy 30-40


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version