VIDEO Sinead O'Connor va canta la Arenele Romane

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Miercuri, 1 aprilie 2009, 20:06 Life | Prin oraş

Sinead O'Connor
Foto: Piotr Gocal
Sinead O'Connor va concerta la Arenele Romane din Capitala, pe 11 iunie, informeaza Events. Artista irlandeza este cunoscuta mai ales datorita piesei Nothing Compares 2 U.

Sinead O'Connor este unul dintre cele mai controversate staruri ale anilor '90. Artista s-a facut remarcata prin tunsoarea zero, atitudinea agresiva, si garderoba fara forme, din dorinta de a contesta cultura populara care impusese egalitatea intre notiunile de feminitate si sexualitate.

Sinead s-a nascut in Irlanda, pe 8 decembrie 1966. Copilaria ei a fost pe alocuri traumatica, parintii ei divortand cand avea doar 8 ani. Mai tarziu, Sinead a afirmat ca mama ei, moarta intr-un accident auto in 1985, abuza frecvent de ea. Dupa ce a fost exmatriculata de la Scoala Catolica, a fost arestata pentru furt din magazine si inchisa intr-un centru de reabilitare.

La varsta de 15 ani, este remarcata de Paul Byrne, bateristul trupei irlaneze In Tua Nua, colaboratori ai trupei U2. Creeaza, in colaborare cu membrii trupei, single-ul Take My Hand, pentru ca apoi Sinead sa paraseasca scoala pentru a se dedica unei cariere muzicale. Incepe prin a canta in cafenele, pentru ca apoi sa studieze canto si pian la Dublin College of Music. Supravietuieste din livrarea de telegrame.

In 1986, isi face debutul pe soundtrack-ul filmului The Captive, impreuna cu chitaristul U2, The Edge. Un an mai tarziu apare si primul album, intitulat The Lion and the Cobra (cu trimitere la Psalmul 91), iar hiturile Mandinka si Troy ajung indelung difuzate de posturile de muzica alternativa.

Chiar de la inceputul carierei, Sinead O'Connor s-a dovedit o figura controversata, deoarece artista nu a ezitat sa apere actiunile IRA in interviurile de dupa lansarea albumului. De asemenea, i-a atacat pe cei de la U2, pentru ca acestia faceau, dupa parerea artistei, o muzica "bombastica".

In 1990 lanseaza albumul I Do Not Want What I Haven't Got, inspirat de destramarea mariajului ei cu muzicianul John Reynolds. Preluat de la Prince, single-ul Nothing Compares 2 U ii aduce faima.

Urmeaza o noua perioada controversata, artista refuzand sa apara la emisiunea Saturday Night Live a canalului NBC si retragandu-si numele din competita pentru Grammy Awards, desi primise 4 nominalizari.

Dupa lansarea materialului Am I Not Your Girl?, in 1992, apare la Saturday Night Live, dar isi incheie "reprezentatia" sfasiind o fotografie a Papei Ioan Paul al II-lea, ceea ce atrage asupra ei un val de oprobiu public nemaintalnit.

Dupa doi ani de tacere, timp in care se alatura turneului lui Peter Gabriel, se reintoarce la muzica pop cu LP-ul Universal Mother. In 1997 urmeaza Gospel Oak, iar in 2000 apare Faith and Courage. Doi ani mai tarziu scoate Sean-Ns Nua si este apreciata pentru reintoarcerea la traditia folk irlandeza.

In 2003, apare dublul-disc She Who Dwells... catalogat drept cantecul de lebada al artistei. Urmeaza o serie de colaborari in 2005, dupa care lanseaza pe piata Throw Down Your Arms, o colectie de clasicuri-reggae, care o propulseaza pe pozitia a patra in Billboard's Top Reggae Albums chart. In 2007 apare Theology, material inspirat de situatia globala de dupa 9/11.

Biletele pentru concertul Sinead O'Connor se pot cumpara la pretul de 79 RON pana pe data de 17 aprilie, sau la 109 RON, dupa aceasta data. Tichetele pot fi achizitionate prin intermediul site-ului www.ticketpoint.ro, precum si la Sala Palatului si in reteaua magazinelor Diverta din Bucuresti si din tara. In ziua spectacolului, biletele vor costa 129 RON. Evenimentul este organizat de Events.

Vezi aici site-ul oficial si pagina de myspace a artistei.


Sinead O'Connor - Nothing Compares 2 U




Sinead O'Connor - Don't Cry For Me Argentina
(live)




Sinead O'Connor - Troy




Citeste mai multe despre   





















1075 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri