Sambata, 16 mai, la Amfiteatrul "Mihai Eminescu" din Capitala, Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Tandarica si Mihai Margineanu vor aborda stiluri variate, "de la muzica lautareasca la jazz". Evenimentul va incepe la ora 20:00, informeaza organizatorii.

Spectacolul, pregatit special pentru aceasta ocazie, va cuprinde un periplu muzical in care se vor regasi piese clasice, lautaresti, rock, jazz, muzica veche si balcanica, totul intr-un mix capabil sa puna in valoare capacitatile interpretative ale muzicienilor care vor canta sambata.

Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Tandarica si Mihai Margineanu vor fi ajutat de invitatii lor: Irina Sarbu (voce), Dragos Micu (tobe) si Nicu Baran (bass).

Teatrul de vara al Centrului Cultural „Mihai Eminescu” este situat in parcul National, langa Stadionul Lia Manoliu(bd. Basarabia), in apropierea statiei de metrou Piata Muncii.

Biletele costa 40 de lei si se gasesc la casele de bilete de la Amfiteatrul Mihai Eminescu, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Teatrul National Bucuresti, reteaua magazinelor Germanos si online pe www.bilete.ro, www.blt.ro si www.eventim.ro.