AUDIO VIDEO Ovidiu Mihailescu lanseaza albumul Cipilica

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Vineri, 15 mai 2009, 14:27 Life | Prin oraş

Ovidiu Mihailescu
Foto: ovidiumihailescu.ro
Considerat promotor al folkului protestatar, Ovidiu Mihailescu isi va lansa cel de-al doilea album, intitulat Cipilica, pe data de 15 mai, ora 18:00, la Silver Church. Invitati speciali ai evenimentului vor fi Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu, Alina Manole si Tapinarii. Primii 100 de spectatori care vor veni la lansare vor primi cadou din partea artistului cate o cipilica.

Spectacolul de lansare va include momente speciale cu invitati si mai speciali din lumea folkului: Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu, Alina Manole Tapinarii, iar alaturi de Ovidiu Mihailescu vor canta in diferite formule muzicale George Baicea, Adrian Cristescu, Sorin Zamfir si Titus Constantin.

Costul unui bilet de intrare este de 20 ron. Primii 100 de spectatori care vor veni la lansare vor primi cadou din partea artistului cate o cipilica.

Daca primul album, intitulat Cowboy-ul Nelu, continea sub palaria cu boruri largi piese de satira sociala, noul material - denumit cu tandrete Cipilica - scoate la iveala o fata mai putin “salbatica” a folkistului Ovidiu Mihailescu. Cu un sound foarte actual si o orchestratie deosebita, continand 18 piese (lucru rar azi cind apar trupe care scot CD-uri cu 8 piese) acest nou album scoate la iveala in special latura poetica si romantica a folkistului.

Ovidiu Mihailescu a vorbit pentru HotNews.ro despre noul disc. "E o cipilica intelectuala, e o cipilica cu zambet, e o cipilica cu o atitudine mai nuanta vizavi de viata. [...] Noi prea punem multa patima. Si in politica, si pe strada, si peste tot. Sarim repede la bataie sau sa dam cu piatra, insa nu avem exercitiul rezolvarii problemelor. N-ar trebui sa ne enervam asa de tare, ar trebui sa facem doi pasi in spate, sa ne gandim si sa zicem: "Da, bun, e o groapa in asfalt! Cum o rezolvam?" Noi trecem prin groapa aia, injuram Primaria si cu asta basta! Dar nu ne gandim ca poate daca ne-am aduna 20 si am face o organizatie impotriva gropilor din asfalt, poate in termeni de trei ani, lucrurile s-ar rezolva. [...] Cam asa ar trebui sa functioneze. [...] Poate, daca ne punem o cipilica si ne gandim ca de cate ori purtam cipilica nu tre sa actionam cu patima, atunci poate se schimba ceva si in Romania. "

"Trebuie sa se inteleaga ca eu nu cant doar de doi ani, eu cant deja de vreo 20 si ceva de ani, intre timp am tot scris piese, am un laborator de creatie destul de voluminos. As putea chiar astazi sa mai scot inca trei CD-uri cu materialele pe care le am - nu ma grabesc -, dar din cauza asta mi-am dorit foarte mult sa aduc la lumina niste piese care-mi ramasesera in urma. Daca as fi iesit cu Cipilica prima data, ar fi fost mult mai putin vizibil discursul meu muzical. Si atunci am considerat ca e mai bine ca pentru primul album sa imprumut un pic de ironie, de haz si de distractie si sa fie mai penetrant mesajul, iar acum consider ca este important ca cei care m-au cunoscut ca umorist sa vada ca, dincolo de masca de umor - la care n-am renuntat. Pe albumul Cipilica apar patru piese de "funny"-folk, ca sa-i zicem asa - exista si un om sensibil si niste teme mai de suflet si mai dragastoase."

Ovidiu Mihailescu a debutat in anii '80 in Cenaclul Voua, alaturi de care a participat la peste 300 de spectacole in tara. "A fost remarcat" la Festivalul Om Bun. Dupa anul 2000 a revenit in muzica folk din dorinta de a se darui acestei miscari muzicale. In 2004, impreuna cu Eugen Avram, a demarat proiectul Zona de Mijloc, menit sa promoveze generatia de mijloc a folkului, o generatie care din cauza "dezordinii sociale" din anii '90 a ramas in umbra.

In 2006 "Zona de Mijloc" devine "Gashkademia de folk" careia i se alatura Jul Baldovin, Alina Manole, Dani Fat, Marius Matache, Nicu Zotta, Walter Ghicolescu, Grupul Fox din Calarasi.

In 2007 a lansat albumul Cowboy-ul Nelu, un material cu tenta parodica, sociala, cu mesaj orientat impotriva prostului-gust si valorilor indoielnice.

Din 2008, la Radio3 Net, modereaza emisiunea "Folkweb", iar faptul ca Florian Pittis l-a acceptat in echipa 3 Net a fost si ramas o mare bucurie.

Aparitii discografice si literare

  • Albumul Cowboy-ul Nelu (2007)
  • Albumul Cipilica (2009)

Volume de poezii:

  • "Aici sunt Anii Dvs", Editura Nemira 2004
  • "Cartea celor 7 Mari", Editura Adonis 2008

Vezi aici site-ul artistului.

Ovidiu Mihailescu - colaj Cipilica







Citeste mai multe despre   






















633 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version