Artista australiana Lucie Thorne va concerta marti, 27 octombrie, de la ora 20:00, in Clubul Fire din Capitala, informeaza organizatorii. Deschiderea va fi asigurata de Pistol cu Capse si Shobo. Pret bilet: 15 RON.

Lucie Thorne este o artista din Bimbaya (Australia). Anul acesta, ea a lansat un nou album, intitulat Black Across The Field.

Lucie imbina atat cantatul acustic gen PJ Harvey (numai chitara si voce), cat si cantatul cu trupa, discul mai sus mentionat fiind inregistrat in numai trei zile intr-un studio din Sydney, alaturi de muzicieni de valoare din Australia: Hamish Stuart - tobe, Dave Symes (Sarah Blasko, Missy Higgins, Sleepy Jackson) - bas.

“Nu sunt decat doi oameni in camera atunci cand asculti albumul: Lucie si ascultatorul. Ceea ce iese din difuzoare este plin de intesitate si sentiment. O combinatie de folk country si alte genuri, albumul este ca o colectie de povestioare aproape soptite dar care te ating foarte mult in adancul inimii. Lucie puncteaza aceste povestioare cu o fabuloasa senzualitate…”, scrie Sydney Morning Herald despre artista.

Discografie: Botticelli Blue Eyes (2002), The Bud (2004), The Upfield Line (2006), Where Night Birds Call (2007), Black Across The Field (2009).

Vezi aici site-ul artistei si pagina ei de myspace.