La 18 ani de la disparitia lui Freddie Mercury, artistii Dan Helgiug si Spitalul de Urgenta, Mandinga, Cortez, Trooper, Julie si Corul Acapella vor celebra, in Hard Rock Cafe, cariera muzicala a celebrului fost solist al trupei Queen. Evenimentul va avea loc joi, 26 noiembrie, de la ora 21:00, informeaza organizatorii. Pe scena va urca si trupa Crispus, care va contribui printr-un spectacol de animatie cu foc.

Evenimentul va avea loc la doua zile de la comemorarea a 18 ani de la moartea artistului (24 noiembrie 1991) si cu numai cateva zile inainte de 1 Decembrie, Ziua Mondiala Anti HIV - SIDA, aceasta fiind maladia care l-a rapus pe indragitul solist. In memoria lui Freddie Mercury, la un an de la disparitia sa, a fost infiintata fundatia The Mercury Phoenix Trust, una dintre cele mai active organizatii non-profit in lupta impotriva HIV/SIDA.

Concertul de joi seara din Hard Rock Cafe se va alatura initiativelor de combatere a virusului HIV, incasarile provenite din vanzarea biletelor fiind donate catre cinci tineri seropozitivi din tara, prin intermediul Fundatiei Romanian Angel Appeal.

Biletele pentru eveniment pot fi achizitionate online pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos si Vodafone, librariile Carturesti, Sala Palatului si in Hard Rock Cafe, la pretul de 30 lei. In seara concertului, acestea se vor putea cumpara direct de la Hard Rock Cafe, la pretul de 35 lei.

Freddie Mercury (nascut Farrokh Bulsara) s-a nascut pe data de 5 septembrie 1946, in Zanzibar. Parintii sai, Bomi si Jer Bulsara, erau amandoi persi. Si-a descoperit, de mic, pasiunea pentru sport si arta. A invatat sa cante la pian si a inceput sa cante in corul scolii. In 1958 a format, alaturi de patru colegi, o trupa de rock'n roll.

In 1970, Brian May, Roger Taylor si Freddie Mercury formau trupa Queen. Un an mai tarziu li se alatura John Deacon, iar Queen avea sa devina una dintre cele mai apreciate trupe din istoria muzicii. (freddie.ru)