Parisul? Paris, Paris, Paris. Primul meu Paris? Dus la un congres al diasporei, imprumutat in ultima clipa cu bani de avion, imprumutat cu 100 de dolari de buzunar pentru mincare. Si gazduit, era-n 1991, de o romanca plina de elanuri patriotice si nostalgice. Apartamentul cit o cutie de chibrituri. Prima zi, nebuna. Femeia m-a plimbat prin Parisul din zona Operei, cred.
Mi-a aratat boutique-uri cu farmec, am descoperit mirosuri. Minute in sir am cascat gura la vitrinele cu peste, cu brinzeturi, cu piini. Si, da, fericirea mea, mi-am spus e multimea de pesti ce parca-mi cinta muzica de acordeon. Stiu ca femeia mi-a facut de mincare si stiu ca am adormit nemuritor. De atunci, caut si azi acel moment, ascultind si butonind RFI de dimineata pina seara, in masina, in Bucuresti.
In dimineata urmatoare m-am trezit parizian. In ziua care a urmat, o mindrie prosteasca m-a minat inainte si de cite ori vroiam sa ajung undeva, o tinta precisa, programatic, o luam in sens opus. Faceam astfel ore in sir catre o tinta care-mi era la doi pasi.
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Eugen Istodor.
