S-au facut grupuri pe facebook impotriva sa, s-au creat special pentru el adaptari la celebrele bancuri cu Chuck Norris, este hulit si acuzat de unii ca a monopolizat spiritul Craciunului, dar el revine in Romania cu obstinatie, in fiecare decembrie, caci colindatorul este sortit sa colinde an de an. Pe 19 decembrie, la Sala Polivalenta din Capitala, Stefan Hrusca le-a multumit celor prezenti "pentru aceasta frumoasa seara pe care vreti sa ne-o oferiti dumneavoastra noua. Timpul ii pretios. Mai mult ca orice. V-ati facut timp sa veniti la Sala Polivalenta, sa va reintalniti cu colindul stramosesc". "Atunci cand de prin sala, vine acea frumoasa energie care se numeste suflet, este cel mai frumos cadou pe care puteti sa-l faceti unui artist care este pe scena."

Multi artisti au in repertoriul lor cantece de Craciun, dar ca Hrusca nu colinda nimeni. Sambata seara, in fata unei Sali Polivalente aproape pline, Omul-Colind a adus cu el linistea sarbatorilor.

"Buna seara, Bucuresti! Va multumesc pentru aceasta frumoasa seara pe care vreti sa ne-o oferiti dumneavoastra noua. Timpul ii pretios. Mai mult ca orice. V-ati facut timp sa veniti la Sala Polivalenta, sa va reintalniti cu colindul stramosesc. Si va multumesc din suflet!", a spus Stefan Hrusca, explicand si mica intarziere. "Imi cer scuze ca n-am curatat drumurile din Capitala, sa puteti ajunge mai usor!".

"O sa va rog frumos sa colindati cu noi!", a cerut el si a cantat piese precum Cerul si pamantul, Zoriori de ziua ("Un colind care se canta foarte des la Ieud, in Maramures, acolo unde m-am nascut."), Linu-i lin, Florile dalbe, Crestinilor noi astazi sau Afara ninge linistit. "De la a doua casa, cand merem la colindat, sa vedeti, cantati mai bine!"

"O sa va rugam si la urmatorul colind sa ne ajutati cu un refren simplu: Iisus s-a nascut in sara de Craciun. Pe strada din Viflaim" (Iisus s-a nascut in sara de Craciun), a cerut artistul si a explicat notiunea de bun roman, dupa O, ce veste minunata si Deschide nana usile: "Important - ce e si ce ramane - este sa fim oameni, sa ramanem oameni! Atunci cand esti om, esti si bun roman!"

"Si totusi, drumul meu a inceput cu un cantec care m-a facut sa urc pe scena si-n ziua de astazi, un cantec pe care vi-l daruiesc in aceasta seara, in Postul Craciunului, intr-un concert de colinde, un cantec pe versurile poetului Adrian Paunescu", a fost anuntat cantecul Ruga pentru parinti, care a primit un minut de aplauze, dar si lacrimi din partea catorva spectatori.

"Voi o s-ajungeti fotoreporteri. Toti din fata de aici. O sa va cant mai incolo un colind numai pentru voi, bine?", a glumit Hrusca si a prezentat colinde ca Deschide usa, crestine!, Coborat-o coborat si La savarsitu' lumii ("Intr-o noapte de Craciun am colindat cu o ceata de colindatori la o matusa de-a mea, in Ieud. Si acolo era o alta matusa de-a mea. Si am colindat la usa si la geamul gazdei, am intrat in casa si matusa a zis: "Ati cantat fain, ma! Si vreau sa va spun si eu un colind pe care nu cred ca l-ati auzit si ar fi fain sa-l tineti minte. Un colind in care spune ce se va intampla cu cei buni si cu cei rai la savarsitu' lumii".")

"Un colind auzit de la mosul meu din partea lu mama, deci tatal lu mama. A trait 80 de ani, era un batran frumos, inalt, avea chica. Cred ca de acolo m-am molipsit si eu. Era printre putinii batrani din sat cu chica. Venea la noi in ajun de Craciun si se punea dupa soba in care se facea foc, sa fie cald, cand veneau colindatorii. Si colindam un colind pe care vi-l vorbesc acuma." (Sus in varful muntelui)

"Ramanem la aceasta tematica a oieritului, cu un colind din zona Bihorului": Leru-i, da leru-i ler.

"Si acum a sosit momentul colindului pentru voi. Vreau sa fiti atenti: este un colind frumos, dar este foarte lung, e simplu, lung. Trebuie sa-l cantati cuvant cu cuvant, ca daca mergeti la colindat in seara de Craciun si nu cantati tot si de la cap la coada, nu primiti nimic!" (Marut margaritar)

Felul in care au fost primite cantece ca Vine marea, Pom inramuratu sau Izvor izvoras ("Un colind al instrainatului, Izvor izvoras, cules din zona Baii Mari, dincolo de Gutin, Baia Mare cu Tara Lapusului") l-au impresionat pe Stefan Hrusca: "Poate sa fie o noapte de Craciun aceasta seara pe care ne-ati oferit-o".

"Dimineata, dupa o noapte intreaga de colindat, in Ieud se aude un colind, mai prelung ca o doina aproape. Atunci cand fiecare merge spre casa, dupa o noapte de colindat, unii sunt mai putin treji, altii mai treji. O sa va colind acel colind care se colinda in zorii zilei, dupa o noapte de colindat". (Sus, sus, sus pe langa luna)

"Si iata colindul junelui, acel fecior care vrea sa se insoare, dar nu poate sa faca nunta, pentru ca e Postul Craciunului. Trebuie sa astepte sa treaca toate sarbatorile si dupa aceea sa-si faca nunta" (Junelui tinerelu)

Seara s-a incheiat cu Ia-n iesi gazda pana-n parag si Ziurel de ziurel, dar si de urarea lui Stefan Hrusca: "Sarbatori fericite, cu omat curat si cu multi colindatori pe la ferestre!"

"Atunci cand de prin sala vine acea frumoasa energie care se numeste suflet, este cel mai frumos cadou pe care puteti sa-l faceti unui artist care este pe scena. Va multumim mult!"

Setlist

  1. Flori de mar
  2. Sfanta-i sara de Craciun
  3. Cerul si pamantul
  4. Zoriori de ziua
  5. Linu-i lin
  6. Florile dalbe
  7. Crestinilor noi astazi
  8. Afara ninge linistit
  9. Iisus s-a nascut in sara de Craciun
  10. O, ce veste minunata
  11. Deschide, nana, usile
  12. Cand fost-a micut prunc Iisus
  13. Ruga pentru parinti
  14. Saraca inima me
  15. Dupa pui de morosan
  16. Trei pastori
  17. Deschide usa, crestine!
  18. La savarsitu' lumii
  19. Coborat-o coborat
  20. Sus in varful muntelui
  21. Leru-i, da leru-i ler
  22. Marut margaritar
  23. Pom inramuratu
  24. Izvor izvoras
  25. Vine marea
  26. Sus, sus, sus pe langa luna
  27. Junelui tinerelu
  28. Ia-n iesi gazda pana-n parag
  29. Ziurel de ziurel