FOTOGALERIE Cleopatra Stratan a lansat Colinde Magice: A venit, a venit iarna pe la noi la Chisinau/ A venit, a venit iarna... si eu ma apuc sa beu

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Joi, 24 decembrie 2009, 4:08 Life | Prin oraş

Fotogalerie: Cleopatra Stratan - Colinde Magice la Sala Palatului
Miercuri, 23 decembrie, ajutat de Alex Calancea Band si de Pavel Stratan, Cleopatra si-a prezentat cel de-al treilea album, intitulat Colinde Magice. In seara in care mica artista a primit de la copiii de varsta ei zeci de buchete de flori, Cleo si tatal sau au spus bancuri, au cantat colinde, au purtat discutii pe teme mnemonice, au glumit pe seama baietilor (avatarurilor"Se spune ca barbatii nu mai sunt copii atunci cand dorintele lor sunt implinite nu de Mos Craciun, ci de Alba ca Zapada") si au nascocit aporii ("Daca la Chisinau sunt zero grade si la Bucuresti e de doua ori mai frig, cate grade sunt la Bucuresti?").

Dupa prima piesa a serii, Domn, domn, sa-naltam, Pavel Stratan a vorbit despre avatarurile baietilor ("Se spune ca barbatii nu mai sunt copii atunci cand dorintele lor sunt implinite nu de Mos Craciun, ci de Alba ca Zapada"), fiind usor pus in incurcatura de Cleopatra: "Nu inteleg, e bine sau rau?" "Nu stiu daca asta e bine sau rau, in orice caz, de cand am intalnit-o pe mamica ta, niciodata nu am mai catat vreo Alba ca Zapada ca sa-mi mai implineasca vreo dorinta".
 
"Spune-mi ce fac ingerii in Ajun, de Craciun!" a cerut Pavel, introducand astfel piesa Ingerii soptesc.

"Tatica, da stii ca acesta-i unicul concert in care tu n-ai sa canti nici o piesa despre bautura? Dar stii care e diferenta dintre o camila si un om? Uite, camila poate sa lucreze trei luni la rand fara ca sa beie. Dar omul poate sa beie trei luni la rand fara ca sa lucreze. Inseamna ca e timpul sa cantam piesa..." "Eu beu", a intervenit prompt moldoveanul. "Nu tatica, noi acum cantam piesa Steaua sus rasare".

Au urmat piesa ca Deschide usa, crestine ("pentru ca suntem si noi crestini"), dar si Numar pana la unu ("poate nu pot eu prea bine a-mparti, in orice caz, foarte bine stiu sa Numar pana la unu").

"A venit, a venit iarna - tatica, dar stii ce nu inteleg eu in piesa asta? Cum vine asta? "A venit, a venit iarna pe la usi, pe la feresti"? Eu inteleg ca ar fi fost corect "pe la usi, pe la ferestre"!" s-a aratat nedumerita Cleo. "Da, dar vezi tu, cine face versurile profita de ocazie si, ca sa-i iasa rima, ca in cazul de fata, schimba structura cuvantului: "A venit, a venit iarna pe la usi, pe la feresti/ A venit, a venit iarna cu colinde romanesti". Nu eu am facut versurile la aceasta piesa, puiule..." a precizat Pavel, pentru a auzi apoi versiunea fiicei sale: "A venit, a venit iarna pe la noi la Chisinau/ A venit, a venit iarna... si eu ma apuc sa beu". "Dar noi cum o cantam?" "Original, tatica!"

Au mai fost prezentate cantece ca La Betleem colo-n jos, Te-am intalnit si Intr-un miez de noapte, zeci de copii aducandu-i Cleopatrei, in pauzele dintre cantece, buchete de flori. Si tot intre piese, cei doi au continuat seria de glume si bancuri. "Taticule, care-i diferenta intre varsta de 18 ani si cea de 81? Este ca varsta de 18 ani omul o are numai o data in viata. Dar cea de 81 mult mai rar", urmata, pe aceeasi tema, de "Tatica, dar tu stii care-i diferenta intre varsta de 18 ani si cea de 20? E de doi ani, tatica!"

"Da tu stii cum se numeste colinda care urmeaza acum?" "Da, stiu!", a raspuns Pavel, fiind imediat contrazis: "Nu-i corect! Colinda se numeste Leru-i Doamne".

"Cum vine asta: "L-o sfadit mama pe tata/ Florile dalbe/ De ce s-o crepat covata/ Florile dalbe"? Cum adica "l-o sfadit"?" a intrebat Cleopatra, primind o lectie de vocabular de la tatal sau. ""L-o sfadit" inseamna "l-o certat", asa se spune in Ardeal". Replica pustoaicei nu a intarziat sa apara. "Dar cand mi-a venit sa fac versurile la aceasta piesa, stii cum mi-a venit sa le fac? "L-o sfadit mama pe tata/ Florile dalbe/ De ce s-o uitat la alta/ Florile, florile dalbe"." (Florile dalbe)

Dupa invocarea unei aporii (dificultate de ordin rational greu sau imposibil de rezolvat) care a pus pe jar adulti si copii deopotriva ("Daca la Chisinau sunt zero grade si la Bucuresti e de doua ori mai frig, cate grade sunt la Bucuresti?"), au urmat Zunea Zunea, precum si discutii pe teme mnemonice: "Tatica, tu ai o memorie buna, numa' ca tu nu tii minte unde o tii!". "Hai sa discutam despre memorie! Uite, tu stii care e culmea memoriei? Culmea memoriei e sa urci pana la al zecelea etaj si sa uiti ca ai obosit". "Dar tu stii care e culmea memoriei plus culmea ambitiei? S-alergi pana la al zecelea etaj, sa uiti ca ai obosit, sa te-ntorci inapoi si sa mai alergi inc-o data!"
 
"Cand ma uit la Cleopatra, am impresia ca este la o varsta cand, oricare ar bate la usa, ea zice ca bate mos Craciun. Inainte de a veni aici la Sala Palatului, stateam in camera si bate cineva la usa. Cleopatra sare si striga ca e mos Craciun. Cand deschid usa, drept: era un mos, dar nu mos Craciun. Era un domn care avea o tava plina cu fructe, cadou din partea hotelului. Noi am luat cadoul, ne-am asezat la masa, pe tava erau banane, portocale, struguri s.a.m.d. Iar in varf era un mar. Eu, cum imi plac cel mai mult merele, am luat marul. Cleopatra zice: "Taticu, vreau si eu un mar". Vreau sa-l rup in doua, s-a rupt o bucata mai mica si una mai mare. Zic: "Cleopatra, pe care o vrei, pe asta mai mic' sau pe asta mai mare?" Cleopatra zice: "Pentru mine totuna-i. Poti sa mi-o dai pe cea mai mare"."

Concertul s-a incheiat cu piese ca Astazi s-a nascut Hristos, Seara de Craciun frumos, Maria si Iosif colinda, Ghita trezind entuziasmul celor prezenti. "Tatica, dar stii ca exista un fel de bomboane cu coniac?" "Stiu!" "Dar tie-ti plac bomboanele cu coniac?" "Fara!" "Fara coniac?" "Fara bomboane."


Citeste mai multe despre   






















6966 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    Eu inteleg. . . . (Joi, 24 decembrie 2009, 8:30)

    gheorghe [anonim]

    . . . . ca acest copil are talent cu nemiluita dar cred ca este si exploatat la sange. Ca sa lansezi albume. sa sustii concerte de ore intregi sa spui glume pe care probabil nici nu le intelegi trebuie efort nu gluma din partea unui copil atat de mic. Unde o fi copilaria acestui suflet? Oare protectia copilului nu are numic de spus in acest caz? Nu sunt carcotas si nici invidios pe ,,norocul,, acestui tata, dar cred ca este si foarte lacom daca exploateaza naivitatea si talentul acestui copil in asa hal!
    • +6 (8 voturi)    
      Mmm (Joi, 24 decembrie 2009, 9:53)

      clauv [utilizator] i-a raspuns lui gheorghe

      Poate ca totusi nu despre asta e vorba. Sa nu uitam ca omul si-a facut deja o avere prin pripriul talent. Totusi, inainte de Cleopatra Stratan, a fost Pavel Stratan.
      Cred ca se poate discuta doar de dorinta unui parinte de a pune in valoare talentul propriului copil, de a-l vedea pe acesta calcandu-i pe urme, si bineinteles, depasindu-l. Eu unul, cred ca despre asta e vorba.
    • +4 (6 voturi)    
      Sa nu fim rautaciosi (Joi, 24 decembrie 2009, 9:59)

      Lary [anonim] i-a raspuns lui gheorghe

      Si in alte domenii copiii cu talent se afirma de la varste fragede (gimnastica, film etc) si nu mai spune nimeni ca sunt exploatati. Sa mergi cu gastele este ceva normal pentru unii dar sa canti nu. Haideti sa nu fim rautaciosi si sa apreciem efortul unui tata de a pune in valoare talentul copilului sau. Sunt sigur ca daca nu ar avea atat succes nu ar mai comenta nimeni. Asa suntem noi ne ucidem varfurile in loc sa ne bucuram de talentul lor.
  • -9 (13 voturi)    
    rusia (Joi, 24 decembrie 2009, 9:42)

    io [anonim]

    sa ne mai lase frate si copcila asta in pace cu chisinaul ei cu tot.Mai canta si in rusa....I-a mergeti voi in rusia atat de draga voua atunci
    • +3 (3 voturi)    
      Extremistule... (Joi, 24 decembrie 2009, 11:17)

      Anti-hotzi [utilizator] i-a raspuns lui io

      Sa ne mai lasi tu in pace...
      Eu nu vad un copil exploatat, pana la urma faptul ca se joaca cantand nu e cu mult mai diferit decat faptul ca se joaca si isi ajuta mama la plantat un ghiveci cu flori...
    • +3 (3 voturi)    
      .... (Joi, 24 decembrie 2009, 15:14)

      Silviu [anonim] i-a raspuns lui io

      Ai putea şi tu foarte uşor să iei calea Siberiei daca ai ceva cu ,,copcila" asta! :-p
  • +1 (5 voturi)    
    Saracuta... (Vineri, 25 decembrie 2009, 3:48)

    Ariel [anonim]

    Va dati seama cat de greu trebuie sa-i fie? Sa inregistreze un CD, cu sute de ore de studio, cu turnee, cu concerte, cu clipuri publicitare si promotionale audio si video...Un copil talentat, dar un copil cu o copilarie furata. Un copil care de la 3 ani este abuzat de parinti care, sub masca genialitatii, a doborarii de recorduri, il forteaza sa-si depaseasca limitele...
    Ii doresc tot binele dar, n-as vrea ca la maturitate, prin nu-stiu-ce interviuri sa marturiseasca, la fel ca Michael Jackson, ca a fost un copil fara copilarie.
    A forta un copil sa se maturizeze prea devreme, tot abuz se cheama! Cum vede Protectia Copilului efortul acestei fetite?
    Craciun Fericit, Cleopatra!
    • 0 (0 voturi)    
      re:saracuta? (Luni, 28 decembrie 2009, 16:42)

      George Harazan [utilizator] i-a raspuns lui Ariel

      Are un concert pe an, asta de la sala palatului asa cum Pavel spune la fiecare aparitie in presa.
      Vreti sa nu mai muriti de grija copilului? Daca ar fi al vostru pe scena v-ar plesni moaca de mandrie si n-ati mai comenta atat.
  • +2 (2 voturi)    
    pavel! (Vineri, 25 decembrie 2009, 22:30)

    arabela [anonim]

    sunt bucovineanca si stiu ca daca n-ai avea atita emotie in suflet, n-ar iesi minunea la iveala.
    ..si in ghiozdanul verde cu buz'nar , aveam ascunsa paine cu zahar.."
    omule .. ai mincat paine cu zahar cind erai copil.. .. si bucuria din copilarie iti izbucneste acum .
    Ai grija de fetita ta sa n-o atinga raul din lumea asta
  • +1 (1 vot)    
    Talent(e) (Duminică, 27 decembrie 2009, 2:31)

    Reuters [anonim]

    Asadar tatal copilului e talentat: scrie versuri cu talc (mai nou glume si aporii ), canta si voce si instrument ... ok, fetita ii va mosteni inclinatiile dar e oare un copil exceptional? NU : programul concertelor, e pregatit (multa munca!) cu "talent " de tata. Am vazut multi copii cantand frumos. Ea, fata de acestia, numai a avut sansa sa exerseze in sensul asta,adusa pe scena, sa vanda ..
    Da, cred ca tata o va invata meseria asta.. sau tot ce stie dansul.
    Seamana cu situatia Billy Cyrus tatal lui Miley Cyrus, Miley care si-a inceput cariera dupa varsta de 10 ani ,totusi.
    Cleopatra fara Stratan, in coada, n-ar fi castigat nici Tip Top Minitop, poate nici nu si-ar fi dorit sa paticipe.
    Cand va creste speram sa poata sa-si impuna (singura) un stil propriu ,unic pe piata muzicala ... asa, ca un artist adevarat.
  • +1 (1 vot)    
    Comunistul Stratan (Duminică, 27 decembrie 2009, 2:50)

    weiss [anonim]

    Stratan nu vede nici o contradictie in faptul ca a facut campanie pt. comunistii de la Chisinau inaintea alegerilor din Republica Moldova, iar acum spune: "Cleo canta mereu de Craciun pentru ca e cea mai frumoasa sarbatoare care exista la noi, la romani!".
    Pai bre moldovene, comunistii pe care i-ai sustinut in campanie sint cam anti-crestini si deci anti-Craciun si impotriva a tot ce reprezinta spiritul Craciunului. Tot comunistii tai spuneau ca tu nu esti roman, ci alta natie, adica moldovean. Eu te-am numit moldovean ca sa descriu starea ta de spirit, nu ca ai fi alta natie decat romanii spalati pe creier care i-au adus flori Cleopatrei...
    Se pare ca pt. moldoveanul betivan si fara rusine nu e o mare problema sa-si scoata fata la produs pe scena. Inainte nu am dat credit celor care sustineau asta, dar acum sint apropae sigur, de cand am vazut ca Stratan nu are deloc coloana.
    Bre Stratane, si popa si hot in acelasi timp, nu prea se poate!
  • +1 (1 vot)    
    Text colinde (Duminică, 27 decembrie 2009, 10:11)

    Flaviu [anonim]

    Un text asemanator l-am auzit intr-o colinda cantata de catre un grup folcloric beat , cu ocazia petrecerii unui Craciun la Borsa - Maramures :
    ,, Doamne rau ne-am imbatatu
    Pe Christos l-am laudatu . "
    Dar cel putin era cantat de persoane mature , responsabile ! Sa pui un astfel de text in gura unui copil este daca nu o iresponsabilitate din partea unui parinte , cel putin jenant ! La fel ca videoclipul cu Cleopatra care nu mai vrea sa faca politica ! (Las' ca face tata la Chisinau )
  • 0 (2 voturi)    
    cam mica sa se apuce (Duminică, 27 decembrie 2009, 16:41)

    kalu [anonim]

    sa "beie". Da' daca asta este moda la Chisinau, ce sa-i faci.
    P.S - copila asta "vorbeste" nu canta, sau poate inca nu m-am prins eu. Si vorbeste nenica cu un accent rusesc ca mai bine ramanea la ea acasa.
    • 0 (0 voturi)    
      Sincer, prost vorbeste (Marţi, 29 decembrie 2009, 15:35)

      marc73 [utilizator] i-a raspuns lui kalu

      Da, nu canta ci vorbeste, si vorbeste prost.
      E un copil exploatat, si din pacate poate chiar o sa creada ca are talent, si va continua in directia asta.
      Dar orice profesor de muzica care i-a ascultat concertul de Craciun s-a luat cu mainile de cap.
  • 0 (0 voturi)    
    nu are voce (Miercuri, 30 decembrie 2009, 14:39)

    andrei [anonim]

    nu are voce de ce o mai continua si eu cant mai frumos . nici nu canta ci vorbeste .fara suparare.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi