​VIDEO Spectacol live cu muzica formatiei Abba la Sala Palatului

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Marţi, 7 septembrie 2010, 20:33 Life | Prin oraş

afis Abba Generation
Foto: ro-iff.ro
Formatia Abba Generation va sustine un spectacol pe 3 octombrie, la Sala Palatului din Capitala, informeaza organizatorii. Concertul este precedat de proiectia speciala a filmului Mamma Mia!, una dintre cele mai profitabile productii cinematografice britanice.

Mamma Mia

Show-ul va incepe la ora 18:00 cu proiectia speciala a musicalului Mamma mia!, o replica plina de viata la musicalul original, pus pentru prima data pe scena in Londra in 1999.

Mamma Mia a devenit cel mai important film britanic din toate timpurile in box office-ul din Marea Britanie, dupa ce a strans peste 104 milioane dolari in patru luni de la lansare. Este totodata cel mai bine vandut DVD in tara sa de origine, cu peste cinci milioane exemplare vandute de la lansarea din noiembrie 2008. Cu Meryl Streep si Pierce Brosnan in rolurile principale, filmul a fost, in ciuda criticilor controversate, un real succes de box-office, surclasand alte productii importante, ca Harry Potter si Piatra Filosofala, care a adunat aproape 103 milioane de dolari, sau pelicula Titanic.

Abba Generation 

De la ora 20:00 va incepe spectacolul Abba Generation, cei sapte membri ai trupei urmand sa interpreteze, vreme de aproape doua ore, nu mai putin de 24 de hituri ale celor de la Abba.

Abba Generation este unicul grup "tribut" abilitat de suedezi sa le distribuie productiile originale. Concertele lor s-au tinut cu casele inchise in timpul turneului mondial din anul 2009 - 2010, din Germania, Franta, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Spania, Portugalia, Italia, Canada, Turcia, Liban, Quatar.

Presa internationala despre spectacolele Abba Generation: "e ABBA" (Le Jurnal de Québec); "Abba Generation va face sa uitati originalul" (Arte e Arti - Venetia); "Spectacolul este absolut gigant. Autenticitatea este extraordinara" (Associated Press).

Vezi aici site-ul trupei Abba Generation.

Spectacolul Abba Generation are loc in cadrul celei de-a VI-a editii a Festivalului International de Film Ro-IFF (1-10 octombrie, Cinema Scala si Eforie) si este organizat de Fundatia Artis in parteneriat cu PROM’ART. Incasarile din biletele la acest spectacol vor fi donate Fundatiei Coltea, pentru sprijinirea Sectiilor de Oncologie si Chirurgie.

Biletele costa 40, 70, 90 sau 130 lei (in functie de categorie) si pot fi procurate din reteaua Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Librariile Humanitas si online pe www.eventim.ro si www.bilete.ro.​




Citeste mai multe despre   





Citeste pe Stirile ProTV

Adevaratul vampir care suge sange si ucide peste 10.000 de oameni in fiecare an. Cazul misterios inregistrat in Romania

Oamenii de stiinta americani au descoperit ca un gandac aparent inofensiv este in realitate un adevarat vampir care suge sange si e responsabil de moartea a mii de oameni anual. Gandacul Triatoma Dimiata aduce un pic cu ochiul-domnului de la noi, insa nu e deloc o gaza inofensiva.



2546 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă