"Generatia '27", generatiile de azi si complexele de inferioritate
"Vulcanescu zicea ca intre pan-slavism si pan-germanism, noi trebuie sa optam pentru pan-romanism. In 1920, Romania avea un dialog perfect cu Occidentul, fara nici umbra de complexe de inferioritate. Uitati-va ce natural se duce Eliade la Papini, Bibestii cu Proust... erau intr-o familie europeana mult mai putin transanta.
Noi avem acuma un complex de inferioritate. Multi dintre tinerii nostri au complexul de inferioritate fata de Vest. Exista ceva de sluga inauntrul nostru. Ne ferim sa ne afirmam romanitatea.
Prozatorii nostri, cei mai multi, incearca sa imite din Occident exact raul libertatilor de acolo, numai "sex, drugs & rock'n'roll", uitand ca de fapt toti marii prozatori (veniti din ariile excentrice catre Premiul Nobel, de pilda sau toti cei care izbucnesc in Occident) vin cu un specific national. Pamuk vine cu turcitatea, Andrei Makine vine la Paris cu slavismul din el, numai noua ne e rusine sa venim cu ceva de romanitate. Tocmai din cauza acestei diabolizari sistematice.
Noi avem un complex al romanitatii si ni se pare ca, in postmodernitatea de acum, afirmarea energiei nationale este totuna cu acuzatiile de rasism, de regionalism, incat la nivel de recuperare al romanescului stam infinit mai rau decat au stat Eliade si generatia '27.
"Romanii au o marota identitara, o psihologie primara, de cetate asediata..." Nu, dar da-mi voie, dupa 50 de ani de minciuna si de teroare mentala, sa vin sa-mi pun dilemele identitare pe masa. Or nu, astea sunt luate drept rasism.
Noi am avut tot felul de complexe de inferioritate. De la 1820, '30, '40, ca erau boieri rusofili, turcofili, germanofili, masoni de rit scotian sau frantuzesc, toata lumea avea un complex de natie tanara, viguroasa, dar inca neformata. Nici un om nu a indraznit sa faca un singur lucru.
A fost o asemenea foame de plurimorfism si de plurivalenta! Ca este Maiorescu, ca e Eminescu, Caragiale, Iorga, Racovita, toti aveau cariera de profesori, faceau si traduceri, piese de teatru, poezie, gazetarie, erau si parlamentari, oameni de afaceri...
Toata lumea a practicat un auto-exhibitionism. Infiorator cate energii s-au varsat la noi in politica si in gazetarie! Fiecare om din elita avea o sete atavica, aveau un cult al calitatii, al productivitatii. Toti pleaca la universitati, la Viena, in Berlin, Sorbona. Si vin acasa toti cu aceasta manie de a avea un sac cat mai mare, sa facem mai mult.
La noi, hiperinteligenta, eruditia, enciclopedismul pleaca si dintr-o exasperare de Romania: de saracie, de simplitate, de ruralism. Este o sete de a ne depasi si de a prinde orizonturi cat mai multe. Exasperarea de noi insine ne-a determinat sa fim cat mai diversificati, sa optam pentru cat mai multe lucruri si din pacate de-aia avem si atat de multe rateuri.
Cel mai mare exemplu este Eminescu: a venit din Viena si a dat de foame, de mancatoriile dintre liberali si conservatori etc. Si, practic, a luat foc. Daca cititi toata corespondenta tinerilor din perioada '48 si din generatia lui Eliade, veti vedea ca toata lumea, cand ajunge in tara, mananca foc. Toti care pleaca vin apoi in tara gata sa faca si sa dreaga, vad lumea enciclopedic, dar aici sunt loviti de maniera asta romaneasca, sunt faultati, li se da casant cu secera, sunt facuti praf. Si in zilele noastre se intampla acelasi lucru".
Libertatile oamenilor de cultura din perioada interbelica - traite pe orizontala si pe verticala
"Exista un moment in interbelic care nu stiu cu ce alt moment poate fi comparat. Ei au stiut sa-si traiasca toate libertatile, chiar si frivole.
Pe orizontala: traiau intr-o libertate religioasa, eretica la limita, si inca o libertate sexuala. Adica exista o intensa senzualizare a literaturii lor, a teatrului lor, a dansului lor.
Pe de alta parte, stiau sa-si traiasca si pe verticala libertatea, alegandu-si fara exceptie toate telurile mari: in romane s-au luptat cu raul, cu demonismul, cu patima, Cioran nu se compara decat cu Iov si cu Lucifer, Vulcanescu voia sa ia romanescul si sa vada ispitele latine, dacice, frantuzesti etc, Mihail Polihroniade voia sa faca geopolitica si geostrategie.
Exista aceasta dezinhibare. Ceea ce nu se intampla si cu noi, incepand de la copiii de 14-16 ani, care sunt invatati cu "nu! nu! nu! n-ati sa poti face asta, trebuie sa faci asta, trebuie iti faci un CV, un job, nu-ti poti alege sefii, nu depasi limitele tale". Ei toti traiau intr-o delimitare absoluta, care i-a si dus ulterior la rebeliune... Politica i-a mancat - asta a fost blestemul lor. Libertatea dusa in anarhie i-a nenorocit pe toti. Dar lectia de baza pentru noi este creativitatea".
Mie imi plac Plesu si Liiceanu. Punct.
Imi plac TRU si Catarescu. Alt punct.
Acestia sunt intelectualii care vorbesc in si pentru cetate. Care ne urecheaza si ne lauda .
Diferenta fata de interbelici este ca ei sunt in viata.
Sa-i felicitam pentru asta si sa-i laudam pentru ce fac.
Numai că, din nefericire, duce la efecte deosebit de grave atunci când publicul este influenţabil.
Iar în cazul de faţă, de la Alecsandri încoace, "clasa noastră intelectuală şi creatoare" a luptat în mod furios, obsesiv, cu tendinţa imitării, care îi îndemna pe membrii claselor superioare ale Regatului să vorbească un argou româno-francez înţeles numai de ei.
Această obsesie a creat terenul fertil pe care a crescut "ţărănismul" de la sfârşitul epocii comuniste şi de azi, conservatorismul social, relaţiile sociale strânse ca într-o comunitate primitivă, kitschul de ţăran educat care oscilează între mama-soacră şi companie, între sat şi oraş, între sapă şi computer.
Dacă "libertăţile (care în practică erau mai puţin spectaculoase) epocii interbelice" s-au şters din amintirea populaţiei, dacă bunul nostru prieten Ceaşcă şi cu celălalt prieten al său Teoctist ne-a putut ţine într-un regim de lagăr, dacă în zilele noastre, din 2006 încoace, discursul public se învârte între ortodoxism, conservatorism şi socialism, între Becali şi PSD, toate au un motiv la bază: faptul că şi Ceauşescu, şi Teoctist, şi Daniel, şi Becali, şi Miron Cozma, şi Vadim Tudor şi alţii ca ei au răsărit pe terenul pe care a semănat Nicolae Iorga.
Chiar dacă acesta nici măcar nu şi-a imaginat ce va ieşi la multe decenii după moartea sa.
~Nautilus
Si eu sper de mult sa lasam balta complexul de inferioritate, copiatul fara cap a tot ceea ce vine din Vest si sa ne aplecam putin asupra noastra, cu delicatete si mandrie in acelasi timp..:) In definitiv, care alta natiune ar fi rezistat milenii pusa la rascruce de drumuri, intre Est si Vest?
Nu cred insa ca putem compara generatiile anterioare comunismului cu generatiile de acum, prin simplul fapt ca suntem in alta etapa a istoriei. Tot ce il rog e sa stea linistit. Tot diaspora ne scapa din nou din cercul vicios, dintr-un dor de tara de neinteles pentru cei care nu sunt romani. Fluxul de idei (si de bani) e exact acelasi ca in perioada pasoptista, atat ca se manifesta in alte domenii decat se asteapta dansul sa le gaseasca.
Dle Dan C Mihailescu : vi-am mai spus-o direct la Conferintele T National : nu scrieti indeajuns !!!
Unde este cartea Dvs din timpul comunismului ??
Noi cei din Diaspora, va adoram si asteptam..!!
john bilco
Scrierea dvs. este un eseu, Domnule Mihailescu ?
Este frumos. Ca un drapel.
Nu stiu cu ce ar fi Liiceanu, Patapievici sau alti "literati" ai zilelor noastre mai talentati decat un tanar Roman oarecare. Astazi avem bloguri, social media, aparitii TV, ne putem exprima talentul literar in mai multe feluri, iar tinerii nu se mai pot baza pe o cariera 100% literara, pentru ca nu astazi se munceste mai mult, timpul e mai scurt, nu i-ti permiti sa te axezi numai pe scris, riscand sa i-ti petreci restul vietii cu buzunarele goale, autand sponsori pentru o noua carte, mai ales daca telentul literar ti se ramoleste de la o varsta, datorita faimei, alcoolului sau nicotinei.
ASa i-si petreceau multi clasici legendari vietile a in realitate, fara familii, straini printre straini, trecuti in anonimat, prinsi in tumultul vremurilo nesigure. Cum societatea a evoluat, sigura ca fiecare om i-si trece in prim plan pozitia socialasi familiala, si abia a poi incearca o aventura in nebuloasa literatura, e totusi un pariu cu viata, iar sansele de castig sunte mereu egale, dar nu i-ti permiti sa il joci mereu, pentru ca sa cum ne spune legea probabilitatilor din matematica, risti oricand sa pierzi totul si sa o iei de la capat, cand e mult mai greu, risti sa te desprinzi de realitate, sa taiesti prin cartile scrise, prin ideile neinetelese de cititori sau critici, risti sa te afunzi intr-o prapastie morbida, sa pierzi totul definitiv. Asta e viziunea mea legata de subiectul propus de Mihailescu. Ovidiu Ciobica. (viitor ) critic