Mircea Horia Simionescu (poetul cu walkman) si porecla lui Nicolae Ceausescu

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Luni, 23 mai 2011, 0:20 Life | Prin oraş

Mircea Horia Simionescu
Foto: HotNews.ro
Este omul care l-a transformat pe Ceausescu intr-un personaj "si tampit, si fioros" si l-a poreclit "Passe" (pe cand era redactor la Scanteia). Cunoscut mai ales ca prozator, publicist si eseist, Mircea Horia Simionescu a patruns si in lumea poeziei, intr-o perioada cand era "stingher, anemic, nemancat, prost imbracat, cam corijent la cateva materii la scoala, strain in propria familie" si gasea in versuri "o evadare prosteasca, o politica de strut". HotNews.ro va ofera cateva din gandurile celebrului scriitor, prezentate la inceputul acestui an, cu ocazia evenimentului Cercul poetilor disparuti. Mircea Horia Simionescu s-a stins din viata zilele trecute.  

Adolescenta si evadarea "prosteasca" in poezie

"De foarte multa vreme, cam din adolescenta, nu-mi mai gasesc locul. Starea de poezie a aparut si am degustat-o cam prin anii sfarsitului de beligeranta, '43-'45. M-am trezit impins puternic de nevoia de a impartasi simtamintele mele, care privite acum apar banale, dar sa le impartasesc cu gandul ca voi avea rasplata unei consolari", a marturisit Mircea Horia Simionescu in cadrul evenimentului Cercul poetilor aparuti, sustinut la Institutul Francez, anul acesta.

In cadrul evenimentului, scriitorul a vorbit despre volum de poezii "Versete de unica folosinta", care avea sa fie ultimul sau material publicat in timpul vietii. Mircea Horia Simionescu a facut parte din asa-numita "Scoala de la Targoviste", care a deschis drumul postmodernismului romanesc.    

 
Asa ar trebui sa fie poezia: o tacere adanca, pentru ca dup-aceea se isca din praful stelar.
 
 
Mircea Horia Simionescu
"Stingher, anemic, nemancat destul de mult, prost imbracat, cam corijent la cateva materii la scoala, strain in propria familie (in familia ceva mai larga, nu imediata). Nevoia de comunicare mi-a venit sub forma expresiva a unor schite pe manseta de ziar. Am schitat cate ceva ce semana cu ceva. N-as putea preciza ce anume, dar acum, cand ma uit, vad ca ar fi unele semne de atunci, ca boala e veche si bine infiripata in fiinta mea.

Am pus pe hartie lucrurile, din ce in ce mai supravegheat, fara sa ma lamuresc de ce vin asa si nu altfel. Dup-aceea, un rand de prieteni m-au ajutat sa ma lamuresc ce vreau. Si m-au lamurit de-a lungul a 50-60 de ani (m-au lamurit si m-au lamurit pana astazi, cand sunt mai nedumerit ca oricand).

Intai a fost prietenia, intai a fost nevoia de marturisire, intai a fost nedumerirea. Nedumerirea insotita de curiozitate. Am fost curios ca oricare, mai ales la varsta aceea destul de tulbure, am fost curios unde ma aflu, ce vreau si ce urmaresc. Si am scris poezie.

Am scris poezie cu toptanul! Sunt caiete multe, pline de poezii. Si nu m-au satisfacut si mi-au stat impotriva fenomenul stapanirii sovietice asupra noastra si a comunismului. Cunostintele toate imi spuneau ca nu se poate, ca asa ceva este o evadare prosteasca, o politica de strut. Si am abandonat poezia, cam prin '47-'48".

"Suntem poeti intotdeauna, dar nu ne dam seama de asta"

"Am scris romane, cateva de aventuri, foarte proaste! Dar si niste incercari, schite de romane. Toate astea au dat seve care nu mai semanau cu proza, semanau cu poezia. Si atunci am spus ca astea trebuie oprite si vazute mai tarziu, cand se acumuleaza o anume experienta de viata, un numar de ani. Il apreciam la 5-6 ani: au trecut 5-6 decenii de atunci.

 
Poezia trebuie sa fie dezbracata!
 
 
Mircea Horia Simionescu
Acum 10 ani, cand am vazut ca puterile, energiile mentale, simtamintele s-au diminuat, pentru ca s-a pus o ceara groasa intre mine si lume, am recurs la trecut, sa judec si poate sa si ridiculizez ceea ce am facut. Mi-am dat seama ca ceea ce era - putina! - poezie se continua in gandirea mea si in expresiile mele verbale in lume, vorbind cu unii, cu altii. Si, cum nu am mai avut nici rabdarea si puterea de a ramane la masa de scris, la proza, am trecut inapoi numai cu fragmente. Eu le numesc acum celule, vagonete nu de tren, ci de tren subteran, din mina, de galerii.

Celulele le-am adunat la insistentele editorului meu de la Targoviste. Am recurs la adunarea lor si la punerea in suita a celulelor. Am facut ceea ce s-ar numi o ordine in depozitul meu. Ele sunt acum aidoma simtamintelor si expresiilor mele de odinioara. Am avut supriza sa ma regasesc in lucrurile scrise mai ieri, mai alaltaieri, sa ma regasesc in cel de altadata.

Am descoperit ca noi suntem poeti intotdeauna, dar nu ne dam seama de asta si nici nu mai consideram ca valabile si utile lucrurile de odinioara, care s-au sedimentat in noi. Unde credeti ca se aflau dunele, ca sa nu le spun piscuri, unde se aflau colinele? Se aflau in somnul adanc! In subconstient am descoperit - si cred ca e un merit, cat o fi de important nu stiu - ca nu trebuie sa imbunatatesc cu nimic in starea de veghe urmatoare visului, urmatoare odihnei. M-am trezit cu ceea ce se numeste, in mod obisnuit, un zumzet care nu avea altceva decat o miscare surda, lipsita de mijloace de comunicare".

Un volum ca un inventar de expresii, captate cu ajutorul unui walkmen

"M-am abtinut a lucra pe text! Ceea ce se afla in aceste versete [n.r. "Versete de unica folosinta"] sunt lucrurile aproape crude. Se regasesc foarte multe lucruri care existau, dar nu erau recunoscute. Am recurs la tehnica mai noua. E vorba de aparatul meu, un walkman pe care il tin la capatai. Minunata unealta! Tinandu-l la capatai pot, printr-o apasare de buton, sa captez, asa cum e (frusta, nearticulata, negramaticala), expresia!

Am adunat aceste lucruri si le-am inseriat ulterior. Dar pret de un deceniu, am stat cu ele fara sa stiu ce sa fac mai departe. Pana am recunoscut acele insemnari si acele porniri pe care le aveam in spate, in anii '45-'47.

Am spus: pierd din punctul de vedere al esteticii, in schimb castig in prospetime si mai ales in sinceritate. N-am facut decat sa urmez filmul care se desfasura si care este foarte risipit, e format din mii de fatete pe care cu greu le poti aduna intr-un vitraliu. Poezia e poezie, dar nu e... E un inventar, mai curand! Am spus: imi fac inventarul si ma predau. Nu il prezint ca poezie, ci ca pe un depozit".

Aproape de a da foc propriilor poezii

"Editorul meu mi-a publicat mai multe carti de proza. Vizitandu-ma, a vazut niste mape aruncate pe ici, pe colo. Mape de plastic, pe care am scris poezii. Pe cuvant ca nu m-am gandit mult la asa ceva. "Dar ce faceti cu ele?" "Ce sa fac cu ele? Le tin la cap, cum vedeti, spre a acumula praf. Plasticul inghite mult praf" "Dar daca totusi le-am folosi putin?" "La ce bun? M-am spalat de rele in tineretea mea, am scris ce am scris. Ce sa fac?"

 
Am constatat - dintr-o viata lunga traita - ca lumea e neterminata.
 
 
Mircea Horia Simionescu
Aproape ca am fost ispitit sa ii zic "Ia-le dumneata si, sub ochii mei, baga-le pe foc!" N-am zis "Ia-le si rupe-le!" sau "Hai sa le rupem impreuna!" (ceea ce ar fi fost un dans comic). A luat mapele acelea.

Mi-a venit ideea intre timp ca ele sunt, de fapt, o suita care doreste sa copieze si sa urmareasca, pas cu pas, biografia mea. Am facut, cu mare grija de a nu strica, rotunjiri sumare. Cum le numesc specialistii: "modificari tacite". Si a iesit un volum, dar nu un volum, o cisterna!

Abaterile de la gramatica sunt lasate de mine. Pentru ca in somn nu se face gramatica! Parca este tot suparatoare si puternica ispita de a rotunji, de a aranja, de a introduce ceea ce imi repugna, ceea ce resping: rima, ritmul, incarcatura asa-zis tematica, ideologica, mesianica. Mi-e teama! Daca imi dati doua rime, faceti o tentativa de schilodire. Sunt impotriva! Eu fac doar o transcriere a expresiilor, sintagmelor, spatiilor inghetate in vis, in visul profund".

Perioada fericirii lui Mircea Horia Simionescu

"A fost o perioada, probabil intre 3-4 luni de la conceperea fatului care eram, cred ca atunci am fost cel mai fericit. Pentru ca dupa un timp mi-am dat seama de dimensiuni: ce importanta au astea. Astea de care se ocupa de fapt croitorii, sau astia care repara conductele de gaze, sau cei care traseaza dungi si incearca sa asfalteze".

Porecla lui Ceausescu

"Nu am scris memorii, pentru ca nu am trait niste momente foarte spectaculoase. A, jurnale-laborator - da, am facut! Pentru ca nu s-ar fi inteles: "Ce este, domnule, cu Passe asta?" ar zice cititorul. "Ce este cu acest Passe? Ce e personajul asta si tampit, si fioros? Nimeni nu stia! A trebuit sa completez cu 3-4 randuri biografia lui Ceausescu, sa se vada ca e vorba de el. Lui ii ziceam, inca in redactia Scanteii, "Passe-Partout". De ce? Luati-o etimologic si despartiti.

"Ce e cu Passe asta, care tot apare si...?" Pai nu poate sa fie decat daca vin eu cu explicatii: uite ce se intamplase mai inainte... Ducandu-ma in cartierul Cotroceni la niste prieteni, am vazut cadavre pe strada. Sub pretextul ca vaneaza talhari, militia si securitatea ii culca dis-de-dimineata la pamant. Erau tot felul de oameni vizati si condamnati si fara condamnare.

Cateva ganduri despre poezie

"Asa ar trebui sa fie poezia: o tacere adanca, pentru ca dup-aceea se isca din praful stelar".

"Poezia trebuie sa fie dezbracata! Acum cred nu mai e pudoarea aceea elisabetana... Ce sa fac altceva decat sa deschid robinetul si sa las vinul sa curga?"

"M-am gandit la un curs de poezie in care sa spun ca poezia nu se scrie, ci vine sau se descopera! Cum descoperi un pat cu o pilota: desfaci patul si vezi ca are si cearsaf".

"Imi plac sofismele, dar sa fie randuite ca lumea, sa aiba un cap si o coada, nu ca poezia mea, care nu are. La ce indeamna Simionescu in "invocatia" lui? Nu indeamna la nimic. Poate duce mai departe un gand mai vechi si care a devenit "front pe frunte". A scrie, a gandi - este nimic. Cioran a spus-o de cateva ori, cu toata seriozitatea.

"Aceste micro-structuri, aceste celule... sunt momente nearticulate. De ce? Pentru ca am constatat - dintr-o viata lunga traita - ca lumea e neterminata. Nu e atat har in ce am facut, cat reprosul. Nu atat munca, cat datul. Va ofer nudul meu"!


filigran

pe-aceasta candida foaie de carnet
a murit acum doua minute
strivita din greseala de mina mea
o viespe

atirnau de aripile si atele ei
istorii si genealogii
florile si ungherele
mlastinile dupa ploaie
si razele grabite
ele stiu si de-ar povesti...

n-am nici o informatie
despre biografia gratioasei
am inregistrat doar trosnetul
schelariei de var si azur
(mai curind intunecimea
nimicului care misca)

voi ai avea curajul
sa declar unei uluci
unei pietre unei fraze mozartiene
ca n-am savirsit nicicind
o crima?
    

varianta

descojesc in continuare prin ani
oul ascunzand cinci/zece generatii
fierte si mumificate
si-mi stapanesc cu greu indignarea
neintelegerea jignirea injuratura
si inca nu simt in buricele degetelor
colturile unghiurile ascutisurile muchiilor
findca oul ca toate lucrurile lumii
e cub perfect si compact de netagaduit
ne prefacem cand il vedem curb
(ne inseala insa gandul strict deformat
numit ovoid)
un cub perfect nu copiaza niciodata
laminatul univers curbat
(pe unde voia sa iasa universul de s-a alungit?)
descojesc cubul pana la a scandaliza
intreaga pasarime a lumii
e nevoie de-un efort peste toate puterile
spre a inlatura cojile iluziei si geometriei
spre a macina idei pe cojile iluziei si geometriei
cubul de calciu sta demult
s-a format in mintea superficiala si
iscusintele mele
nu izbutesc sa-l dezagrege asa cum s-a zidit


Scriitorul Mircea Horia Simionescu a murit miercuri dimineata, la varsta de 83 de ani, la Bucuresti. Alaturi de Radu Petrescu si Costache Olareanu, Mircea Horia Simionescu a facut parte din asa-numita "Scoala de la Targoviste", care a deschis drumul postmodernismului romanesc.

Mircea Horia Simionescu s-a nascut pe 23 ianuarie 1928, la Targoviste. A debutat in 1969, dupa ce trecuse pragul varstei de 40 de ani, cu Dictionarul onomastic, primul volum din ciclul "Ingeniosul bine temperat".

Opera sa reuneste si volumele: "Nesfarsitele primejdii" (1978), "Invataturi pentru Delfin" (1979), "Licitatia" (1985), "Paltonul de vara" (1996), "Cum se face" (2002), "Pe la amiaza" (1974), "Banchetul" (1982), "Ingerul cu corp de bucatarie" (1992), "Faradelegea vaselor comunicante" (1997), "Rapirea lui Ganymede" (1975), "Trei oglinzi" (1987) si "Febra" (1998).

Ultima sa carte antuma este "Versete de unica folosinta" (2010), o masiva culegere de poeme.

In 1998, el a primit premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). De altfel, Mircea Horia Simionescu a fost membru al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, sectia Proza, din cadrul USR.


Citeste mai multe despre   























3189 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    frumos (Luni, 23 mai 2011, 10:01)

    i am disappoint [utilizator]

    Multumiri pentru articol!
  • 0 (0 voturi)    
    speram (Miercuri, 25 mai 2011, 14:59)

    Inamu.P [anonim]

    Tot speram ca nu moartea e ocazia cu care il rememorati. Foarte discret, dar foarte frumos, multumesc si de atit.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version