"Acum cativa ani, regretatul Francisc Laszlo [n.r. personalitate a muzicologiei romaneşti, exeget al componisticii lui Béla Bartók, a murit pe 17 martie 2010] scria, legat de aceasta muzica a lui Bartok ca este o muzica a demnitatii comune. Ce sublinia domnia sa? Ca in satele ardelene, se intampla ca muzicantul roman sa cante la nunta ungurului si viceversa", a explicat in cadrul evenimentului Ladislau Csendes, conferentiar la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.
"Si asa s-a nimerit ca ceea ce Bartok a cules drept muzica romaneasca a fost uneori interpretata de unguri si, cum spuneam, invers. Haideti sa va cant cele doua melodii care se ingemaneaza in partea intai a acestei rapsodii".
"M-as opri asupra unei carti reeditate nu demult: cartea maestrului George Manoliu. Am avut bucuria sa particip la cateva cursuri ale domniei sale, eu fiind inca in liceu pe atunci. Eram in clasa a 11-a, la Ramnicu Valcea. Si maestrul Manoliu ne vorbea despre acest cant specific lautarilor, spunandu-ne ca "e bine sa inveti toata scoala asta, pe care v-o predau. Dar in momentul in care canti Enescu, e bine sa uiti toate lucrurile astea". Ingaduiti-mi sa aplic spusele maestrului Manoliu unui Dans romanesc al lui Bartok".
"Si lautarului ii place uneori sa nu cante cantarea altuia, ci sa cante cantarea lui, sa-si cante oful. V-am promis pe fete si pe flacai. Haideti sa vi-i arat".
