Michael Jackson a surprins publicul venit duminica seara la Las Vegas, la Billboard Music Awards, "renascand" sub forma de holograma si interpretand una dintre piesele de pe albumul sau lansat postum, la 5 ani de la moartea sa, scrie Agerpres, citand AFP. In vesta aurie si pantaloni rosii, holograma regelui muzicii pop - care semana mai degraba cu cantaretul din epoca "Bad" decat cu cel din ultimii sai ani - a "interpretat" "Slave to the rhythm", unul dintre cele opt titluri de pe albumul postum "Xcape", relateaza AFP. Coregrafia, extrem de elaborata si asigurata de un grup de dansatori, a reluat miscarile caracteristice ale starului, inclusiv celebrul moonwalk.

Michael JacksonFoto: Captura Youtube.com

"Prestatia" lui Michael Jackson, al carei secret a fost pastrat pana in ultimul moment, a necesitat un an de munca si participarea a 104 artisti si tehnicieni, potrivit organizatorilor.

Gala Billboard Music Awards, gazduita de hotelul cazinou MGM Grand din Las Vegas, a marcat victoria lui Justin Timberlake, care a castigat sapte trofee, printre care artistul Top Billboard 200 al anului, artistul de radio al anului, artistul R&B al anului, albumul Top Billboard 200 si albumul R&B pentru "The 20/20 Experience".

Printre ceilalti artisti care au primit mai multe premii se numara grupul de rock alternativ Imagine Dragons (cinci trofee, printre care artistul rock al anului si albumul rock al anului), Pharrell Williams, Robin Thicke si rapperul T.I. (fiecare cu patru premii).

La fel ca la ceremonia Grammy Awards, la Billboard Music Awards - a caror prima editie a avut loc in 1989 - numeroase vedete canta live. Jennifer Lopez, Pitbull si Claudia Leitte au urcat impreuna pe scena si au interpretat "We Are One (Ole, Ola)", piesa oficiala a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia din aceasta vara.

In cursul spectacolului care a durat trei ore au mai cantat Robin Thicke, grupul OneRepublic, Katy Perry, Miley Cyris, Lorde, Shakira si Ricky Martin.