​Slash a povestit in cadrul unui interviu acordat publicatiei HotNews.ro despre inceputurile sale, de la prima trupa in care a cantat pana la colaborarea inedita dintre el si dezvoltatorii Angry Birds. Dupa concertul incendiar sustinut in 2013, Slash revine in Romania alaturi de Myles Kennedy & The Conspirators, la Arenele Romane, in data de 28 iunie.

Slash Foto: Captura YouTube

Interviul integral acordat HotNews.ro

Reporter: Ai fost campion la BMX. Dupa ce ai primit o chitara de la bunica ta, te-ai dedicat studiului chitarii. Acesta a fost un punctul de cotitura al carierei tale, momentul in care ai primit acest cadou?

Slash: Nu stiu. Nu acela a fost. Punctul de cotitura a fost cand am decis ca vreau sa cant la chitara. Am decis inainte ca bunica mea sa imi dea o chitara; am intrebat-o daca avem vreo chitara prin casa, pentru ca stiam ca vazusem una pe undeva. Punctul de cotitura a fost, de fapt, cand am decis ca asta vreau sa fac: vreau sa cant la chitara.

R: Prima ta trupa, Tidus Sloan, a luat nastere acum 34 de ani. Cat de mult te-ai schimbat de atunci? Esti mai batran si mai intelept sau esti inca acelasi tanar rebel nelinistit care cauta in mod constant sa se perfectioneze?

Slash: Nu m-am schimbat atat de mult. Cred ca inca mai caut aceleasi lucruri ca atunci, dar as fi murit pana acum daca nu as fi fost putin mai batran si mai intelept (rade).

R:Albumul tau solo de debut a fost inregistrat impreuna cu multe celebritati, de la Ozzy Osbourne la Iggy Pop. Cum a fost aceasta experienta de a lucra cu atat de multi oameni care abordeaza stiluri muzicale diferite?

Slash: Pai, ei au fost in principiu oamenii pe care am vrut sa-i folosesc pentru fiecare cantec. Am ales ce cantaret s-ar potrivi pentru fiecare piesa si a fost o experienta foarte placuta.

R: Banuiai vreodata, atunci cand ai inceput colaborarea cu Myles si ceilalti, ca lucrurile vor evolua intr-atat?

Slash: N-am avut nicio idee cum urma sa decurga. Nu aveam niciun plan pe termen lung in legatura cu nimic. Myles a aparut de niciunde si, sincer, daca mi-ai fi spus atunci ca voi pleca in turneu pentru 5 sau 10 ani, pe baza relatiei abia stabilite cand am inregistrat acel album, as fi ras.

R: Slash si Angry Birds. Suna ciudat, dar ai inregistrat o coloana sonora pentru Angry Birds. De unde a aparut aceasta idee?

Slash: Am fost fan Angry Birds de cand a aparut. Ei au aflat ca sunt un mare fan al jocului si m-au intrebat daca nu vreau sa reinregistrez coloana sonora pentru Angry Birds Space, si am facut-o. A fost foarte placut. Am inregistrat-o in turneu pe laptopul meu si in cele din urma a sunat foarte bine.

R: Pe 28 iunie vei canta cu Myles si The Conspirators in Bucuresti. Va fi pentru a doua oara cand vei veni in Romania. Cum a fost experienta ta anterioara in tara noastra?

Slash: M-am simtit foarte bine cand am cantat in Romania data trecuta, asa ca abia astept sa o fac din nou vara aceasta.

R: Stiu ca esti un fan al filmelor horror. Ai fost in Transilvania?

Slash: Nu am fost in Transilvania inca, desi imi doresc foarte mult si vreau sa merg la castelul lui Vladimir (n.r. - Vlad Tepes).

Interviul integral in limba engleza

Dupa concertul incendiar sustinut in 2013, Slash revine in Romania, de data asta pentru o intalnire exploziva cu fanii in aer liber, la Arenele Romane, in data de 28 iunie. Iar celebrul chitarist american nu vine singur, ci ca si data trecuta, va fi insotit de Myles Kennedy & The Conspirators.