Primul trailer oficial al filmului Totul despre sex (Sex and the City) a fost facut public, informeaza dailymail.co.uk. Filmarile pentru aceasta productie s-au incheiat luna trecuta, iar pentru a marca terminarea acestui proiect toti cei care au contribuit la realizarea acestui film au participat sambata la o petrecere organizata la hotelul Royalton din New York.

Cele patru interprete ale rolurilor principale - Sarah Jessica Parker, Kristin Davis, Kim Cattrall si Cynthia Nixon - au fost prezente la petrecere.

Producatori au filmat mai multe finaluri pentru a tine fanii in suspans pana anul viitor, cand filmul va fi lansat.

Sarah, care apare in clip imbracata intr-o rochie de mireasa, a declarat de curand: "Nu pot sa dezvalui povestea, insa pot sa va spun ca vor avea loc doua nunti.".

Sex And The City: The Movie va aparea in cinematografele din Marea Britanie in primavara anului viitor.