Andy Garcia va interpreta rolul lui Constantin Brancusi in filmul "The Sculptor", regizat de Mick Davis. Regizorul a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie in care celebrul actor Andy Garcia poarta ochelari si barba, avand un look foarte "brancusian". Garcia l-a jucat si pe Modigliani, discipolul lui Brancusi, in filmul cu acelasi nume, regizat tot de Mick Davis si filmat in Romania in urma cu mai bine de un deceniu.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Andy will play Brancusi in The Sculptor" (Andy il va juca pe Brancusi in "Sculptorul"), a scris Mick Davis pe o retea de socializare.

Andy Garcia a mai jucat rolul principal intr-un film de-ale lui Mick Davis, filmat in Romania. Este vorba despre "Modigliani (2004)", o biografie a pictorului italian Amedeo Modigliani, care a fost ucenicul lui Brancusi. Garcia il interpreteaza pe Modigliani. Filmul a primit foarte multe aprecieri in randul criticilor. Alaturi de Garcia, in Modigliani, au jucat mai multi actori romani printre care George Ivascu, Lia Bugnar, Dorina Lazar, Mihai Gruia Sandu si Theodor Danetti.

Amedeo Modigliani (Andy Garcia) – sculptor si pictor italian, ucenic al lui Brancusi, cu puternice influente africane in arta sa, traieste o tragica poveste de dragoste cu Jeanne (Elsa Zylberstein), o frumoasa tanara catolica in Parisul inceputului de secol XX. Cei doi au un copil nelegitim pe care, parintii Jeannei il trimit spre a fi crescut de maicute intr-o manastire aflata la mare distanta de Paris. Modigliani innebunit de durere incearca sa faca rost de bani pentru a-si recastiga copilul si pentru a-l putea creste. Salvarea vine de la competitia anuala de arta care avea loc in Paris, dar el impreuna cu amicul si rivalul sau Pablo Picasso considerau sub demnitatea artistilor adevarati participarea la aceasta competitie.

Beat si drogat, Modigliani se inscrie in competitie. Picasso il urmaza, iar Parisul priveste cu frenezie competitia dintre cei doi mari artisti ai vremii. Intrebarea era “Cine va castiga?”, scrie Cinemagia.ro.

  • Pe langa filmul "The Sculptor", Davis a scris scenariul si pentru spectacolul de teatru "Brancusi". George Ivascu, directorul Teatrului Metropolis, a declarat pentru News.ro ca scenariul este gata, iar luna viitoare vor incepe discutiile cu regizorul american.

Regizorul Mick Davis (foto jos) s-a nascut la 1 august 1961 la Glasgow, Scotia. A lucrat ca antrenor de fitness al echipei de fotbal Celtic. Acolo l-a cunoscut pe Rod Stewart, suporter impatimit al echipei. Prietenia cu celebrul cantaret a marcat inceputul carierei lui Mick Davis in cinematografie.

Mick Davis a mai regizat filmele "Cosmarurile lui Charles Manson/ Haunting Charles Manson" (2012), "Dorian Gray" (2005) si "Meciul/ The Match (1999).

In plus, regizorul scotian Mick Davis a montat in premiera mondiala, spectacolul despre viata lui Niccolo Paganini, cel mai mare violonist din istoria muzicii, la Teatrul Metropolis din Capitala. Scorsese a spus despre acest scenariu ca este unul dintre cele mai bune din cele pe care el le-a citit la Hollywood.

Regizorul este logodit cu actrita romana Ana Adelaida Perjoiu .