Daniel Day-Lewis, actorul britanic care a castigat in cei peste 40 de ani de activitate trei premii Oscar si considerat unul dintre cei mai importanti actori ai generatiei sale, a anuntat ca renunta la actorie, potrivit revistei Variety.

Daniel Day-LewisFoto: Pinterest

Actorul in varsta de 60 de ani, care a jucat in cei peste 40 de ani de activitate presedinti, scriitori si gangsteri, nu a oferit o explicatie pentru decizia de a se retrage, mentionand ca le este "extrem de recunoscator fanilor".

''Daniel Day-Lewis nu va mai lucra ca actor. Este extrem de recunoscator tuturor colaboratorilor sai si publicului sau de-a lungul anilor. Este o decizie privata si atat el cat si reprezentantii sai nu vor face alte comentarii pe marginea acestui subiect,'' a declarat pentru revista Variety reprezentantul actorului.

Cu toate acestea, fanii il vor putea jucand pe Daniel Day-lewis intr-un ultim film, "Phantom Thread", in care Lewis joaca rolul unui designer de moda care lucreaza in inalta societate londoneza a anilor 1950. Filmul regizat de Paul Thomas Anderson va fi lansat la sfarsitul acestui an.

"Phantom Thread" va fi primul film in care Lewis joaca dupa ce rolul pe care l-a facut in 2012 in lungmetrajul "Lincoln" i-a adus cea de-a treia statueta Oscar pentru cel mai bun actor, celelalte doua castigandu-le in 1989 cu "My Left Foot" si in 2007 cu "Will Be Blood", ajungand astfel sa fie unul dintre cei trei actori din toate timpurile care au castigat cate trei Premii Oscar pentru rol principal, alaturi de Walter Brennan si Jack Nicholson.

Daniel Day-Lewis s-a nascut pe 29 aprilie 1957 si are dubla cetatenie, britanica si irlandeza. El este considerat o legenda a cinematografiei, iar in noiembrie 2014 a fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, in cadrul cadrul unei ceremonii care a avut loc anul trecut la Palatul Buckingham din Londra.