Albumul "Thriller", care l-a transformat pe Michael Jackson in superstar, a fost selectat printre cele 25 de lucrari muzicale ce vor fi pastrate pentru eternitate de Biblioteca Congresului American.

Lansat in 1982, albumul este considerat, la fel ca si celelalte 24 de inregistrari, de "importanta culturala, istorica si estetica in istoria Statelor Unite ale Americii".

Lucrarile au fost adaugate in Registrul National de Inregistrari care, in prezent, numara 250 de capodopere de importanta nationala.

"Thriller" este cel mai vandut album al tuturor timpurilor, in peste 100 de milioane de copii in lumea intreaga. Albumul a stat un an in Top 10 Albume al revistei "Billboard" si a avut sapte single-uri in Top 10 Singles. O editie aniversara a albumului "Thriller" a fost lansata in 2007.

Printre celelalte inregistrari sonore admise spre pastrare pentru totdeauna se numara: inregistrarea cu distributia originala a musicalului "My Fair Lady" (1956), hit-ul lui Roy Orbison "Oh, Pretty Woman" (1964), albumul lui Joni Mitchell "For the Roses" (1972) sau "Casta Diva," din opera "Norma" a lui Bellini interpretata de Rosa Ponselle acompaniata de corul si orchestra Operei Metropolitan din New York (inregistrata pe 31 decembrie 1928 si 30 ianuarie 1929).