Philip Morris International a retras toate posterele si afisele care promovau concertul artistei care urma sa aiba loc in Indonezia dupa ce Alicia a protestat impotriva sponsorizarii venite de la compania producatoare de tigarete.

Sigla si sloganul publicitar ale unei marci de tigarete produse de afiliatul local al Philip Morris apareau proeminent pe materialele promotionale ale concertului.

Organizatia americana anti-fumat "Campaign for Tobacco Free Kids" i-a atras atentia Aliciei pentru asocierea cu industria tutunului pentru concertul din Indonezia. Imediat, artista a reactionat si a emis un comunicat, prin casa de discuri care o reprezinta, Sony BMG Music, cerand companiei de tutun sa retraga orice branduire legata de concert.

"Sunt un avocat al binelui pentru copiii din lumea intreaga si nu incurajez fumatul", sustine Alicia Keys.

Philip Morris International nu a anuntat daca va cere banii inapoi si nici suma cu care a sponsorizat evenimentul. "Daca sponsorizarea unui eveniment muzical de catre o companie a tutunului influenteaza sau nu fumatul in randul tinerilor, este subiectul unei dezbateri serioase. Avand in vedere elementele acestui caz particular am decis sa retragem orice asociere a marcilor noastre cu acest concert", sustine compania intr-un comunicat oficial emis miercuri.

Mai mult de 30% din populatia Indoneziei, care numara 220 milioane de locuitori, sunt fumatori. Acest lucru plaseaza Indonezia pe locul cinci in randul pietelor pentru produse din tutun de pe glob.

Daca in alte tari sponsorizarea evenimentelor muzicale din partea producatorilor de tutun este interzisa, in Indonezia nu exista astfel de restrictii. Afiliatul local al Philip Morris, HM Sampoerna sponsorizeaza regulat concerte muzicale sau evenimente sportive din Indonezia.