Tudor Chirila, liderul formatiei Vama, a vorbit pentru HotNews.ro despre bombardamentul de informatie din ultima vreme si despre planurile trupei. Pe 12 februarie, la Becker Brau, are loc primul concert Vama din acest an, iar in luna martie formatia va sustine un turneu prin tara. Baietii mai au in plan pentru anul acesta si un proiect in licee. Membrii trupei au inceput deja sa lucreze la un nou disc, preconizat sa apara in luna februarie a anului viitor, iar intre timp pregatesc un nou videoclip, "un spectacol media legat de hyperinflatia de stiri".

Cosmin Navadaru: Cum ai inceput anul, ce ti-ai propus sa realizezi anul asta? Ce surprize pregateste Vama in materie de concerte, videoclipuri?

Tudor Chirila: Planul pentru anul asta e sa ne organizam mai bine, sa ajungem in tara, acolo unde nu am ajuns anul trecut. Si sa speculam discul pe care l-am lansat vara trecuta. Ne pregatim de un clip nou, un spectacol media legat de hyperinflatia de stiri. Avem o piesa care se numeste Dumnezeu nu apare la stiri. Avem de-a face cu din ce in ce mai multa viteza si mai mult "bombardament" de informatie. E o nebunie. Lumea vrea, lumea consuma. Ma intreb daca asta nu e o pedeapsa pentru noi toti pana la urma.

Asta ne propunem pentru 2009: sa facem acest videoclip si sa ne ducem noi spre oameni, sa cantam. Avem concert pe 12 februarie, in Becker Brau, primul din Bucuresti din anul asta. De fapt, e primul din an, ca ne-am regrupat cam greu. Ne-am rezervat vreo trei saptamani ca sa ne gandim la proiectele de viitor, sa vedem ce ne propunem pentru anul asta. Ne-am apucat de discul nou pe care intentionam sa-l lansam in februarie 2010.

In martie vrem sa incepem un turneu in cluburi. Apoi avem un proiect de mentorship in licee. Vrem sa facem un turneu de social responsability si entertainment in care sa le vorbim liceenilor despre posibilitatea exercitarii optiunii, despre felul in care isi aleg viitorul. Turneul ar trebui sa se incheie cu doua spectacole mari la Sala Palatului, unde liceenii care au luat parte la proiect ar beneficia de acces la pret redus. Ce s-a intamplat la Arenele Romane a aratat foarte bine si ar fi interesant sa reiteram concertul de acolo.

C.N.: De-a lungul vremii, ai cantat si in cluburi, dar si in sali mai mari. Care dintre aceste "medii" ti se pare mai potrivit pentru a concerta, care dintre ele te-a apropiat mai mult de public?

T.C.: Sunt lucruri diferite. Atmosfera din club e calda, lumea e foarte aproape de tine. La un moment dat eu pot sa ma joc, sa fac o combinatie de stand up comedy cu muzica. In primul rand, intr-un club lumea e dispusa sa stea mai mult si poti sa te opresti din cantat. Ai mai multa libertate. Oamenii socializeaza, unul mai striga ceva, intri in vorba cu el. Daca vrei, opresti o piesa. Poti sa fii si serios, sa te si distrezi. E mult mai deschis totul. Chiar si faptul ca te dai jos de pe scena si te amesteci printre oameni, stai acolo si vorbesti cu ei.

Intr-o sala mare, insa, publicul devine mult mai unitar. Devine un “animal” misto, un “monstru” mare, care te poarta. Drogul e mult mai puternic. In club nu e un drog, e o atmosfera calda si ai intimitate. Sa vezi o Sala Palatului de 4 500 de oameni, plina, cand toti canta un refren, e datator de fiori.

Pe de alta parte, intr-un concert mare trebuie sa ai o rigoare si un show bine pus la punct, pentru ca oamenii sa fie plimbati ca intr-o excursie, trebuie sa le oferi o plimbare in spatiu si timp. Spatiul devine ceea ce proiectezi in spate. De exemplu, la Arene am reusit sa facem doua planuri foarte frumoase, unde partea vizuala a avut un mare impact. Nu sunt lucruri care se preteaza la un club. Dar se reduce partea de comunicare cu publicul. Comunici doar prin muzica, nu mai are rost sa vorbesti atat de mult pentru ca vorbesc imaginile pentru tine, vorbesc si versurile. Sunetul e mult mai puternic, oamenii sunt cumva asupriti de sunet la Sala Palatului.

Acum TNB-ul deja mi se pare un spatiu mic. Si TNB-ul se poate considera ca un club. Noi avem nevoie de o sala mare in Bucuresti. Si nu numai pentru muzica, e nevoie de o Sala Polivalenta reala de 15 000 de locuri pentru sport, pentru muzica, pentru showroom-uri, pentru targuri. Romexpo e depasit.

C.N.: Artanu' de la Timpuri Noi vorbea, de curand, despre faptul ca vrea sa devina ministru, dar in Ministerul Rockului. Voi, de asemenea, ati sustinut un porc la alegerile parlamentare. De ce crezi ca in perioada asta artistii au inceput sa se "implice", desigur - tot "artistic", in politica?

T.C.: E rau ca n-avem de gand sa ne bagam propriu-zis in politica. Adica e rau faptul ca stam pe margine si comentam. Nu vorbesc in numele meu, dar poate ca sunt oameni care au ce schimba si de frica de a nu fi inghititi de sistem, nu intra si nu schimba. Noi toti asteptam liderul curat si moral. Dar daca el nu se baga... Pe de alta parte, daca te bagi singur intre porci, la ce te astepti? Te bagi in cocina, te mananca porcii. E un fel de cerc vicios. Asteptam, dar nu intram...

Ca om care face muzica si teatru, eu cred ca ar trebui sa le abandonez daca as intra in politica. Ma intreb daca sunt mai pregatit sa fac politica si sa fiu muscat din toate partile, decat sa fac ceea ce stiu si sa incerc sa-mi respect publicul. Daca noi putem convinge generatia tanara sa traiasca altfel, ascultand muzica si urmarind niste principii morale, poate ca schimba ei. Din pacate, cu Ministerul Rockului, al lui Artanu', ar fi foarte putina lume de atins. Mai degraba ar fi "Ministerul Manelelor".

C.N.: Elena Udrea a spus, de curand, ca statiunea Vama Veche este un obiectiv turistic aproape compromis. Astfel ca va cauta un nou loc pentru ridicarea de la zero a unei statiuni de tipul Vama Veche. Crezi ca va putea spiritul "Vama Veche" sa fie mutat? Cum ti se pare ideea Elenei Udrea?

T.C.: Cred ca Elena Udrea nici nu a fost in Vama Veche. E ca si cum as vrea eu sa schimb orasul Boston. Nici nu stiu: ce ar trebui schimbat la Boston? Nu inteleg cum poti sa schimbi ceva ce nu cunosti. Nu cred ca stie care e istoria locului. Nu cred ca stie ceva despre traumele prin care a trecut locul asta. Poate daca s-ar informa mai bine... Au incercat si altii sa faca ceva mai bun pentru Vama Veche si vad ca n-au reusit. Elena Udrea cu atat mai putin. Eventual, cred ca ar putea sa tranteasca doar niste parcari, dar cam scumpe si bineinteles in beneficiul ei.

C.N.: Care este piesa pe care o indragesti cel mai mult de la Vama?

T.C.: Recent, Dumnezeu nu apare la stiri. Are un "vibe". Imi place mai mult varianta live decat varianta de studio. Oricum, noi suntem o trupa care comunica mai bine live, sunt convins de asta. Si ne simtim mai bine live.

Vama - Dumnezeu nu apare la stiri

C.N.: Acum cativa ani, intr-un interviu despre cum a fost creat albumul Am sa ma-ntorc barbat, ziceai ca tu ai fost cel "lenes": muzica era gata, abia apoi ai venit tu cu versurile. Acum, in cadrul Vamei, cum iau nastere piesele?

T.C.: Eu sunt destul de pretentios cu mine. Si e posibil sa intarzii si de data asta. Dar de multe ori am versurile inainte. Nu exista o reteta; nu cred ca exista o reteta la vreo trupa. Daca muzica e doar "beat", e mai simplu, caci versurile au metrica si ritmul simple si nici nu sunt foarte importante. Dar unde muzica mai si schimba parti, mai si schimba "groove", e mai complicat. Plus ca vrei sa transmiti un mesaj. De aceea, de multe ori versurile vin mai greu. La Am sa ma intorc barbat am stat foarte mult la Epilog, pentru ca era concluzia acelui disc si nu stiam cum sa fac o sinteza a intregului mesaj. Am stat destul de mult sa ma gandesc.

C.N.: Ce crezi ca ai castigat si ce crezi ca ai pierdut de cand nu mai exista Vama Veche?

T.C.: Am castigat liniste si am pierdut prieteni. Tinem legatura, desigur, prin procesul care ne uneste si pe care nu l-am intentat eu. Este o legatura stransa acest proces, pentru ca din cand in cand ne amintim ca am devenit dusmani. Nu e o situatie foarte placuta. Cred ca cel mai grav este ca pierzi o prietenie. Pe de alta parte, am castigat linistea unui colectiv in care lucrurile sunt mai asezate si mai eficiente. Si poate aici nu este o prietenie atat de mare in sensul unor prieteni care incep ceva - aia e o prietenie adanca. Dar aici este, cel putin in momentul de fata, daca lucrurile nu se vor degrada, mai mult respect.

C.N.: Multi te-au descris ca fiind romantic, realist, revolutionar. Tu cum te-ai descrie?

T.C.: Nu sunt un om al niciunei extreme. Sunt un om pe care multi il considera arogant. Nu inteleg de unde a pornit chestia asta, oricum nu fac mari eforturi sa schimb perceptia oamenilor despre mine. Celor care vor sa ma cunoasca si altfel le recomand blogul, pentru ca acolo scriu dezbracat de orice fel de influente externe. Oricum, nu-mi lipseste o doza de realism, nici o doza de romantism, iar din cand in cand am si accente de revolutionar. Nu sunt nici Che Guevara, nici tanarul Werther al lui Goethe, nici negutatorul din Venetia - al lui Shakespeare - Shylock.

C.N.: Faci teatru, muzica, ai jucat chiar si in filme. Ce rol se potriveste cel mai bine?

T.C.: Mi-ar placea sa joc rolul unei persoane cu dizabilitati. Pentru ca un actor, cred eu, e actor atunci cand nu se joaca pe sine. Cand nu joaca rolurile care-i vin cel mai bine, cand joaca rolurile in care el reuseste sa compuna. Unul dintre cele mai importante roluri ale lui De Niro este cel din Awakenings, cand il joaca pe baiatul cu probleme motrice. E un rol absolut fabulos. Nu e unul dintre cele mai mediatizate, dar este unul dintre cele mai bune rolurile ale lui De Niro. La fel cum un rol de compozitie face Pacino jucandu-l pe Shylock. Sau Daniel Day-Lewis, in My Left Foot, sau Tom Hanks in Forrest Gump. Sunt roluri de compozitie.

Eu sunt un astfel de actor de compozitie. Cred ca de aici a rezultat si succesul lui Malvolio, care mi-a adus premiul Uniter, din faptul ca am compus ceva. Era ceva complet diferit, am construit un personaj cu machiaj si cu tot. Important e sa vii cu altceva, nu cu personalitatea ta. Desi, e adevarat, asta te costa intern, e multa ardere.

C.N.: "Ne vedem joi", o vorba preluata de toti tinerii. A intrat in vocabularul romanilor. La fel, 18 ani se canta la toate majoratele. Cum te simti, stiind asta?

T.C.: E o bucurie cand oamenii spun ca s-au casatorit sau ca s-au cunoscut datorita muzicii tale. E o bucurie ca ramai undeva, ca ramai in constiinta oamenilor cu ceva. Cred ca arhitectii au cele mai mari bucurii. Oameni care lasa ceva palpabil in urma lor. Sau artistii care lasa discuri care conteaza. Sper ca muzica asta sa se asculte si peste cinci, si peste zece ani. De asta si cantam piesele Vama Veche, pentru ca nu ma pot dezice de o perioada. De asta le-am sugerat si colegilor de care m-am despartit sa faca la fel. Pentru ca toata lumea are dreptul sa se bucure de acest produs facut impreuna.

C.N.: Proiectul Vama este diferit de Vama Veche. Piesele sunt diferite. Ai vrut sa fie asa?

T.C.: Da. Chiar si Fericire in rate, ultimul disc Vama Veche, a fost un disc conflictual intre noi din punct de vedere artistic. Era diferit pentru ca eu si Eugen am tras intr-o usor alta directie, considerand ca nu poti sa canti tot timpul aceleasi lucruri. Adica nici Pink Floyd n-a facut asta, nici Queen. Toata lume a incercat sa evolueze. Division Bell nu e Animals. Poate Metallica sunt mai consecventi. Iar AC DC sunt cei mai consecventi. Dar ei canta rock'n'roll, iar rock'n'roll-ul nu ai cum sa-l schimbi. La fel ca blues-ul.

Dar daca tu canti melanjuri.. melanjurile se pot schimba. Poti canta pop, pop brit, soft rock, apoi te poti apuca de punk, de punk rock si tot asa. Pentru ca suntem oameni cu influente muzicale variate, am spus ca niciodata nu o sa reuseasca trupa asta sa stea intr-un singur stil. Trebuie sa te mai adaptezi pietei si propriilor nevoi de exprimare. Nu poti canta Nu am chef azi toata viata. E un mare cantec, sunt de acord. Cu timpul, te mai schimbi, gandesti altfel muzica.

C.N.: Care este cel mai frumos cadou pe care ti l-a facut un fan?

T.C.: Cel mai mare cadou este prezenta fanilor si modul in care ei s-au prezentat de fiecare data. Simpla lor existenta este un cadou extraordinar. E un cadou colectiv.

C.N.: La concertul de doi ani al trupei Byron, cand publicul a inceput sa cante "La multi ani!", Dan Byron le-a urat fanilor sa traiasca si ei asa ceva, sa li se cante la multi ani, dar nu de ziua lor, ci pentru ceva facut de ei.

T.C.: Eu intotdeauna am vrut sa le spun fanilor ca spectacolul din public e mai frumos decat cel de pe scena. Dupa ce ca noi cantam si ne bucuram de toate, avem si un spectacol mai frumos. Pentru ca ei niciodata nu vor vedea cat de frumosi sunt. Adica 25 000 de oameni. E un spectacol maret. 15 000 de oameni, 10 000 de oameni, 5 000 de oameni care-si aprind telefoanele la cantecul Ana e ceva ce nu poti sa uiti. Pacat ca nu se pot vedea pe ei insisi. Poti sa fii oricine. Spre exemplu, Rolling Stones la Copacabana. Si sa ai in fata doua milioane de oameni... nu-i vezi, nu-i cuprinzi cu privirea! E ciudat. Sunt mai numerosi decat armata lui Napoleon.

Vama - Tata taie porcu'