Trupul lui Michael Jackson va fi dus la ferma Neverland, joi dimineata, pentru a fi expus publicului in cursul zilei de vineri, anunta CNN. O slujba privata va avea loc duminica, tot la ferma Neverland. Inca nu se stie unde va fi ingropat trupul lui Michael, insa unul dintre locurile posibile este orasul sau natal, Gary, din statul Indiana.

Purtatorul de cuvant al primarului din Gary, Indiana, orasul natal al cantaretului, a rugat familia sa trimita trupul acestuia aici. In plus, primarul Rudy Clay a declarat la postul de radio WGN ca se asteapta ca trupul lui Jackson sa fie dus la Gary macar pentru o slujba de comemorare, care este programata pentru data de 10 iulie.

"Va fi o slujba demna pentru printul pacii si o slujba demna pentru fiul preferat al orasului Gary si pentru cel mai mare om din divertisment care a trait vreodata" a declarat Gary Clay. Orasul Gary i-a oferit lui Jackson nu numai un loc de veci, dar a propus si construirea unui muzeu in cinstea artistului in apropiere de mormant, insa familia artistului nu si-a dat inca acordul in aceasta privinta.

Testamentul lui Michael Jackson: Averea este impartita intre mama sa si copii, nimic pentru tatal starului

Michael Jackson a prevazut, intr-un proiect de testament redactat in 2002, o impartire a averii sale intre mama sa, cei trei copii si mai multe societati de caritate, fara a lasa insa nimic pentru tatal sau, Joseph Jackson, in varsta de 80 de ani, potrivit AFP.

Un avocat al cantaretului ar urma sa faca public acest document joi, in fata unui tribunal din Los Angeles, potrivit Wall Street Journal.

Potrivit proiectului din 2002, executori testamentari vor fi avocatul John Branca si producatorul John Mclain, un prieten al lui Jackson. (M.M.)