VIDEO Madonna va lansa un material Best Of

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Miercuri, 29 iulie 2009, 15:00 Life | Showbiz

Madonna - Celebration
Foto: Madonna.com
Cu record de 39 de piese devenite Number 1 in Billboard’s Hot Dance Club Songs Chart, 37 hituri in Top 10 Bilboard Pop Charts si sapte albume de locul 1, Madonna se pregateste sa isi includa cele mai apreciate piese pe un singur material. Artista va lansa pe 28-29 septembrie albumul Celebration, o compilatie Best Of, informeaza site-ul artistei.

Celebration va fi al treilea material "greatest hits", dupa Collection (1990) si GHV2 (2001).

Hiturile de pe noul disc au fost remasterizate si selectate chiar de Madonna si de fanii acesteia. Celebration va fi disponibil sub forma unui set de doua CD-uri, iar compilatia va fi insotita si de un DVD, care va include videoclipuri care nu au fost pana acum disponibile in acest format.

Best Of-ul Celebration va include piese ca Everybody, Express Yourself, Vogue sau 4 minutes, dar si doua piese noi, care au fost inregistrate de artista in New York.

Primul single va fi lansat oficial pe 3 august si poarta numele compilatiei, fiind rezultatul unei colaborari cu Paul Oakenfold. Videoclipul piesei Celebration, care va fi inclus pe DVD, a fost filmat in Milano si a fost regizat de Jonas Akerlund.

Coperta albumului a fost creata de artistul "street pop” Mr. Brainwash, celebru mediul artistic pentru talentul lui de "a arunca intr-un blender artisti reprezentativi ai lumii culturale moderne si de a-l seta la viteza maxima”.

Fanii Madonnei o vor putea vedea pe “regina muzicii pop” pentru prima data la Bucuresti pe data de 26 august, unde artista va sustine un concert in Parcul Izvor. Parte a seriei Vodafone Best Music, promovat de Live Nation si organizat de Emagic, concertul Madonnei este inclus in Sticky & Sweet Tour.

Turneul artistei nu este lipsit de intamplari nefericite. In timpul amenajarii scenei de pe Stadionul Velodrom din Marsilia (Franta), platforma scenei s-a prabusit. In urma incidentului, sapte membri ai echipei tehnice au fost raniti si unul dintre acestia a decedat.

Madonna se arata nerabdatoare de a canta in Romania, mai ales dupa ce, prezenta pe Stadionul Olimpic din Barcelona, a incurcat Andaluzia cu Transilvania.

Biletele pentru concertul din Bucuresti pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta sau online, de pe www.myticket.ro, la urmatoarele categorii de pret: 120 lei (Gazon B), 600 lei (Gold Bar) si respectiv 800 lei (cele VIP). Ultimele Pachete Gold, in valoare de 2250 lei, sunt disponibile doar prin comenzi telefonice sau prin e-mail, cei interesati putand afla mai multe detalii pe www.myticket.ro.



Citeste mai multe despre   























346 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi