Dupa ce a lansat propria varianta rock a piesei Falling High si un prim remix realizat de Dj Andi, Keo revine cu un nou remix, de aceasta data al producatorului american Alex Greggs, informeaza managementul artistului.

Keo l-a cunoscut pe Alex Greggs intr-o calatorie la Los Angeles, iar colaborarea s-a nascut "la un pahar", la barul unui hotel renumit din Los Angeles.

"Am conectat imediat, am ras impreuna, Alex e un tip foarte deschis. Cand a ascultat cateva piese mai vechi de ale mele, el a venit cu propunerea sa colaboram. Am fost super incantat, nu as fi avut curajul sa propun eu", marturiseste Keo.

Dupa ce i-au trecut pragul numeroase staruri ale industriei muzicale precum NSYNC, Britney Spears, Pink, Shakira, Lilly Allen, Justin Timberlake, Chris Brown, Duran Duran si, nu in ultimul rand Michael Jackson, Alex Greggs si-a infiintat propriul label numit South Rakkas Crew, alaturi de partenerul sau Dow Jones.

Special pentru lansarea noii variante Falling High, Keo a petrecut o zi intreaga intr-o hala dezafectata langa Clubul Fabrica din Bucuresti, pentru un shooting inedit.

Dupa semnarea contractului cu Warner Music, Keo are parte de tot mai mult succes in randul publicului polonez. De curand, artistul a lansat campania Music For My Fans.

Campania consta in promovarea unei serii de videoclipuri live, ce contin imagini din concerte, dar si momente inedite din culise filmate in timpul turneelor lui Keo alaturi de trupa sa.

Proiectul a fost lansat pe 16 septembrie, iar primul extras este o piesa rock, intitulata De ce te prefaci. Cantecul a fost bine primit in Polonia, desi este in limba romana.

"Acest proiect se naste din dorinta de a promova o alta fateta, o dimensiune umana, reala, diferita de cea din videoclipurile clasice cu care publicul s-a obisnuit pana acum", spune Keo.

Vezi aici site-ul artistului si pagina lui de myspace.