Melodia Playing With Fire, interpretata de Paula Seling si Ovi, va reprezenta Romania la cea de-a 55-a editie a concursului Eurovision, ce va avea loc la Oslo (Norvegia), in luna mai. Piesa a fost compusa de Ovidiu Cernauteanu (Ovi) si a fost urmata in clasament de Luminita Anghel (cantecul Save Their Lives) si Catalin Josan (cantecul Around Around).La Selectia Nationala din acest an au participat 16 concurenti.

Paula Seling si Ovi au fost desemnati castigatori prin votul juriilor de specialitate (50%) si cel al telespectatorilor (televoting - 50%).

In acest an au fost organizate, in premiera, mai multe jurii de specialitate, in Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara, formate exclusiv din specialisti (compozitori, muzicologi, interpreti, textieri, realizatori sau producatori de divertisment radio tv, regizori muzicali tv).

Paula Seling a inceput sa studieze pianul la varsta de sase ani, iar la 10 ani canta deja in corul scolii. A lansat pana in prezent 13 albume. Printre cele mai importante realizari ale Paulei se numara: castigarea trofeului Mamaia pentru interpretare (1997) si pentru slagare (1998), castigarea trofeului Cerbul de Aur (2002), deschiderea concertelor Joan Baez, Chick Corea , Beyonce si duete realizate cu artisti internationali, precum Al Bano si Anita Doth (2 Unlimited).

Ovidiu Cernauteanu (Jakobsen) s-a nascut in Botosani, dar din 1995 s-a stabilit in Norvegia, tara pe care a fost aproape sa o reprezinte in 2009, in etapa finala a concursului Eurovision de la Moscova. Ovi a intrat in finala norvegiana cu melodia Seven Seconds, scrisa de Simone Larsen. Primul sau album dance, Nanu Disco, a aparut in Groenlanda, fiind bine primit in Danemarca. Anul trecut, Ovi a obtinut Cerbul de Bronz si Premiul de Popularitate in cadrul concursului Cerbul de Aur.

Paula Seling si Ovi vor concura in cea de-a doua semifinala a competitiei Eurovision 2010, alaturi de reprezentantii unor tari precum Elvetia, Lituania, Suedia, Ucraina, Danemarca, Azerbaijan, Israel, Armenia, Georgia, Turcia, Irlanda, Slovenia, Olanda, Bulgaria, Croatia, Cipru. Cea de-a doua semifinala va avea loc pe data de 27 mai, la Oslo.

Piesa Playing With Fire a intrat la inceputul acestui an in atentia mass-media din Norvegia, tara castigatoare a editiei precedente si gazda a editiei din 2010. Mai multe radiouri au preluat-o spre difuzare, iar lumea muzicala si ascultatorii s-au aratat interesati de ceea ce ei numesc ei "duetul romano-norvegian". Casa de discuri Da Works, care are contract cu Ovi, mizeaza pe succesul acestui single, dupa ce producatorul piesei, Simen Eriksud, a fost revelatia top-urilor scandinave in 2009.

Eurovision 2010 va fi cea de-a 55-a editie a celebrului concurs muzical si va avea loc in Norvegia, la Oslo, pe Telenor Arena

  • 25 mai - semifinala I
  • 27 mai - semifinala II
  • 29 mai - finala

Editia din 2009 a concursului a fost castigata de Alexander Rybak, cu piesa Fairytale (387 de puncte - record). Reprezentanta Romaniei, Elena Gheorghe, a terminat pe locul 19.

Paula Seling si Ovi - Playing With Fire

Luminita Anghel - Save Their Lives

Catalin Josan - Around Around