In ciuda succesului inregistrat in tari ca Spania, Belgia, Ungaria sau Olanda, Inna a fost criticata in ultimele zile pentru versurile sale, pe care guardian.co.uk le catalogheaza ca "stupide", parand a fi fost trecute din limba romana in engleza prin intermediul unui site gratuit de traduceri. Pentru BBC Radio 1, Inna este "Sudoku girl", iar piesa Hot - o bolboroseala.

Dupa ce a reusit sa domine topurile din Spania si a intrat intre primii zece artisti in Belgia, Ungaria si Olanda, Inna (pe numele real Alexandra) a devenit la inceputul acestui an primul artist roman care a reusit sa se situeze pe pozitia intai intr-un clasament realizat de Billboard.

Presa din Marea Britanie este insa destul de critica la adresa celei pe care BBC Radio 1 o denumeste ironic "Sudoku girl". Versurile piesei Hot ("fly like you do it like you're high like you do it like you try like me do it like a woman") sunt catalogate drept o "gobbledegook" ("bolboroseala"), iar videoclipul "sigur ca nu contine nici o poveste", mai spun cei de la BBC.

The Guardian este la fel de ironic, numind-o pe Inna "una dintre cele mai atragatoare fiinte de pe Pamant", care insista sa-si populeze videoclipurile cu alte domnisoare la fel de atragatoare. "Este greu sa nu fii fermecat de felul ei de a poza in diva si de versurile stupide" ("loopy"), care par a fi fost trecute din romana in engleza "prin intermediul unui site gratuit de traduceri".

"<>, cum s-ar spune in Bucuresti", adauga publicatia. Videoclipul piesei Hot inregistreaza aproape 14 milioane de vizualizari in acest moment.

Inna este de altfel cunoscuta pentru faptul ca nu stapaneste foarte bine limba engleza, desi canta numai in aceasta limba. Interviul acordat de tanara artista in iulie 2009, in limba engleza, pentru un post de televiziune din Ungaria, a ajuns un adevarat viral pe internet.

Nu este prima oara cand presa din Marea Britanie scrie despre artistii romani. La sfarsitul anului trecut, Daily Mail publica un articol in care formatia Jukebox (trupa care canta in cadrul emisiunii Cronica Carcotasilor, de la Prima TV) era acuzata ca nu poate sa faca nici playback, dupa ce solistul trupei a aparut la emisiunea Stele-sub-lupa, tinand microfonul invers. "Star pop roman prins cantand la TV la capatul gresit al microfonului" - titrau britanicii in decembrie 2009.

Alex Vasilache, solistul trupei, a explicat ulterior ca jurnalistii britanici erau usor dezinformati, "figura cu microfonul intors invers" fiind facuta intentionat si nu doar la Stele-sub-lupa, ci in cadrul mai multor emisiuni unde Jukebox a fost invitata la sfarsitul anului trecut.