Videoclipul piesei Playing With Fire a fost lansat luna aceasta si beneficiaza de tehnologia "motion capture", dupa exemplul filmului Avatar, informeaza Fundatia Phoenix. Cantecul interpretat de Paula Seling si Ovi va reprezenta Romania la Eurovision, in semifinala care va avea loc pe data de 27 mai, la Oslo.

Videoclipul Playing With Fire a fost regizat de Mihnea de Vries, producator executiv fiind Eduard Schneider si Casa de productie Schneider Productions Romania.

Actiunea se desfasoara in viitor, tema piesei Playing With Fire pornind de la cearta unui cuplu care se transfera in spatiul virtual, intr-un joc in care Paula si Ovi concureaza pe diverse planuri. Astfel, ei devin diverse personaje precum piloti, luptatori de gherila urbana, dansatori si roboti.

La realizarea videoclipului s-au folosit efecte speciale de ultima generatie, in premiera pentru Romania. Este vorba de tehnologia "motion capture", adica un costum special cu senzori, similar cu cel folosit la filmul Avatar, prin care se transpun miscarile unui personaj real (om) pe un personaj 3D (generat tridimensional pe calculator), in cazul nostru robotii din videoclip.

De asemenea, folosirea stabilizarii giroscopice a camerei de filmare este in faza de pionierat in Romania, tehnologie utilizata mai ales la filmari aeriene si aplicatii militare. Eduard Schneider este printre putinii detinatori din Romania a unui astfel de echipament.

Filmarile au fost facute in Romania si Austria (Castelul Grafenegg), la realizarea videoclipului fiind implicate aproximativ 60 de persoane.

Pana in prezent, videoclipul a adunat peste 70.000 de vizualizari pe YouTube.