Concert Massive Attack: 300 de bilete ramase la Zona A

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2010, 16:19 Life | Showbiz

Massive Attack
Foto: last.fm
Biletele pentru Zona A la concertul Massive Attack sunt aproape epuizate, mai fiind disponibile doar 300 de tichete in fata scenei, informeaza organizatorii. Spectacolul va avea loc la Zone Arena, pe 27 iunie, in cadrul unui turneu al carui show vizual a fost realizat cu un buget de peste 2 milioane de lire sterline.

In acest moment, Massive Attack se afla intr-un european, care promoveaza noul lor material discografic, intitulat Heligoland.

Pentru acest turneu, show-ul vizual a fost conceput si produs cu un buget de peste 2 milioane de lire sterline de renumitul collective United Visual Artists, cu care trupa colaboreaza de peste sapte ani.

United Visual Artists si-au castigat faima imediat dupa productia video a turneului Massive Attack din 2003, cand au implementat in set-up-ul scenei unul dintre cele mai mari ecrane video pe leduri folosite pana in acel moment. Imediat dupa acest turneu, alti artisti de renume au apelat la ideile si creatiile lor, printre ei numarandu-se U2, Kylie Minogue, Arctic Monkeys, Chemical Brothers sau UNKLE. Intre timp UVA si-au pus semnatura pe productiile unor show-uri de moda (Vivienne Westwood, Prada sau Giorgio Armani) sau chiar show-uri TV precum MTV Europe Music Awards 2004.

In deschiderea concertului pe care Massive Attack il va sustine la Bucuresti, pe 27 iunie, va canta Martina Topley-Bird. Martina si-a “imprumutat” vocea pe doua piese de pe cel mai nou album Massive Attack, intitulat Heligoland: Psyche si Babel. Ea a fost chemata sa cante live partile vocale feminine din acest turneu, loc ocupat de-a lungul timpului de voci celebre precum Elizabeth Fraser, Shara Nelson, Dot Allison sau Stephanie Dosen.

Alaturi de Massive Attack va urca pe scena si unul dintre cei mai vechi colaboratori ai trupei, cantaretul jamaican de muzica reggae Horace Andy. Horace a contribuit cu parti vocale pe toate albumele Massive Attack de pana acum, iar cea mai importanta colaborare este considerata piesa Angel, care va fi prezentata si la Bucuresti, in varianta live.

Biletele pentru concertul Massive Attack sunt disponibile online la Eventim.ro si Blt.ro, in retelele Germanos, librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Vodafone si Sala Palatului la urmatoarele categorii de pret in functie de pozitia in arena: Gazon A - 145 lei, Gazon B - 95 lei, Tribuna (pe scaune) - 175 lei. Concertul Massive Attack de la Zone Arena este produs de One Event.


Citeste mai multe despre   























700 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Massive... (Miercuri, 23 iunie 2010, 0:58)

    mariuss72 [anonim]

    adevaratul protest va fi duminica...Massive Attack!!!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică