Arta elibereaza spiritul creativ si transforma visele in realitate. Surorile Ana si Irina Wagner au ales sa evadeze in lumea portelanului si au dat nastere unei povesti care astazi le poarta numele, o poveste despre cesti de basm, mobilier unicat si cursuri de pictura.

Ceainic WagnerFoto: Wagner Arte

La baza „Wagner arte frumoase și povești” se află talentul artistic al Anei, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din București, și spiritul antreprenorial al Irinei, de formație economist. Povestea lor a început în 2006 cu lansarea primelor servicii de ceai și cafea pictate manual folosind o metodă antică. Atunci ca și acum, obiectele de porțelan sunt înnobilate cu desene originale imaginate de Ana și de echipa ei de artiști plastici. După aplicarea pigmenților, creațiile sunt „arse” în cuptor la o temperatură de 850 de grade Celsius.

Conceptul Wagner a evoluat treptat în sfera designului de obiect pe măsură ce porțelanul a devenit element principal în cadrul bijuteriilor inspirate de curentul art-noveau. Inițial, colecțiile au impresionat prin modul ingenios de construcție și ulterior au fost introduse piese realizate cu materiale și pietre prețioase. Viziunea artistică a cuprins și sfera mobilierului, tehnica picturii pe suport de lemn și încastrarea detaliilor de porțelan ca elemente decorative fiind semnătura inconfundabilă a măiestriei Wagner. 

În prezent, atelierul din București transmite aerul prețios al unei galerii de artă. Universul captivant al porțelanului se declină în sute de forme și culori, fiecare cu o poveste pe care Ana Wagner o transformă în cești, tablouri, bijuterii, candelabre și chiar în ilustrație de carte. Spațiul destinat creației servește și ca punct de întâlnire al pasionaților de pictură care învață și înțeleg cât de complicat este să tranformi un vis de porțelan în realitate.