Treaba asta mi-e clară. După ani de zile pe nişa presei de parenting, am citit atât de multe teorii şi cărți, încât pot fi, cel mult, o mamă ca la cărți. Din toate am furat sau împrumutat sau adoptat sau negat câte ceva.
Aşa am ajuns la rețeta mea personală de parenting, personalizată la firea copilului meu şi la vibe-ul familiei. Cea mai dificilă jonglerie e să combin starea de prietenă a copilului meu cu cea de părinte. Să trec granița, la nevoie. Nu pot fi mama perpetuu duioasă şi serioasă, cu un zâmbet reținut dar cald în colțul gurii. Uneori sunt exuberantă şi mă implic în joc până acolo unde chiar îmi doresc să câştig în fața copilului, alteori mă scoate din sărite şi cu greu mă abțin să nu-l pocnesc, alteori îmi vine să-l țin în brațe ca pe un bebeluş şi el se revoltă că-i mare.
