Casa de moda Versace face un turneu in jurul lumii pentru a prezenta noua sa colectie de mobilier: canapele luxoase de epoca si paturi albe, maiestuoase, pentru admiratorii instariti.

Designerul italian si-a prezentat linia de mobilier in cadrul Salonului de Mobila de la Milano sub forma unui castel milanez din secolul 15 cu incaperi mobilate tematic, in functie de orase: de la Tokyo, pana la Roma si Los Angeles, conform Reuters.

In afara de combinatia distinctiva de alb si negru, Versace a mai folosit o selectie de tonuri de maro, verde, albastru, violet si roz pentru a stiliza canapelele, paturile si scaunele.

In incaperea "Roma" s-au folosit tonuri inchise pentru canapeaua cu spatar inalt si patul acoperit de catifea, langa care stateau papucii pe care era cusut cuvantul "Regele". Scaunele cafenii, cu spatar inalt, au adus un plus la atmosfera regala.

In camera chinezeasca au tronat o masa alba, din portelan, o canapea alba, de epoca si un pat tot alb, maiestuos. Candelabre stralucitoare au atarnat din tavan, completandu-se de minune cu scaunele purpurii cu spatar inalt.

In camera londoneza, pernelele de divan cu logo-ul infatisand capul Meduzei s-au completat cu valiza neagra, alaturi de o hartie cu un orar de zbor, tipice omului care calatoreste mult. Scaunele micute, cubice si mesele joase au completat design-ul.

La fabricarea sezlongurilor pe rosu si alb s-au folosit metale precum titaniul. Vedeta prezentarii a fost insa un pat alb cu o cuvertura stralucitoare, inconjurat de ramuri argintii.

Designerul Donatella Versace a schimbat imaginea colectiilor dintr-una inaccesibila si aroganta, intr-una mai usor de inteles si de purtat.

Colectia prezentata la Milano s-a caracterizat prin foarte multe mese si canapele albe si negre, precum si prin detaliile stranii, argintii, adaugate picioarelor meselor si scaunelor.