Mi-am petrecut seara de joi uitandu-ma la televizor cu placere. De fapt, a fost mai degraba o jumatate de ora din seara de joi, dar oricum – pe toate programele pe care am zappat am dat de vesti bune si, in general, de stiri vesele.

Rai, da’ buni de aruncat

Prima veste buna a venit de pe Antena 2, unde se anunta ultima editie a emisiunii “Rai, da’ buni”. Va spuneam intr-un articol precedent ca mi-am propus sa ma uit editie de editie la emisiune pana cand voi rade la o gluma a prezentatorului. Nu credeam ca o sa scap atat de repede. Mai mult, emisiunea insasi ne dadea o veste imbucuratoare: maestrul Ion Cristoiu scrie o carte despre vedete. Pun pariu ca abia asteptati sa n-o cititi nici pe asta.

2-0, cel mai miraculos scor

Mut pe TV Sport, unde, initial, am crezut ca domnului care comenta meciul amical dintre Steaua si cealalta echipa i-a murit o ruda. Mai avea putin si plangea, va jur. In cateva secunde aud si explicatia, chiar din gura domniei sale: “incredibil, este poate pentru prima data in istoria Stelei cand este condusa cu 2-0 de o echipa care nu are numere pe tricouri”. I-au derutat, ba, ce vreti!? Lacatus le daduse tactica in functie de numerele alora. Oricum, asteptam cu infrigurare noi premiere istorice ale Stelei in era Becali. Poate prima infrangere in fata unei echipe de nudisti; sau de femei; sau de canoe 8+1.

Eu cu cine arbitrez?

Ramanem in universul sportului cu balonul rotund, deci, cu permisiunea dumneavoastra, si in cel al cliseelor. Pe B1TV, imagini unice de la un meci din prima liga bielorusa: o partida a fost oprita dupa ce un arbitru in stare de ebrietate spre beat-ranga a fost scos de pe teren, cu ajutor substantial din partea unui tip in trening. Cica initial s-a crezut ca arbitrul are probleme cu spatele, dupa modul in care se misca pe teren. Ulterior s-a demonstrat ca situatia era mult mai grava: avea probleme nu doar cu spatele, ci si cu fata, ba chiar cu stanga si cu dreapta. Chiar, uite inca o echipa care ar putea constitui un adversar redutabil pentru Steaua: o formatie de arbitri beti.

Romanii vor avea cu 5,04% mai multe oua

Atat de incantat am fost de lucrurile pe care le-am vazut la televizor incat am butonat pana am ajuns, in premiera luna asta, pe Money Channel. V-ati prins, veste buna si acolo: in luna iunie, ouale s-au ieftinit cu 5,04%, iar cartofii cu 4,93%. Un grup de pensionari care beau numai apa plata cu lamaie (in care uneori mai moaie paine) tine sa ma corecteze: veste e numai pe jumatate buna, mai precis pe jumatatea cu ieftinirea cartofilor. Pentru ca, in ceea ce priveste ouale, l-au intrebat ei pe administratorul de bloc, fost profesor de matematica la clasele primare, si le-a zis ca de-abia cand se vor ieftini cu 50% isi vor putea permite doua oua pe zi in loc de unul, ca pana acum.

In fine, ultima veste buna vine de pe National Geographic: ciocnirea Pamantului cu un asteroid urias e doar o chestiune de timp. Iata singurul mod in care putem scapa de televizor: sfarsitul lumii. Si-ar mai fi caderile de curent, dar alea trec.

mantzy.wordpress.com