Pe YouTube se vor putea viziona show-uri de televiziune si filme din arhiva Metro-Goldwyn-Mayer. Se incearca, astfel, obtinerea unor sume mai mari din reclamele difuzate in filme, arata Reuters.

Pe YouTube, site detinut de Google Inc., vor fi postate episoade din spectacolul "Gladiatorii americani", vechi de 10 ani, precum si filme de lung metraj, cum ar fi "Cei Sapte Magnifici".

Filmele vor fi putea fi urmarite gratuit, insa vor contine reclame de-a lungul difuzarii. In luna octombrie, YouTube a realizat un parteneriat asemanator cu CBS, difuzand seriale precum "Star Trek", "Tanar si Nelinistit" si "Beverly Hills 90210".

Pana acum, clipurile de pe YouTube durau, in medie, 10 minute sau mai putin. In ultimele luni, YouTube a experimentat difuzarea unor emisiuni cu durata mai mare, incheind contracte cu retelele CBS si HBO.