Gata, m-am convins: Mircea Badea si Cristian Tudor Popescu sunt niste vizionari. Poate exagerez putin, pentru ca, de fapt, meritul este mai degraba al restului presei decat al lor. Intr-o tara in care majoritatea oamenilor care apar la televizor au un intelect care agonizeaza undeva sub medie, doi jurnalisti putin mai dezghetati si mai cu nerv se transforma in oaze de limpezime a gandirii, in buncare anti-prostia atomica in care, recunosc, ma refugiez deseori cu placere. In buncare, nu in prostie, se intelege. Pentru ca, dincolo de interesele sefilor lor, dincolo de exagerarile care uneori dauneaza mesajului, in fine, dincolo de toate lipsurile, tocmai asta este marele lor merit: ca lupta sustinut si nemilos impotriva prostiei. Prostie care, cum spunea si CTP-ul ieri, atinge, in Romania de azi, cote record la toate nivelurile.
Sigur, ambalajul e diferit. Badea isi imbraca mesajul anti-prosti in echipament de boxeur, ii pune un suspensor si-l trimite sa dea pumni in gura la mall si in trafic. Neindoielnic, Badea are mult mai multi fani decat Popescu. Era cat pe-aci sa spun ca Badea e mai pentru prostime, ceea ce mi-ar fi demontat toata teoria. Si totusi, n-as fi fost foarte departe de adevar. Multe dintre luarile de pozitie ale lui Badea au mare priza la prosti, tocmai datorita stilului cu care le emite. O mare parte din fanii lui Badea gandesc (si chiar scriu) simplu: “muama, mancatzash, ce sange are asta in instalatie! Gata, is fan, ca-i jmecher si se ia de politicieni si de politisti!”. Sigur ca, daca vorbesti unui public eterogen despre prosti fara sa faci nominalizari, 99% dintre ascultatori vor fi de acord si vor zice “da, dom’le, le zice bine asta, chiar e plin de prosti p’aici!”. Si mai am o stire pentru voi: si pe prosti ii enerveaza politicienii si politistii. O, da! Pana si pe ei! Indraznesc, deci, sa afirm, ca Badea insusi s-ar dezice de numerosii lui fani care sunt prea fascinati de forma ca sa dea de fond.
CTP-ul, pe de alta parte, are niste iesiri nervoase mai rafinate, daca putem spune asta. Nu ia tablele si-ti da cu ele in cap pana te lasa lat, ca Badea, ci iti da mat, dupa care iti baga doi pioni in nas si-un nebun in dos. In plus, CTP-ul a evoluat foarte placut in ultima vreme: de cativa ani incoace, vad la televizor un CTP din ce in ce mai relaxat. Iar asta ii aduce puncte in plus, vorba gamerilor, la toate atributele, dar in special la umor si credibilitate. Deunazi l-am vazut punand o pereche de tenisi pe masa la Realitatea si povestind cum a fost el in mall sa-i cumpere si a fost surprins ca-s atat de ieftini. Dar deviez.
Spuneam de lupta impotriva prostiei, parca. Si identificam doi razboinici pe care natura i-a inzestrat cu arme diferite: Badea are un topor, Cristian Tudor Popescu are o floreta. Din fericire, cand dai la gramada (ca e gramada, trebuie sa recunoasteti!), nu prea conteaza precizia sau abilitatea. Uneori, telespectatorul poate avea sansa rarisima de a vedea si floreta si toporul tintind acelasi adversar. S-a intamplat zilele astea. Badea il imita pe Theodor Paleologu grosolan, ii subliniaza defectele de vorbire si-i maimutareste discursul in stilul sau obisnuit, aflat la limita decentei. Dar te tii cu mainile de burta de atata ras! Mai tarziu, in emisiunea lui, CTP-ul il imita finut, axandu-se pe erorile logice si pe glasul efeminat al personajului. Si te tavalesti pe jos de ras! Ce alt efect au urletele lui Badea si scrasnelile lui Popescu, in afara de acela ca ne amuza? Nici unul. Tocmai de asta, permiteti-mi sa-i consider pe amandoi niste eroi ai luptei televizate. O lupta fara sperante, nu pentru excelenta, ci pentru normalitate.
1
4
