Totusi exista iubire de Belciugatele. Am primit din partea singurei bloggerite din Belciugatele aceste rinduri privind calatoria mea si ce-nseamna Belcygate din perspectiva unui localnic. Cititi. E misto sa vezi cum ti se vad picioarele tale tiptil strecurate printr-un colt de lume. Mirela imi scrie chiar cu o zi inainte de a pleca intr-un nou periplu: Slanic-Telega.
“Cred ca modul de a vedea lucrurile tine de modul si stilul de viata pe care il are fiecare. De parca creierul dicteaza ceea ce vedem si nu invers. Acelasi peisaj este vazut diferit de 2 sau mai multe persoane pentru ca fiecare se asteapta sa vada ceva cu care este obisnuit, ceva ce si-a impus mental sa vada.
Eu si sotul meu am ajuns la Belciugatele din intamplare. Cautam un teren si cineva ne-a trimis aici. A fost dragoste la prima vedere /sau prima vizionare. Pe atunci nu erau nici Complexul Diana, nici Elisa, nici hotelul de la Valea Iazurilor. Era doar liniste. Parea ca timpul sta in loc, ca toata lumea se misca foarte incet, ca nimanui nu-i pasa de nimeni si de nimic.
De 2 ani de zile locuim aici in Comuna Belciugatele sat Candeasca, in casuta pe care ne-am construit-o si la care inca mai lucram.
Desi muncim tot in Bucuresti, departarea de capitala din punct de vedere al locuintei a fost cel mai bun lucru pentru noi. Niciodata nu am asteptat sa termin programul la birou ca sa ajung acasa mai repede. Aici simt ca imi incarc bateriile si tot stresul sau starea proasta acumulata peste zi dispare odata cu trecerea pragului curtii.
De primavara pana toamna si iarna este o feerie. Terenul nostru este cu iesire la lac si primavara si toamna avem rate salbatice, berze, perechi de lebede, fazani. Pe camp dimineata devreme sau noaptea la lumina farurilor vezi iepuri. Prin curte te lovesti cateodata de cate un arici.
Iarna lacul ingheata si se transforma intr-un imens patinoar testat de mine cu patinele, de sotul meu cu bicicleta si de cei doi caini ai nostri la galop. Liniste, aer curat, priveliste frumoasa, ce ai putea sa iti doresti mai mult?
Cand mergem la prieteni in vizita, la bloc, simtim deja un sentiment de claustrofobie, totul e mic, inghesuit, prafuit, anost. Ne-am dezobisnuit de asta si nu dorim a ne mai obisnui vreodata.
Dar toate astea sunt ceea ce vedem noi, prin prisma stilului de viata in cautare permanenta de libertate si de cunoastere de sine.
Tu ai scris din prisma vizitatorului care trece numai prin zonele marcate si aranjate special a se vedea frumos. Ai scris din prisma uichendistului care vine, se distreaza, asculta muzica, mananca bine, se destinde la liniste si in final pleaca. Si sa avem norocul sau bucuria de a lasa macar locul asa cum l-a gasit. dar nu se intampla asta des.
Citeste textul integral si comenteaza pe blogul lui Eugen Istodor.
