O noua afectiune a pielii a fost descoperita in Elvetia, aceasta fiind provocata de folosirea excesiva a consolei PlayStation. Ea a fost botezata "PlayStation palmar hidradenitis".

Primul pacient diagnosticat a fost o fetita de 12 ani, careia i-au aparut leziuni pe maini dupa ce a inceput sa se joace cateva ore pe zi. Medicii au precizat ca simptomele au disparut la 10 zile dupa ce s-a oprit in intregime folosirea consolei.

Leziunile sunt similare cu cele aparute pe picioarele copiilor care iau parte la activitati fizice intense, si se crede ca au aparut datorita transpiratiei. Este totusi neobisnuit ca palmele sa fie afectate. Citind detalii despre Hidradenitis Suppurativa va puteti face o idee mai documentata despre boala.

Doctorii de la Spitalul Universitar din Geneva au aflat ca fetita nu facea deloc sport si ca ranile au aparut numai dupa ce a inceput sa se joace.

Un purtator de cuvant al PlayStation, citat de Telegraph, a declarat: "Credem ca gamingul e o modalitate legitima de distractie, ca urmaritul filmelor, ascultatul muzicii, sau citirea cartilor. Ca in orice astfel de activitate, exista posibile consecinte neplacute atunci cand se ignora bunul simt si regulile elementare de igiena".

Alex Sima - TownPortal