În timp ce autoritățile ne îndeamnă să ne facem vacanțele de anul acesta în România, proprietarii de pensiuni spun că turiștii au început să sune la telefoane pentru rezervări, dar încă nu știu ce să le răspundă acestora.

Casă din Breb, MaramuresFoto: TravelZoom.ro

În câteva luni, pandemia de coronavirus a dat peste cap toate trendurile mondiale din turism. Dacă la începutul anului vorbeam despre vacanțe în extrasezon, despre călătorii cu mijloace de transport nepoluante, volunturism și alte lucruri care ar fi trebuit să definească turismul anului 2020, acum trebuie să ne mulțumim dacă putem ieși din casă, undeva, oriunde.

Organizația mondială a turismului estimează, pe bună dreptate, că noul trend al anului 2020 îl reprezintă turismul național. Atât din motive practice (nu e încă foarte clar ce va însemna din punct de vedere birocratic trecerea graniței), dar și din motive de siguranță: oamenii vor prefera să plece în vacanță cât mai aproape de casă și, cel mai bine, în propria țară.

Pentru români, asta nu e neapărat o veste bună. România este o țară cu o infrastructură de transport foarte proastă, iar dacă dăm la o parte litoralul, atunci este foarte greu să ajungi într-o destinație locală. Și nu vorbesc doar despre celebrele cozi de pe Valea Prahovei. Mă gândesc, de exemplu, că anul trecut am făcut 12 ore să ajung cu mașina din București până în Maramureș și vreo 14 ore la întoarcere.

În orice caz, autoritățile din România ar vrea să ne țină în țară în această vară, fie și dacă ne gândim că, deocamdată, nu și-au manifestat intenția de participa la așa-numita bulă turistică inițiată de Grecia, Bulgaria și Serbia. Cele trei țări au luat decizia să ridice simultan restricțiile de călătorie de la 1 iunie, astfel încât cetățenii să poată trece dintr-o parte în alta, fără obligația carantinării timp de 14 zile. Doar pe baza unei declarații pe propria răspundere.

În mod evident, mai interesați de turiștii externi sunt grecii și bulgarii, decât românii, în condițiile în care România este o țară care mai degrabă exportă turiști decât importă. În același timp se vorbește tot mai apăsat despre frica oamenilor de a se îmbolnăvi, plus nevoia de a respecta distanțarea socială, fără ca acest lucru să devină o corvoadă.

Mă gândesc că de unde vor face oamenii rost de câțiva metri în plus în jurul lor pe plajele din România, acolo unde în sezonul de vârf nu poți să arunci un ac fără ca acesta să cadă pe șezlongul sau prosopul vecinului.

Toate studiile arată că oamenii vor încerca să evite aglomerațiile în vacanță. Iar în aceste condiții, una dintre soluțiile cele mai la îndemână o reprezintă cele peste 8000 de spații de cazare mici, gen pensiuni, vile, cabane, înregistrate în România în acest moment.

Sezonul turistic se deschide teoretic la 1 iunie, adică peste câteva zile. Și în acest moment, unitățile de cazare sunt deschise, potrivit legii, dar doar pentru călătorii în interes de serviciu. Sau pentru cei care fac drumeții sau călătorii în aer liber.

Dar, foarte important: dacă te cazezi undeva, nu vei avea unde să mănânci. Pentru că restaurantele sunt închise.

Ce se va întâmpla cu pensiunile din România de la 1 iunie?

Maramureș, satul Breb. FOTO via TravelZoom.ro

Am stat de vorbă cu proprietari de pensiuni și cu oameni din organizațiile de profil pentru a afla ce vor face mai departe. Pentru că telefoanele clienților au început să sune. Ca și rezervările online.

„Am fost sunată pentru rezervări în această perioadă. Chiar și pentru weekendul viitor am vreo două camere ocupate. Oamenii nu mi-au cerut detalii despre masă, unde vor mânca, ce vor mânca. Mi-au spus doar că vor să vină, le-am răspuns „să vină”, îi primesc, pentru că-mi ajunge cât am stat cu pensiunea închisă.

Nu știu în schimb ce o să fac dacă o să-mi ceară să le dau mâncare. Am curte mare, pot pune mese la distanță unele de altele, dar pe de altă parte nici nu vreau să încalc legea. Mi-am cumpărat dezinfectanți, am participat la training-uri privind protecția sanitară a noastră și a clienților, am primit toate instrucțiunile, o să ne protejăm din punctul ăsta de vedere”, mi-a spus un proprietar de pensiune din Transilvania.

În realitate, pentru proprietarii de pensiuni lucrurile nu sunt foarte clare. Cristina Iliescu, reprezentata organizației Colinele Transilvaniei, o asociație de ecoturism care grupează în jur de 60 de spații de cazare din Podișul Hârtibaciului, spune că problema este că „autoritățile au pus în aceeași oală hotelurile și pensiunile mici”.

„Sigur că pentru un hotel poate fi ok să servească masa în regim de room service, dar pentru pensiuni nu s-a gândit nimeni cum se face acest lucru. Din ce am vorbit cu oamenii din rețeaua noastră, ei așteaptă niște reguli mai clare pentru că altfel nu știu cum să deschidă nici măcar după 1 iunie. Oamenii sună și fac rezervări, dar proprietarii nu știu ce să le spună. Mai sunt și proprietari care nu vor să deschidă deloc pentru că cei mai mulți clienți erau din extern, iar acum așteaptă să se ridice restricțiile de călătorie”, mi-a spus Cristina Iliescu.

Guvernul nu are încă niște reguli clare, în condițiile în care nu știe cum va evolua pandemia în perioada stării de alertă. Președintele Iohannis a avertizat că există și varianta întoarcerii la starea de urgență. Problema e că turiștii încep să-și facă rezervări, proprietarii de pensiuni sunt disperați să le onoreze, dar în același timp se tem să nu ia amenzi.

„Nu există turism în zona noastră fără mâncare. Oamenii vin în Maramureș și ca să mănânce bucate tradiționale. Bucătăria locală face parte din destinație. Plus că prin sate, Breb și altele, nu prea ai magazine să-ți cumperi de mâncare”, mi-a spus Cristina Sincu de la Eco Maramureș.

Asociația Eco Maramureș are în rețea 24 de pensiuni, înscrise ca destinații ecologice. În total, în toată zona cuprinsă între localitatea Mara, muntele Creasta Cocoșului și râul Cosău (arie numită Eco Maramureș) sunt 89 de pensiuni.

„Pune-te în papucii unui turist. Vii în Maramureș și vrei să mănânci. Unde mănânci? Așa cum sună legea acum, nu ai voie să-l pui la masă pe turist. Iar proprietarii de pensiuni așteaptă să vadă ce se întâmplă, mai ales că noi suntem siguri că toți cei care și-au depus dosarele pentru ajutoare de la stat (salariații pentru șomaj tehnic, PFA-urile etc) vor fi verificați. Unul nu va scăpa de controale de la ANAF sau de la DSP. Deci nimeni nu vrea să riște să încalce legea”, mi-a explicat Edit Pop, managerul destinației Eco Maramureș.

Singurii care pot primi turiști și în acest moment, nu numai după 1 iunie, sunt proprietarii înregistrați ca și căsuțe individuale de închiriat.

„La Breb sunt câteva înregistrate așa. Au bucătărie proprie, iar acolo se cazează membrii unei familii care-și gătesc singuri. Pot funcționa fără nicio problemă. Ceilalți care sunt înregistrați ca pensiuni, nu au cum. Și oamenii sună și ne întreabă ce să facă: au vopsit, au zugrăvit în așteptarea clienților, noi le-am dat instrucțiuni de protecție sanitară, să aibă dezinfectant, să spele de câteva ori pe zi, ei se pregătesc, își cumpără lucruri. Turiștii sună să facă rezervări, da așa cum e legea acum practic este permisă doar cazarea în scop de afaceri. Atât. Știu că unii au interpretat că dacă s-a dat drumul la drumeții, s-a dat drumul și la turism, dar eu nu înțeleg așa legea”, mi-a mai spus Edit Pop.

În concluzie, putem să ne facem rezervări de vacanță în Maramureș, Brașov, Sibiu sau în celelalte destinații agro sau ecoturistice din România? Da, dar încă suntem sub semnul incertitudinii.