Ceea ce era acum 100 de ani un sat de pescari a „explodat” în secolul XXI ca un veritabil centru global de atracție pentru cei mai sofisticați și pretențioși turiști, devenind cea mai populară destinație de călătorie. CNN Travel prezintă „The Best of the Best Destinations”, topul preferințelor publicat de platforma Tripadvisor.

DubaiFoto: Captura YouTube

Ultramodernul Dubai este pe primul loc (și tot mai înțesat de români, am putea adăuga noi), dar nu este singura intrare din Orientul Mijlociu. Lista pentru acest an se întinde de la vedete europene clasice la atrăgătoare destinații tropicale sau din deșerturi.

Cele mai populare 10 destinații din lume

  • 1. Dubai, Emiratele Arabe Unite
  • 2. Londra, Regatul Unit
  • 3. Cancun, Mexic
  • 4. Bali, Indonezia
  • 5. Creta, Grecia
  • 6. Roma, Italia
  • 7. Cabo San Lucas, Mexic
  • 8. Istanbul, Turcia
  • 9. Paris, Franța
  • 10. Hurghada, Egipt

Cele 10 destinații în mare ascensiune

În acestă categorie se înscriu locurile care au cunoscut cea mai mare creștere de la an la an pe Tripadvisor a combinației între aprecieri pozitive și note bune pentru hoteluri, restaurante și lucruri de făcut:

  • 1. Mallorca, Spania
  • 2. Cairo, Egipt
  • 3. Rhodos, Grecia
  • 4. Tulum, Mexic
  • 5. Dubrovnik, Croația
  • 6. Ibiza, Spania
  • 7. Natal, Brazilia
  • 8. Arusha, Tanzania
  • 9. Gőreme, Turcia
  • 10. Santorini, Grecia

(Peșterile Drach din Mallorca - Foto: spain.info)

Bazinul Mediteranei este dominant cu cele șapte poziții scăldate în soare.

Cele mai populare 10 destinații din Statele Unite

Orașul jocurilor de noroc este în capul listei și în 2022, iar destinațiile cu vreme caldă sunt favoritele evidente:

1.Las Vegas, Nevada

2.Oahu, Hawaii

3.Maui, Hawaii

4.Key West, Florida

5.New York City, New York

6.New Orleans, Louisiana

7.Savannah, Georgia

8.Miami Beach, Florida

9.Nashville, Tennessee

10.Sedona, Arizona

(The Strip, Las Vegas - foto: tripadvisor.it)

Iar insula Hawaii, cea mai mare din statul Hawaii, este destinația cu cea mai mare ascensiune în 2022.

Alte categorii

Pe lângă categoriile generale, Tripadvisor face și clasamentul favoritelor din categorii speciale. Liderii lor sunt:

Mâncare: Roma, Italia

Peisaje naturale: Arenal Volcano National Park, Costa Rica

(La poalele vulcanului Foto: captură youtube.com)

Orașe: Dubai

Soare: Cancun

Tripadvisor spune că selecția onorează locurile cele mai populare printre cei care fac aprecieri. Metodologia ia în calcul calitatea și volumul părerilor formulate între 1 noiembrie 2020 și 31 octombrie 2021 „pentru a selecta destinațiile care oferă cea mai bună și consistentă experiență pentru călători”.