Prestigioasa revistă Time a inclus un oraș din România pe lista sa a celor mai grozave locuri de vizitat în 2023.

Vaporase pe Bega noapteaFoto: LOUISA GOULIAMAKI / AFP / Profimedia

„Al patrulea cel mai mare oraș din România și capitala provinciei istorice a Banatului strălucește în 2023 - chiar la modul propriu - întrucât a preluat ștafeta de Capitală Europeană a Culturii”, notează cei de la revista Time în descrierea lor asupra Timișoarei.

„Primul oraș din Europa continentală care a introdus iluminatul public electric în 1884 celebrează cu o sumedenie de concerte, expoziții și festivaluri sub sloganul 'Luminează oraşul prin tine!'”, mai notează revista Time, amintind de asemenea că Piața Victoriei din Timișoara este locul în care „au fost aprinse flăcările Revoluției împotriva regimului Ceaușescu”.

Printre atracțiile ce vor putea fi văzute în orașul de pe Bega anul acesta revista Time enumeră cea mai mare expoziție cu sculpturi ale lui Constantin Brâncuși din ultimii 50 de ani, retrospectiva artistului suprarealist Victor Brauner în cadrul căreia vor fi aduse opere de la Centrul Pompidou din Paris, și un „mix” de festivaluri de muzică și întâlniri literare cu laureați Nobel care vor fi organizate în locuri istorice din oraș.

Printre celelalte orașe, țări și locuri incluse de revista Time în lista sa de anul acesta se numără Barcelona, Ierusalimul, Kyoto, Republica Dominicană, Parcul Național Yosemite din Statele Unite sau Insula Phuket. Întreaga listă poate fi consultată AICI.

Time amintește că întocmește în fiecare an această listă pe baza sugestiilor corespondenților și colaboratorilor săi din întreaga lume.