Am doua vesti pentru voi: una e ca in 2015 vom avea inca un Festival Enescu. Pentru asta Victor Ponta s-a angajat sa ramana premier, ca sa poata aloca banii de organizare. Cealalta veste il vizeaza pe Adrian Nastase ;), scrie Dollo, pe blogul ei.
Cand te saturi de antagonismele din societate, de personalitatile multiple ale lui Ponta sau Antonescu si chiar de moacele lor, accepti o invitatie la Festivalul Enescu, mai ales daca n-ai fost in viata ta la un concert simfonic. Nu dati cu pietre, cu ocazia asta am realizat ca eu, nascuta crescuta in Bucuresti, n-am pus piciorul in 40 de ani in Ateneu.
Nici de data asta nu l-am pus, concertul Requiem de Verdi a fost la Sala Palatului, adica un soi de slujba de comemorare oferita de italienii de la Enel, la care au cantat italienii din Orchestra dell Academia Nazionale di Santa Cecilia. Bine, italian a fost Verdi care le-a compus requiemul, italian dirijorul - Antonio Pappano - dar pe 'guriste' le chema Liudmyla si Ekaterina. In fine, ambele aveau niste voci rascolitoare, ce-i drept.
Trebuie sa recunosc ca as fi preferat poate alte opere de Verdi, pentru primul meu concert live, dar si Requiem-ul a avut partile lui bune. Concertul in sine are o poveste interesanta, inteleg ca initial trebuia sa fie inchinat lui Rossini, dupa moartea caruia Verdi s-ar fi apucat cu alti compozitori ai vremii sa scrie messa. Cu cateva zile inainte de premiera, insa, s-a anulat tot, si Verdi s-a suparat cu ocazia asta pe organizator. Vreo cinci ani mai tarziu a murit Alessandro Manzoni, un scriitor admirat de Verdi, si asta a fost ocazia cu care el singur s-a apucat sa rescrie si sa finalizeze requiem-ul lui Rossini. L-a dirijat personal intr-o biserica din Milano, apoi cateva zile mai tarziu a avut premiera la Scala, de unde si poza cu care ilustrez acest text.
O suta si ceva de ani mai tarziu, Sala Palatului din Bucuresti a fost si ea plina ochi pentru acelasi concert. Multimea l-a cuprins si pe fostul premier Nastase, cu doamna Dana, undeva pe ultimul rand din zona principala de scaune din mijlocul salii. Am trait, cu ocazia asta, inca o premiera, aceea de a-l vedea pe Nastase facand poze orchestrei cu telefonul. Nu l-as fi crezut in stare. Ma tem sa ma gandesc daca nu cumva isi face poze si in oglinda de la toaleta cu telefonul.
Si pentru ca de ce fugi nu scapi, dupa concert - aplaudat intens, pozat cu telefonul cum spuneam - domnul Holender, directorul festivalului, a tinut sa faca un anunt important pentru tara/sala. Si anume sa linisteasca zvonistica din societate din ultima vreme, cum ca aceasta editie va fi ultima (vezi ca i se cantase si prohodul de Verdi) si sa dea vestea cea mare: ca s-a intalnit cu premierul Ponta care l-a asigurat ca guvernul va da bani pentru Festivalul Enescu si in 2015, chiar daca mai putini, deci festivalul va fi mai scurt de trei saptamani.
Sala a izbucnit in aplauze furtunoase, domnul Holender a multumit, a spus ca intelege ca din pacate in toata lumea lucrurile trebuie sa sufere ajustari financiare necesare, si a mai dat o data asigurari ca domnul Ponta i-a dat asigurari ca in 2015... Am avut, asadar, in seara asta, parte de mai multe vesti bune: Victor Ponta va fi premier inca cel putin doi ani de acum incolo, fostul premier Nastase s-a reintegrat binisor in viata socio-culturala dupa puscarie, si editia urmatoare a Festivalului Enescu va fi mai scurta, mai ieftina, dar ce e mai important e ca va fi.
In conditiile astea zau ca nu pricep de ce era nevoie ca Verdi sa compuna un requiem, si n-a bagat si el ceva mai vesel, asortat la situatia din Romania?!
Comenteaza pe blogul lui Dollo.
