Intr-un experiment fara precedent, un astronaut japonez a aruncat un bumerang in spatiu, apoi a confirmat ca acesta zboara la fel de mult ca si pe Pamant.

Astronautul Takao Doi "a aruncat un bumerang si l-a vazut intorcandu-se" pe data de 18 martie, a afirmat astazi un purtator de cuvant al Agentiei Japoneze de Explorare Aerospatiala.

Conform afp.google.com, Doi a aruncat bumerangul la cerinta compatriotului sau, Yasuhiro Togai, campion mondial la aruncarea cu bumerangul.

"Am fost foarte surprins si miscat cand am vazut ca bumerangul se intoarce exact ca si in cazul in care ar fi fost aruncat pe Pamant", i-ar fi spus prin chat astronautul, in varsta de 53 de ani, sotiei sale.

Agentia spatiala spune ca in curand se va lansa o caseta video cu inregistrarea experimentului.