Inca nu m-am adunat de pe jos. Sunt tandari, praf si pulbere. Jobless din nou, dupa cateva luni de vis in televiziune, cu datorii la banca, fara masina si, ce-i mai rau, fara perspective de nici un fel.

Imi lipseste cumplit fata mea pe sticla, in prime time. Imi lipeste televiziunea, atmosfera, vedetele, stilista, cabina de machiaj, totul. Ma simt ca un drog addict care nu si-a primit doza zilnica. Zac trantita-n pat, cu lumina stinsa. Am inchis mobilul, ca suna k-la balamuc. Trebuie sa ma mut in alta parte, sa imi pierd urma. Stefan ma ameninta intr-una si imi cere 100 de mii de euro, cica investitia lui in mine.

Sau platesc cash, sau ies la produs si ii platesc in rate, lui i-e totuna. Mai am doua variante. Aia penibila cu taiatul pe fata, sau aia cu foto la revistele de scandal. La alegere. Generos baiatul. Mi-a luat totul inapoi, ceasul, mobilul de fitze, masinile. Doar cerceii cu diamante mi i-a lasat.

Am simtit acru in cerul gurii si am fugit la bijutier. „Un gablontz de calitate, duduie”, m-a asigurat din varful buzelor acesta, „nici macar swarowski, sticla si atat. Dar ce sticla fina!”. De parca mai conta!

Sticla din cea mai fina sau termopan turcesc, tot aia! M-am ales totusi cu ceva. Am niste wonder-sani si glamour-buze. Glumesc, fac si eu haz de necaz! Aici e Romanica, nu Beverly Hills, asa ca, de cum scot capul din casa, oricat de nasparlie as fi, la fiecare doi metri mi se face propunerea. Acea propunere…Frate, saracanii astia-s obsedati. Pana si administratorul blocului m-a pipait, asa, ca din greseala.

Un tataie abonat la Prostamol, care tartza-partza se taraste pe scari in sus si in jos, cu condicuta sub brat. Cosmar! Toti prietenii din vremurile mele de glorie mi-au intors spatele. Doar Victoras a ramas pe pozitie. I-am plans in brate trei zile si trei nopti.

„Ella, esti cea mai tare, da-o-ncolo de treaba, ca ma scoti din sarite si iti dau doua palme. Ia-o de la capat, te ajut eu cu bani, ca am inceput sa predau la facultate, am grupa mea de studenti. Da-o dracu’ de treaba!”. Am inceput sa bazai si mai tare, din ce in ce mai tare, atat de tare ca se auzea din scara blocului cum urlam eu la etajul 2.

Saracul Victor, pai eu dadeam numai pe farduri cat castiga el la facultatea aia a lui! El nu stie de fotografiile de pe net, altfel precis ca nici nu ma cunostea.Uita instant de Ella.

Am incercat in prima saptamana de dupa cataclism sa ma angajez manager assistant la o firmulita de cartier.

Pretentios spus manager assistant, ca de fapt patronul cauta entertainment. M-am dus la interviu dupa anuntul dintr-un ziar. Am stiut ca am luat postul de cum l-am vazut pe babuin salivand din gros cu ochii la bustul meu cupa D. Si eram cu pulover gros, rulat pe gat! A fost un interviu blitz. Parosul voia sa afle daca sunt maritata, cu copii sau fara. In rest, nimic. CV nu mi-a cerut. Eu eram pregatita cu materialul, dar nu interesa pe nimeni.

Apoi mi-a facut oferta. „Don’soara, eu zic asa, un 250 de euro la inceput, si daca treaba merge si ne intelegem, mai pun acolo inca 50 – 100. Aici se lucreaza de la opt dimineata la opt seara, sambata liber, duminica de la 10 la 18. Ce spui?”, a ranjit incantat de deal-ul pe care credea ca il face. La banii astia nici o gonflabila nu i-ar sta in firma. A ramas ca incep de lunea urmatoare. Am plecat si dusa am fost, cu convingerea ca oriunde as incerca, ma asteapta acelasi lucru.

Mi-e rau. Merg pe strada si ma gandesc uitandu-ma la fetele zgribulite care trec grabite pe langa mine, imbracate in serie in blugi super stramati si geci negre, de la angro „oare ele cum s-or descurca?” Din ce traiesc roiurile astea de femei obosite, cu bratele alungite de caratul sacoselor, cenusii din cap pana in picioare. Am luat intr-o zi tramvaiul pana in centru. M-am ingrozit. Doamne, sa nu ajung ca oamenii astia inegurati, cu priviri moarte si nasuri in pamant.

Intr-o noapte, dupa ce scosesem si fixul din priza din cauza nebunului de Stefan, am avut o insomnie cumplita. Si cum stateam asa, cu ochii in bagdadie, mi-a aparut clar in fata mutra Laurei. Nu avea nici o expresie, desi eu mi-as fi imaginat-o satisfacuta. Era imobila si ma privea fix. A fost un moment de KK. Ce-am avut eu cu fata asta? As fi vrut sa aprind lumina, sa alung groaznica revelatie a proprie-mi turpitudini, dar nu puteam.

Daca ma pandea dementul, din strada? Daca dadea navala peste mine?

Si mai penibila a fost ziua cand am pus piciorul in televiziune, pentru ultima data. Ma chemasera de la resurse umane sa imi iau cartea de munca. Mi se parea ca toata lumea se holbeaza la mine si ca de cum intorc spatele cuiva, imediat incepe barfa. Toti astia m-au vazut, probabil, in pozele alea blestemate. Tipa de la personal a fost singura mai treaba.

M-a privit ca si cum nu ma cunostea, ba chiar m-a poftit sa iau loc, ca eu stateam plouata la intrare, langa un cos de gunoi plin cu coji de mere. Cred ca tinea regim. La plecare, dupa ce am rezolvat ultimele formalitati, am dat sa ma strecor pe nesimtite pe usa si sa sprintez spre statia de autobuz. Ea m-a oprit cu o privire binevoitoare si mi-a spus „Arabella, dumneavoastra sunteti o fata isteata si aveti si un CV bun.

Daca aflu ca cineva are nevoie de asa ceva, va voi cauta. La revedere”. In viata mea, nimeni nu mi-a vorbit in felul acesta. Si cand te gandesti ca nici nu stiu cine este. In alte imprejurari, acum o luna sa zicem, as fi spus despre ea ca este o gospodina soldoasa, cu fata transpirata si parul ars de la permanentul ieftin.