Draguta de Laura, nici nu a stiut ce a izbit-o! Am fost amandoua convocate, in regim de urgenta, in barlogul directorului postului. Am simtit o strangere de inima. Oare ce urma? Am tras de timp cat am putut, facandu-ma utila unui mascul paros si cu inceput de calvitie, sefulet mai micut in rang, la Sport.

Un tip absolut imposibil, dar deloc insensibil la rotunjimile posteriorului meu, bine inaltat de la sol. Sala de trei ori pe saptamana, partidele de tavaleala cu Stefan si tocurile cui de la Bruno Magli ma fac sa arat ca rampa de lansare a navetei Challenger.

Ce mai, simt privirea lipicioasa, de porc gras in calduri, a jivinei de la Sport ori de cate ori trec pe langa biroul lui si cum in televiziune fara aliante esti mancat, mi-am spus: in fond, de ce nu?

Tipul este un intrigant mana-ntaia, asa ca mai bine ma prefac ca sunt magulita de avansurile libidinoase pe care mi le face de cateva saptamani incoace, ca oricum nu pupa mai mult de un pipait intre doua usi si o rasuflare fierbinte in ureche. Stie ca sunt protejata Morocanosului si pastreaza distanta. Nu intelege exact cum sta treaba, dar nici nu incearca sa intre pe mosia altuia.

Spirit de conservare se numeste. A tras el de limba in dreapta si in stanga, a cobzarit-o pe secretara indelung. Nimic. Nimeni nu poate baga mana in foc ca intre mine si Morocanos este mai mult decat o relatie profesionala. Dar suina tot suina, cand crede el ca seful meu direct nu este pe faza imi strecoara tot felul de aluzii fara perdea.

Deocamdata salvez situatia cu zambete panoramice, dar sincer am emotii. Nu as vrea sa ma intalnesc prea curand cu el singura, la toaleta (o prostie de amenajare in genul firmei de avocatura din Ally Mc Beal, cu un spatiu comun pentru dame si pitpalaci - unde chipurile socializezi - si cabine de toaleta separate.

Reteta este occidentala si, ca orice import de civilizatie, arata ca naiba in Romanica. Adica spatiul comun s-a transformat intr-un teren de jam session spontan , in care babuinii mai bine dotati ii umilesc pe intelectualii anemici, fatzele isi arata bikineii de 100 de coco bucata si din cand in cand, mai ales seara, fac partide de dublu cu operatorii musculosi).

Tragand eu de timp pana in ultima clipa, am ajuns dupa Laura in biroul Marelui Inchizitor. Fata statea pe un colt de scaun teapana, ca impaiata, Moroconosul facea corp comun cu o ciudatenie de canapeluta rococo, iar Big Boss se lupta cu un trabuc enorm, cautand o pozitie cat mai comoda in fotoliul imperial din piele. De cum am intrat am avut un feeling ciudat.

Laura nici nu m-a privit, aparent absorbita de cadranul ceasului ieftin cu curea de plastic de care nu se desparte nici in somn. Morocanosul, in schimb, a schitat rictusul ce-i tine loc de zambet - „Stiu ca esti foarte ocupata Ella, dar ce discutam aici te priveste direct”.

Big Boss, cu aerul lui golanesc de smecher de cartier - aparenta perfect intretinuta, careia i-au cazut victime oameni de o mie de ori mai bine infipti ca mine - m-a poftit sa iau loc. Unde? m-am intrebat instantaneu, ca nu mai era nimic liber.

Si cum eram intr-o forma de zile mari, dupa o noapte de pomina petrecuta in penthouse-ul Corei, cu Stefan pe post de sef de atelaj de iepe naravase, am zambit cuminte si timid in directia Marelui Sef, dupa care mi-am plasat strategic fundul, pe un colt de birou.

Decent, ce Doamne iarta-ma, ca altfel nici nu se putea! Unde mai pui ca eram echipata cu colanti, fusta si camasa, o adevarata working girl (la propriu), nu altceva!

„De saptamana viitoare intri in direct, ca reporter special pe politic. Initial ma gandisem la Laura, dar s-a miscat mizerabil in ultima vreme. Degeaba i-ai tinut spatele, lucrurile astea se vad. Dealtfel, Laura ne va parasi curand. Nu mai face fata standardelor noastre”, a linsat-o brutal Big Boss pe Laura, ridicandu-ma pe mine, in schimb, la cer. Asta a fost tot.

Am iesit in sir indian din biroul Zeului, de data asta in ordinea inversa sosirii. Eu prima, Laura in urma mea, cu un aer ratacit. Morocanosul a ramas sa dea raportul in continuare. Pentru o secunda, dar doar o secunda, am simtit ceva, ca o neplacere, poate un inceput de vinovatie.

Dar nu! Numai prostilor le este mila de ceilalti. Recompensele sunt pentru cei abili si chiar nu este problema mea ca fatuca nu a stiut sa isi fereasca spatele. In fond, nici spermatozoizii nu se asteapta unii pe altii in goana catre nemurire? Nu? Care este mai iute si mai adaptat, fecundeaza.

Care nu, adios muchachos! Televiziunea este o jungla, aici functioneaza cu adevarat legile naturii, asa ca gata cu vaicareala. Plus ca individa asta autista este atat de toanta incat nici nu isi da seama de unde i se trage. Dupa un prim moment de stupoare, a izbucnit intr-un plans infundat si a virat-o catre toaleta a la Ally McBeal. M-am dus dupa ea.

Sa controlez situatia, nu din alt motiv, ca nu mi-ar fi convenit sa spuna in gura mare mutzupanilor din zona ca Ella a lucrat-o meserias. Ma ingrijorasem de pomana.

Fraiera mi s-a aruncat in brate si a dat drumul unui torent de fraze trunchiate, inecate in lacrimi grele, de femeie obidita. Am mangaiat-o compasiv, ba chiar mi-am intins si eu rimmelul pe obraji. Lacrimile mi-au tasnit natural, de bucurie.

In fond aceasta este prima mea adevarata victorie! Si daca am putut eu, o novice in viesparul din televiziune, sa pun cu mana oameni ca Morocanosul sau ca Laura, de ce nu as tinti mai sus? Adica ce, eu nu as da bine in locul Blondei de la stiri?