In vremuri cand melodiile au un sound din ce in ce mai simplist (vezi "punk-ul cu trei acorduri") ori cand orice computer poate fi folosit pentru a crea sunete, in vremuri cand orice amator poate sustine un concert pe scena unui club, formatia Bezmârâ din Turcia redefineste notiunea de "respect fata de muzica".

ansamblul BezmaraFoto: ICR

Fondata in 1996, formatia Bezmârâ (Turcia) a avut ca scop redescoperirea pesrev-urilor si a semais-urilor secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, gasite in volumul "Kitabu Ilmi'l-Musiki 'ala Vechi'l-Hurufat - Cartea de predare a muzicii prin intermediul literelor", ce ii apartine domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir (Kantemiroglu).

Dintre instrumentele existente in perioada redactarii lucrarii, acum se mai utilizeaza doar ney-ul, nakkare (kudum) si daire - tamburina. Pentru a prezenta o maniera de interpretare cat mai apropiata de acele vremuri, a fost necesara reconstructia acelor instrumente.

Bezmârâ a ales sa refaca çeng-ul, kopuz-ul, sehrud-ul, vechiul tambur si miskal-ul, bazandu-se pe miniaturi si izvoare scrise. Manuirea lor a necesitat studiu asiduu, astfel ca primul concert a fost sustinut abia in 1998.

Membrii formaţiei Bezmârâ sunt Fikret Karakaya (cheng, voce), Kemal Caba (kemençe), Kâmil Bilgin (daire, nakkare), İhsan Özer (santur ), Adem Tosunoğlu (lăută, tambur), Nurullah Kanık (caval turcesc), Akgün Çöl (shehrud), Bekir Baloğlu (lăută), Serap Çağlayan (kanun) și Ersin Çelik (voce).

Muzica in societatea otomana - Epoca lui Cantemir

"Inca de la intemeierea sa, Constantinopolul s-a dorit a fi capitala administrativa si culturala a Imperiului Roman si, ulterior, a crestinatului Imperiu Roman de Rasarit (sau Bizantin). Muzical, Constantinopolul se manifesta prin tomuri si reguli muzicale, normative pentru tot Rasaritul crestin.

Dupa 1453, capitala fostului Imperiu Bizantin devine centru administrativ si cultural pentru Imperiul Otoman. Iau nastere o noua directie si un nou tezaur sonor, rezultat al melanjului dintre sincretismul artistic bizantin si culturile muzicale persane, arabe, armenesti si otomane. In timp ce muzica religioasa se mentine in limitele traditiei, refuzand influentele externe, cea laica renaste in forme si structuri sonore comune grecilor si turcilor, numite makam-uri sau dromoi. Influentele muzicii laice se fac simtite si in muzica religioasa, primul exponent al acestor tendinte fiind marele muzician Petru Poloponesiu (sec. XVIII), lampadar (cantaret prim in strana stanga) al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

Muzica orientala, spre deosebire de cea occidentala, isi construieste altfel armonia. Nu este o armonie verticala, construita pe mai multe paliere, de genul terta, instrumente care merg compact, impreuna, urmarind aceeasi melodie, ci se construieste pe o tehnica contrapunctica eterofonica, instrumentele au uneori aceeasi linie melodica, dar difera prin ornamentatia specifica fiecarui instrument.

Constantin Raileanu, compozitor

In muzica laica, mai permisiva decat cea religioasa, se vor evidentia personalitati marcante ale societatii otomane: Ali Ufki, Dimitrie Cantemir, Zacharya Chanende (cantaret al muzicii otomane), Tambur Cemil Bey s.a. care au contribuit la tezaurul sonor comun prin compozitiile si tratatele lor teoretice". (sursa ICR)

Cautand sa redea societatii contemporane valorile muzicale create in acest spatiu mixt, ansamblul Bezmârâ din Turcia a demarat un amplu proiect de refacere si utilizare a instrumentelor folosite intre secolele XVI-XIX in societatea otomana.

Ansamblul Bezmârâ s-a ocupat de perioada cantemiriana si de perioada lui Ali Ufki, un compozitor de origine poloneza, Bobowski pe numele sau real, care a trecut la credinta musulmana. Ufki este precursorul lui Dimitrie Cantemir, pe care Cantemir il va continua, in conceptul de a crea un sistem muzical coerent pentru muzica otomana, care la acea vreme se considera ca nu exista (se spunea ca se canta doar muzica persana).

Mic dictionar de termeni muzicali

  • Murabba = forma poetica structurata pe catrene, utilizata in compozitiile muzicale.
  • Pesrev = (din lb. persana - introducere, preludiu) - forma instrumentala clasica, asezata, de obicei, in deschiderea unei suite de piese muzicale scrise in acelasi makam, dar poate fi interpretata si ca o melodie de sine-statatoare.
  • Semaisi = denumeste piesa finala din cadrul unei suite de concert (fasil). Poate fi vocala (Hanende Semaisi) sau instrumentala (Sazende Semaisi).

Asculta aici doua melodii interpretate de ansamblul Bezmârâ (compozitor Dimitrie Cantemir) la Institutul Cultural Roman, in cadrul evenimentului Epoca lui Cantemir (parte a proiectului "Cand Bizantul eram noi").

De asemenea, vezi mai jos cateva melodii interpretate de ansamblul Bezmârâ, avandu-l compozitor pe Ali Ufki.