Am fost un mic spectator, intre cei peste 50.000 de oameni de miercuri seara, 28 august, in Piata Constitutiei, la “Cel mai bun show facut vreodata. Punct”, asa cum a scris presa de peste ocean, citata in comunicatele Emagic. Plus: “The Wall live este pur si simplu un show perfect! Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”. Este aproape imposibil sa adaugi ceva peste aceste verdicte. Asa ca voi aborda un unghi de vedere subiectiv si voi spune in putine cuvinte cum s-a vazut si s-a auzit acest show din ipostaza de mama, fiindca toate lucrurile se vad si se aud altfel, pentru mine, in ultimii doi ani.
Total coplesitor in plan vizual, auditiv si emotional, show-ul a punctat si a trezit intr-o constiinta ocupata cu probleme cotidiene o serie de revelatii legate de istorie, de trecut si viitor, de viata si moarte care, altfel, poate, nu s-ar fi concretizat, sau nu atat de curand.
Am vazut si mi-am imaginat un viitor, o varianta a viitorului la care nu m-am gandit niciodata. Am proiectat in viata noastra, a micii noastre familii, odata cu "inaltarea" zidului si cu fiecare piesa din album, pericolele exterioare si dramele interioare prin care ar putea sa treaca fiul meu. Am resimtit, timp de doua ore, incarcatura istorica a vietii fragile care il asteapta si frica mea, personala, ca nu il voi putea proteja suficient.
Presiunea problemelor sociale, amenintarea razboaielor, evolutia incerta a civilizatiei umane si a fiecarui individ, intrebari si temeri, toate au fost prezente acolo. Am avut tot timpul sentimentul ca particip la o bucata reala de istorie: istoria muzicii, artei si, de ce nu, a unor fenomene sociale (ma refer aici la fenomenul pe care il reprezinta fanii muzicii rock, dar asta face subiectul unei alte povesti). Nu avem timp sa meditam la aceste lucruri, hai sa recunoastem, in zilele (aproape toate) in care alergam de la birou, acasa si ne gandim, in general, la ce vom pune pe masa, la cina. Dar am avut timp miercuri seara, in Piata Constitutiei.
Si probabil ca, dandu-ma drept exemplu, demonstrez ca show-ul lui Roger Waters a avut un efect maxim si si-a atins scopul, acela de a trezi constiinte. Cumva, intr-un fel diferit. Dar nu este acesta rolul esential si efectul scontat al acestei forme complexe de arta?
Tot din postura de mama, m-am mai gandit la un alt aspect. Luand in calcul varianta ca fiul meu sa urmeze trendul generatiei actuale si sa nu fie foarte prieten cu manualele scolare si cu lectura, in general, as incerca si aceasta varianta. Filmul The Wall dar si acest show, si extrapoland, altele similare cu mesaj social/filosofic, pot reprezenta o forma concentrata de istorie si cultura. O alternativa care - de ce nu? - poate deschide apetitul pentru mai mult.
In fine, un mare regret: fiul meu nu a fost acolo, fiind foarte mic, si sunt putine sanse ca peste 10-15 de ani sa-l mai vada pe Roger Waters facand ceea ce a facut miercuri seara, in acest show. Dar cu siguranta "his Mother" ii va povesti totul despre el si il va putea vedea, la scara mai mica, in varianta electronica. The show must go on... chiar daca nu va fi, pentru el, live. La fel cum nu vor fi nici Leonard Cohen, nici AC/DC, poate nici Sting. Asa cum nici eu nu am avut sansa sa vad The Doors sau John Lennon. Aceasta este varianta mea de istorie pe care i-o voi povesti si, sper, mai tarziu, le-o voi povesti si nepotilor.
Vezi o galerie foto cuprinzatoare a concertului aici
Plus, un clip video cu o mica parte din concertul sustinut de Roger Waters
1
5
