"Dragii mei, apelez din nou la ratiune, cu speranta ca totusi mai exista asa ceva la noi. Clipul formatiei "Taxi" nu e in realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mantuirii Neamului, nici o teza de doctorat. E doar o poezie cantata. Clipul nu cere oprirea lucrarilor la catedrala si nu jigneste credinta nimanui. Nu e o pozitionare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanti sunt crestini ortodocsi, ca si mine", se arata in mesajul postat pe Facebook de Mircea Cartarescu.
Acesta mai precizeaza faptul ca solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, canta despre un vis in care nu il gaseste pe Dumnezeu in Catedrala Mantuirii Neamului, ci intr-o biserica mica, din lemn, este doar o metafora, nu o "disputa ideologica si nici o lucare de istoria religiilor sau de geo-politica gen Huntington".
Mai mult, Cartarescu a mai scris pe Facebook ca lemnul si spatiile mici nu trebuie luate literal, acestea fiind "simbolul actului de credinta".
"Dumnezeu exista si in catedrala, cum exista pretutindeni, spune cantecul in mod expres si literal. Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelenta) si nu la unul taios ideologic. In ceea ce ma priveste, o alta perspectiva nu ma intereseaza. Razboiul iscat din senin si prosteste din neintelegerea unui poem cantat nu e razboiul meu. Eu nu urasc nimic altceva decat ura (cum canta Bob Dylan). Sociologii vor avea mult de lucru sa explice enorma discrepanta dintre un mesaj ambiguu si understated al unui cantecel si masiva overreaction pe care a provocat-o. Dupa mine, asta arata ca ne scaldam in ape foarte tulburi, din care-ar putea iesi oricand o fantoma a trecutului", a scris Cartarescu pe una dintre retelele de socializare.
Dragii mei, apelez din nou la rațiune, cu speranța că totuși mai există așa ceva la noi. Clipul formației ”Taxi” nu e în...
Posted by Mircea Cartarescu on Monday, 11 April 2016
Si solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a postat in weekend un mesaj pe Facebook in care arata ca nu se astepta ca mesajul "transmis cu atata blandete" din piesa-manifest "Despre smerenie", lansata joi, sa provoace atat de multa agresivitate. Solistul le cere iertare celor pe care i-a deranjat cu mesajul sau si le promite sa spuna "si de-acum incolo, exact ce simt si ce crede".
Nu-mi imaginam că un mesaj transmis cu atâta blândețe poate provoca atâta agresivitate. Le cer iertare celor pe care i-a...
Posted by Dan Teodorescu on Saturday, 9 April 2016
In urma numeroaselor reactii starnite de videoclipul-manifest al trupei Taxi, solistul de muzica populara Grigore Lese, a cerut sa fie scos din clip. Muzicianul a precizat ca nu a stiut ca melodia "Despre smerenie" este un manifest impotriva impotriva Catedralei, crezand ca mesajul videoclipului este despre bisericile de lemn si despre cultura straveche.
De cealalta parte, trupa Taxi precizeaza ca Grigore Lese stia versurile melodiei si fost informat pe larg despre proiectul formatiei.
Cand nebunuilui ii se pune pata, ratiunea nu mai conteaza.
Cat despre restul artistilor din clip pot spune ca ati trecut cu bine printr-o incercare grea.
Nu va poate fi indiferenta reactia pe care o produceti in societate, dar sper ca ati inteles demult ca mai bine sa fiti apreciati cu adevarat de o minoritate "care merita" decat de masele largi care in general nu stiu pe ce lume se afla. Rolul artistului e sa vina cu ceva nou, sa ridice teme de gandire, nu numai sa implineasca la nesfarsit asteptarile unui public needucat.
Altfel ati fi fost manelisti. Lasati-i pe acestia din urma sa faca treaba asta, noi va apreciem discretia si de ce nu smerenia dar totusi si curajul cu care incercati sa ridicati teme de gandire intr-o societate care nu prea cunoaste acest lucru.
Comunistii au educat oamenii sa nu aiba gandire critica, biserica indeamna la acelasi lucru. Comunistii si-au bazat discursul pe antiteza cu orice si oricine le era strain de cauza si au mers pe principiul "cine nu e cu noi e impotriva noastra", biserica face acelasi lucru...
Lipsa de dialog echilibrat cu argumente se rasfrange in special in politica unde iata, suntem condusi de impostori care incet-incet au devenit o adunatura de borfasi, naivii bine intentionati disparand din politica post-decembrista. Nu avem principii; discutam si gandim din aproape in aproape, ne adaptam situatiei desi situatia merge spre un esec. Suntem impresionabili, nu stim sa ne luam dupa "facts", ni se tot baga pe gat impresii si nu chestii concrete... Asa ajungem sa votam borfasi crezand ca ne vor binele desi toate argumentele logice ne-ar spune ca nici nu se pune problema sa ii luam in calcul, fraternizam cu biserica care numai la spiritualitate nu mai indeamna azi, totul este o afacere banoasa...
Pana la urma ar trebui sa intelegem ca noi, cei 18 milioane de locuitori trebuie sa ne gandim singuri ce vrem si asta sa cerem autoritatilor, inclusiv celor religioase. Problema e ca noi nu gandim si suntem influentabili de cei care au "scoala" in a ne convinge, cu argumente aparent in folosul nostru, sa alegem chestii care se vede, ne duc la sapa de lemn incet-incet.
Scepticismul este o caracteristica clara a inteligentei. Chiar daca cineva isi promite ceva in folosul tau net, din senin, poate ar trebui sa te gandesti "e prea frumos ca sa fie adevarat, unde este pacaleala?". Asa n-am mai avea incredere oarba in primul borfas care ne spune vorbe dulci in timp ce ne cauta prin buzunare...
imi provoaca acelasi dezgust habotnicii religiosi precum si habotnicii atei. nu putem avea asteptari de la compatrioti care nu fac uz de mintea ce le-a dat-o Dumnezeu. dar trebuie sa aveam de la ceilalti - indiferent de convingerile religioase. si aici e problema - la cei care ar putea sa faca ceva si nu fac suficient sau nu suficient de bine.
de aceea laudabila actionea acestor "artisti" de a spune pana la urma ceea ce multi dintre crestinii romani gandesc: BOR (precum si alte culte crestine de la noi) duce lipsa de smerenie. O invatatura de baza in crestinism.
Ai dreptate ca te poti trezi blamat pentru ca te manifesti drept ateu, dar nu asta e discutia aici.
Inainte de a compara ceea ce nu sufera comparatie, ia 2 minute si gandeste putin. Si daca tot nu pricepi diferenta, ia un bilet de avion catre Dubai sau Cairo ca sa nu zic Kabul, si explica-le cum este treaba. Vei afla ce inseamna libertatea de opinie si vei aprecia mai mult societatea in care traiesti.
de aceea generatiile aparute dupa 90` vor da de pamant cu religia ortodoxa in 30-40 ani...
si eu ma declar crestin ortodox, dar n-am mai fost printr`o biserica de vreo 10 ani, iar bani la biserica ??? pai si asa platesc taxe si impozite, si mi se iau de acolo
Aia nu a fost opinie , a fost un atac miselesc de gasca a unor anti-romani probabil activati intr-un moment critic pentru rudele lor din Orientul Mijlociu
reteta trebuia sa fie simpla:
- noi suntem Taxi si nu mai facem muzica de mult, deci avem nevoie de ceva publicitate
- hai sa ne folosim de treaba cu catedrala
- mesajul e teoretic ok, dar avand in vedere ca catedrala e intr-un stadiu avansat de constructie, este evident ca e un mesaj inutil, adica nu se mai poate face nimic acum
- tocmai de asta au si ales acest mesaj rasuflat, ca s-au gandit ei ca e un mesaj inofensiv, nimeni nu se supara, insa mai auzim ca mai exista Taxi
iata insa ca turma de bivoli romanesti este extrem de sensibila cand vine vorba de barbosul suprem: nu ai voie sa te atingi nici macar cu un fir de par de ceva ce are vag legatura cu fiorul religios
asa ca acum lasii imbecili din trupa Taxi si toti ailalti care au mai participat o dau cotita: ca stai, sa vedeti, ca noi n-am vrut sa zicem nimic, ca dumnezeu este si in catedrala de fapt (bravo, cartarescule, dumnezeu e si in veceul din curte), ca eu nici n-am stiut despre ce e vorba etc etc
te apuca si rasul - asta inseamna sa fii molusca: faci un rahat si esti dispus sa-l inghiti imediat inapoi ca sa nu se supere boborul drept-credincios
Cand vorbesti de "turma de bivoli", poti sa te uiti in jurul tau si sa vezi ca si tu faci parte dintr-o asemenea turma?
Daca nu intelegi, sa iti desenez:
Faci parte din turma de bivoli atee care se manifesta agresiv si jignitor de fiecare data cand apare cate o stire despre turma de bivoli credincioasa.
Dar, na, banuiesc ca tu te consideri tolerant...
pana atunci, "turma atee" este o turma de pisici, daca intelegi ce vreau sa spun
:-)
Eu personal cred ca credinta e optiunea fiecaruia, dupa cum statul la coada, pupatul de moaste, etc, este tot optiunea fiecaruia. Atentie, nu am spus ca eu as face asta.
Cauta printre apropiatii tai si poate ai sa gasesti o mama, sau un tata, sau un frate, etc, care cred in Dumnezeu si pe care i-ar durea cuvintele tale. Chiar daca nu ii gasesti, din nou, e optiunea fiecaruia sa fie mai mult sau mai putin religios.
Si repet, cu siguranta sunt multi bivoli pe acolo care ataca orbeste orice parere contrarie, dar vad ca si printre atei sunt foarte multi care fac acelasi lucru. Nu mi se pare ca un sir lung de jigniri de o parte si de cealalta e un mod civilizat de a actiona. Parerea mea.
Pe scurt, un om sau un grup de oameni ridica o idee si noi spunem : "nu ne intereseaza ideea ta, stim noi cine esti tu de fapt".
Asa faceau comunistii si asa se face si acum cand e vorba de a trimite la plimbare o idee incomoda. Daca am fi Gigi Becali, un alt mare "credincios" in viata, am mai adauga si "zdreanto sau hahalero" ca sa fim mai convingatori :)
E posibil ca multi dintre ei sa nu stie ca au fost folositi si n-au idee despre arestarea in lipsa a celui mai bogat israelian ( Steinmetz) si despre cazul de spionaj al Israelului
Si eu ma consider crestin si ma rusinez si ma infior de ce fac unii in numele lui Dumnezeu si al crestinismului.
La noi, din pacate, totul trebuie dus la extrem pentru ca primeaza interesele de grup si nu bunul simt. Indiferent de tabara: "crestini", "atei", "agnostici"...
Sub pretext religios, vedeti doar ascensiunea legionarilor, dacopatilor, PRU, conspirationistilor, totul pe un fond de exaltare mistica de tipul "Romania e Gradina Maicii Domnului, romanii sunt poporul Ales, de aceea satana , care stie ca noi suntem speciali, coordoneaza conspiratia oculta iudeo-masonica-satanista finantata de Soros pt a ne distruge fibra neamului, care e credinta ortodoxa" (si as putea recita pagini intregi de astfel de teorii dacopat-legionar-ortodoxe.
Iar criza refugiatilor+terorismul jihadist islamic "pica" exact "la fx" pe acest fond, de semi-isterie- generand isterie si chiar paranoia.
Astfel de context era si in anii 30 si pe acest fond au venit la putere fascistii, nazistii si legionarii. Si cum istoria se repeta si ne invata ca cine nu invata istorie e obligat sa o repete...
Cine a dat naştere curentul protocronist denumit, cu indulgenţă şi, parcă, cu afecţiune, dacopatie? Tot comuniştii.
O fi vreo legătură?
Pentru ca unii nu stiu cind si unde sa se opreasca. Sau nu se indura sa se opreasca. Forteaza limitele.
Cauzele sunt multiple, de la influenta nefasta a turcilor, a tiganilor, la jigodismul adus de nemernicii de comunisti.
Romania de azi e plina de hoti ( mai mari sau mai mici - se fura pana si apa de la vecini), de mizerie (gunoi), de mizerie umana si lipsa de caracter.
Trist.
Ba e chiar un atac la catedrală, mai direct decât atât nu se poate.
Și asta profund rațional, bazându-mă pe, cum îi zice, exegeza textului.
populatia nu e atat de atasata de biserica (candidatul lor a pierdut, s-a cerut demisia patriarhului etc)... da astea nu se vad...
se vad numai 3 fosile care urla ca vai va luati de biserica comunistilor.
culmea e ca cei care se iau acum sunt tot crestini, nu atei. si se iau dint-run motiv simplu: biserica a depasit orice limita a bunului simt in megalomanie!
exact asta e si motivul pentur care increderea in biserica a ajuns de la 90 si mult % la 40-60% (depinde de statistica) in cativa ani...
Cred ca daca prin minune ar aparea azi in patrimoniul liric autohton poezioara "Catelus cu paru' cret" pentru prima oara, reactiile si comentariile ar fi pe masura si comparabile, poate in competitie cu cele aparute dupa piesa lui Taxi. Imi imaginez si mor de ris la gindul ca s-ar sfisia in spatiul virtual cei care nu simpatizeaza cu patrupedele vs. ONG-urile, Brigitte Bardoatele vs. primariile de cartier, iubitorii de rațe impotriva iubitorilor de cîini, hotii de oratanii impotriva celor de masini si tot asa. Romania, te iubesc!
Vad ca sindromul Raducioiu face victime si printre carturari.
Jenant
Pe vremuri, oamenii se închinau la cruci de piatră și aveau inima de aur. Acum, ne închinăm la cruci de aur și avem inima de piatră.
Cam asta este şi cu Catedrala Mântuirii Neamului.
Totusi, e doar o melodie... Oamenii astia traiesc din capacitatea de a aduna notorietate.
Zic totusi sa ne relaxam putin pe tema asta.
PS: Am scris corect "intruna".
Cândva biserica era un factor de progres si de echilibru in societate. Rasfatata de politic, biserica se considera controlabila doar de divinitate si orice exprimare pamanteasca la adresa ei o considera o blasfemie care trebuie sanctionata. Directia este catre evul mediu.
Dezamagitor este Grigore Lese. Dependent de un mare talent si de o minunata voce risca sa cada intr-un trist oportunism. Pacat.
Mircea Cartarescu este egal cu sine insusi adica un om de cultura adevarat .
protestantismul crestin este prin natura sa mai sceptic si independent de o conducere centralizata care sa dicteze autoritar peste ceilalti, incat "crestinul" de rand este poate un pic mai mult indemnat sa isi foloseasca mintea. dar si aici apar alte probleme, care in general au de a face cu refuzul individului de a-si folosi mintea si vointa ce i le-a lasat Dumnezeu.
biserica ca si factor de progres si de echiplibru in societate s-a manifestat la noi (ca si in alte domenii) prin indivizi care si-au inteles si urmat menirea. nu cred ca este acum mai diferit fata de altadata.
1.Cum sa nu sara pe voi toti fanaticii religiosi, aia de fac sapte cruci si apoi se imping si se dracuie intre ei care ajunge primul la apa sfiintita? Sunteti naivi ,ipocriti incat sa nu stiti ca religia e opiul popoarelor, si ca fanatismul fie religios, fie politic e modul cum diavolul apare in lume?
2. Cum n-ati ...lemn, spatii mici e un protest evident la mall-ul sau catedrala uriasa din beton, simbol al orgoliului BOR si a unei natii care nu isi gaseste drumul ?
3. Fanatici, credinciosi si liberi cugetatori -Dumezeu e in spatii mari si mici, e oriunde; Dumnezeu este in spatii acoperite cu lemn, beton ,sau sub cerul liber. E oriunde si oricand si se retrage in fata lacomiei si agresivitatii voastra. In imensa lui mila ne iubeste, pe noi care ii gresim mereu , si nu ne place cand uitam darul cel mai de pret pe care ni la dat : gandirea. Asta a facut BOR : a uitat sa gandeasca si s-a lasat tarata de pacatul orgoliului.
4. mesajul cantecului e fara echivoc, insa cantecul ca valoare artistica este aproape zero. Va fi uitat in 10 zile.
ipocriti, naivi sau prosti?
e prostie....Prostia este peste tot...