Reprezentanta trupei ABBA susţine că grupul nu va susţine un nou turneu, dincolo de cel virtual programat pentru anul viitor. Clarificarea vine după ce au apărut zvonuri în acest sens, în urma anunţului potrivit căruia formaţia va înregistra noi melodii, primele de la despărţirea din 1982, scrie Variety.com.

ABBA pe scena Eurovision (1974)Foto: Eurovision.tv

„Nu, cu siguranţă nu (vor susţine un turneu, n.r.). Ar trebui să ne amintim de ei aşa cum au fost în anii 1970 şi să ascultăm cum cântă în prezent”, a spus, luni, Gorel Hanser, managerul şi purtătoarea de cuvânt al trupei, pentru Mirror, punând capăt speranţelor fanilor că trupa va susţine primul său turneu din anul 1979, citeaza news.ro.

Una dintre noile melodii ale trupei va fi lansată într-un documentar BBC cu durata de două ore care urmează să aibă premiera în decembrie. Această lansare va fi urmată de un turneu cu holograme ale membrilor trupei – „ABBAtars”.

Gorel Hanser a mai spus că cei patru muzicieni din trupa ABBA au fost „plăcut surprinşi” de reacţiile pe care le-a generat anunţul lor legat de noile melodii. Ea a descris noua baladă a grupului, „I Still Have Faith in You”, drept „melancolică”, în timp ce a doua piesă, „Don’t Shut Me Down”, este „mai ritmată”.

Agnetha Faltskog (68 de ani), Anni-Frid Lyngstad (72 de ani), Björn Ulvaeus (73 de ani) şi Benny Andersson (71 de ani) s-au despărţit în 1982, după ce au dominat scena disco pentru mai mult de zece ani cu piese precum "Waterloo", "Dancing Queen", "Mamma Mia" şi "Super Trouper". Grupul, care a vândut mai mult de 400 de milioane de albume, nu s-a mai reunit pe scenă din anul 1986.

Ultima dată, cei patru membri ai trupei ABBA ar fi cântat împreună în anul 1999, la celebrarea zilei de naştere a lui Gorel Hanser, când aceasta a împlinit 50 de ani. În iunie 2016, Fältskog şi Lyngstad au interpretat melodia „The Way Old Friends Do” la o petrecere care a avut loc în Stockholm, pentru a celebra întâlnirea compozitorilor Andersson şi Ulvaeus, deşi aceştia nu au fost prezenţi.