Televiziunea Română a transmis vineri, după semifinala Eurovision în care reprezentanta ţării noastre - trupa The Humans - a fost eliminată din concurs, un comunicat prin care acuză probleme la sistemul de vot în țările cu mari comunități de români.
”Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străinătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic. Mesajele, viralizate prin rețelele de socializare, veneau din țări cu importante comunități de români, precum Germania sau Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanții noștri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre rețelele naționale nu au funcționat în acea seară, iar în Germania, abonații unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile”, arată comunicatul TVR.
Piesa Goodbye, interpretată de trupa The Humans, aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision, nu s-a calificat în finală, deși, potrivit TVR, vocea Cristinei, solista vocală, ”a fost apreciată de jurnaliștii prezenți la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestația trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiție, rezultatul votului nu a fost de partea noastră”.
Înainte de semifinală, reprezentanții României au primit mesaje de susținere din partea multor vedete autohtone, precum Ștefan Bănică, Dan Bittman, Fuego, Iuliana Tudor, Marina Almășan, Ilinca, Dan Teodorescu, Ovi, Paula Seling, Crina Mardare, Adrian Enache, Diana Dumitrescu, Cezar Ouatu, Mihai Rădulescu, Sonia Argint Ionescu, Adrian Sîna, Caitlyn, Gabriel Cotabiță, ca și de la numeroși fani din țară și din străinătate.
Selectate pentru finală au fost: Austria, Estonia, Cipru - devenită marea favorită -, Lituania, Israel, Cehia, Bulgaria, Albania, Finlanda, Irlanda, Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia şi Olanda, potrivit News.ro.
Acestea se alătură câștigătorilor primei semifinale și artiștilor ce reprezintă țările calificate direct în ultimul act al concursului: Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Spania și Portugalia.
Citește și:
Eurovision 2018: Reprezentanţii României nu s-au calificat în finală. Republica Moldova merge mai departe în concurs
soros a defectat sistemul!
Marile comunitati de moldoveni au votat masiv ? Idiotilor. Votul pe baza de nationalitate e o tampenie. Azerbaijanul cum mama naibii a castigat? Dar MALTA?
Romania n-a avut decat o singura piesa super de Eurovision (Luminita Anghel si Sistem, care merita locul 1) si una destul de buna (Ovi si Paula Seling - Playing with Fire, parca). In rest, slab. Si atunci, de ce atata agitatie?
La fel, si la nivelul castigatorilor, in afara de Loreen-Euforia, nu cred ca in ultimii ani sa mai fi ramas in memoria colectiva vreo alta piesa. In 2009 a castigat o lesinata din Germania, cu Satellite. Pai aia era super-melodie?
De aia zic, Eurovision e un concurs de rahat in general, nu doar in Romania, nu merita consumata energie in legatura cu el.
Pentru dezinformare, indolentă si nepăsare? !
A fost un amalgam:
Fară o idee melodică sclipitoare, clară,.
Melodie monotonă, neinteleasa unitar de solist.
Interpretarea scolăreasca, fragmentată, tipată!
Cind se va raspunde pentru nepăsare, dezimformare, neimplicare,indolentă,si nepriceperea fenomenului muzical? !
Cind se va raspunde pentru un lucru prost făcut!
Nu ... . (Luni, 26 februarie 2018, 10:17)
. . . . va intra in primii zece! Pe pariu! Asa se intampla cand se da o treaba serioasa pe mana celor neavizati sau interesati. Asa s-a votat si la alegeri, asa s-a votat si acum! Ma mir ca organizatorii nu au invatat nimic din esecurile anilor trecuti! Terminati odata cu acest pagubos vot popular!!! Acum va spun ca trupa Juke- Box ar fi intrat cu siguranta in finala.