VIDEO Metallica va cânta din nou la București, în 2019, în turneul "Worldwired"

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 24 septembrie 2018, 12:45 Life | Muzică


Metallica poza
Foto: facebook
Metallica revine la București, în turneul "Worldwired", pe 14 august 2019, la Arena Națională, iar biletul de intrare oferă fanilor ocazia de a descărca în format digital noul album al trupei, arată un comunicat citat de Mediafax.

Biletele pentru noul show Metallica din Capitală vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, legendara trupă întorcându-se în fața fanilor români într-un recital deschis de trupele Ghost și Bokassa.
"Turneul «Worldwired» se întoarce în Europa și Marea Britanie, între 1 mai și 25 august 2019, cu show-uri ce se desfășoară pe stadioane, în parcuri și chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 - 2018, ce a depășit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa și Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de țări. Debutând pe 1 mai 2019, în Lisabona, turneul include orașe în care Metallica nu a mai concertat de mulți ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varșovia, București, Gothenburg, și chiar orașe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) și Tartu (Estonia)", anunță organizatorii.

Fiecare bilet cumpărat include și cel de-al 10-lea album Metallica, "Hardwired…To Self-Destruct", în format digital. Fanii vor primi un mail ulterior achiziției de bilet cu instrucțiuni pentru a-și descărca albumul.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor '80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

 



















1528 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ?! (Marţi, 25 septembrie 2018, 13:39)

    Thriller [utilizator]

    Mai exista Mecanica ?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version