După o serie de speculații referitoare la titlul și data apariției noului album al trupei hardrock germane, Rammstein, iată că lucrurile s-au clarificat. În 17 mai apare pe piață LP-ul lor, „Deutschland”, după zece ani de pauză de înregistrări, însă cu foarte multe concerte ale formației, în tot acest timp. Prima melodie, care dă și titlul albumului, are de joia trecută, când clipul oficial a apărut pe youtube, 24 de milioane de vizualizări. Scenele controversate din videoclip se referă la deținuți atârnați în ștreang de naziști.

Deutschland - RammsteinFoto: Captura YouTube

Chitaristul trupei, Richard Kruspe, spusese într-un interviu dat acum câteva luni, că acest LP ar putea fi ultimul. „Dintr-un oarecare motiv, mă gândesc că acesta va fi ultimul nostru album. E doar o presimțire – m-aș putea înșela, însă pe moment cred că, pentru Rammstein, e ultima ocazie de a mai scoate un disc” a spus Kruspe.

Solistul trupei, Till Lindemann, l-a contrazis recent. „Nu cred că e ultimul”, a spus el. „Am lucrat așa din greu, avem așa multe melodii, că suntem într-adevăr pregătiți pentru albumul de după”, a declarat el revistei „Zhara”.

El a mai precizat: „Zece ani n-am scos niciun album. Am avut însă multe apariții live și, din acest motiv, am abandonat munca de studiou. De aceea, nu e ușor să revii împreună. Am lucrat în ultimii trei ani la acest LP și a trebuit să ne reobișnuim cu toate.” Referitor la spusele colegului său de trupă, Lindemann consideră că acestea se datorează, pur și simplu, oboselii. „Omul e pur și simplu obosit, după o lungă muncă, timp de trei ani”.

Critica referitoare la un fragment de doar 35 secunde, din videoclipul oficial al single-ului „Deutschland”, se referă la scene cu deținuți atârnați în ștreang, amintind de victime ale nazismului, din KZ-uri (lagăre de concentrare).

Prima strofă în limbă germană și traducerea ei în română sună așa.

„Du

Ich

Wir

Ihr

Du (übermächtig, überflüssig)

Ich (Übermenschen, überdrüssig)

Wir (wer hoch steigt, der wird tief fallen)

Ihr (Deutschland, Deutschland über allen)

[Refrain]

Deutschland – mein Herz in Flammen

Will dich lieben und verdammen

Deutschland – dein Atem kalt

So jung, und doch so alt

Deutschland – deine Liebe

Ist Fluch und Segen

Deutschland – meine Liebe

Kann ich dir nicht geben

Deutschland!“

„Tu

Eu

Noi

Voi

Tu (atotputernic, inutil)

Eu (supraoameni, ostil)

Noi (cine urcă sus, acela va cădea adânc)

Voi (Germania, Germania, peste toți)

[Refren]

Germania - țara mea în flăcări

Vreau să te iubesc și să te blestem

Germania – respirația ta rece

Așa tânără și totuși așa bătrână

Germania – iubirea ta

E blestem și binecuvântare

Germania – iubirea mea

Nu ți-o pot da

Germania!”

Unsprezece piese ar urma să alcătuiască noul LP: Deutschland (Germania), Radio, Fick dich (Fuck you), Ausländer (Străini), Sex, Puppe (Păpușă), Was ich liebe (Ce iubesc), Diamant, Weit weg (Tare departe), Tattoo, Tallymann. Pe coperta LP-ului apare actrița de teatru din Berlin, Ruby Commey, care intruchipează “Germania magna”. La album a mai contribuit Olsen Involtini (Seeed, Bela B, Emigrate), mixajul LP-ului făcându-se la Los Angeles, de către producătorul Rich Costey (Muse, Biffy Clyro, At The Drive-In etc.).

Rammstein s-a numit inițial “Survol Rammstein” și este o trupă de hardrock, înființată în 1994, la Berlin. Ea aparține așa-numitei “noi durități germane” și cântă în stil “branhial”, sau descris la începuturi de membrii formației, ca “metal dansant”. Aceștia sunt Till Lindemann (solist, armonică), Richard Kruse (chitară electrică, acompaniament vocal, synthesizer), Paul Landers (chitară ritmică, acompaniament vocal), Oliver Riedel (bas), Christoph “Doom” Schneider (tobe, percuție), Christian “Flake” Lorenz (keyboard, pian, synthesizer).

Legendara trupă de hardrock a devenit celebră în lume cu melodiile „Rosenrot (Roșu de trandafir)", „Sehnsucht (Dor)" și „Mein Herz brennt (Inima mea arde)". Până la începutul anului 2018, potrivit Wikipedia.de, Rammstein vânduse pe piața germană și internațională cca 20 de milioane de discuri și susținuse sute de concerte pe scenă, fiind unul dintre importantele “produse de export” ale muzicii contemporane germane.

04.04.2019